Încrederea în sine — o cursă
Frate B, cu spiritul tău încăpățânat și îndărătnic, te vei îndepărta de adevăr tot mai mult și, dacă nu te convertești, te vei dovedi o mare piedică pentru cauza lui Dumnezeu, în orice loc unde ai o oarecare influență. Ești insistent în a-ți susține ideile. Spiritul tău independent trebuie să fie supus înainte de a fi în stare să vezi lucrurile clar. Ți-ai determinat soția să creadă că tu cunoști adevărul mai bine decât oricare dintre pastorii noștri. Ai luat cheia cunoștinței în mâinile tale, în ceea ce o privește, și pe ea ai ținut-o în întuneric. Dumnezeu a dat bisericii Sale oameni cu judecată, cu experiență și cu credință. Ei cunosc calea adevărului și a mântuirii, deoarece au căutat-o cu suferințe și cu un mare chin sufletesc, din cauza împotrivirii pe care au întâmpinat-o din partea celor care au transformat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună, iar de rezultatele muncii acestor slujitori credincioși ai lui Dumnezeu beneficiază întreaga lume.3M 449.2
Sunt foarte puțini cei care își dau seama de natura înaltă a lucrării lui Dumnezeu, în comparație cu grijile obișnuite, vremelnice, ale vieții. Isus, Învățătorul ceresc, a dat prin ucenicii Săi lecții pentru învățătura noastră. Când i-a trimis pe cei doisprezece, El i-a instruit ca în orice oraș sau târg aveau să intre să întrebe cine de acolo era demn de atenția și de vizita lor și, dacă găseau un loc potrivit, unde oamenii aveau să prețuiască binecuvântarea care le fusese trimisă — privilegiul de a-i găzdui pe mesagerii lui Hristos —, să rămână să locuiască acolo și să lase pacea lor în locul acela până când aveau să părăsească orașul. Nu au fost instruiți să intre în orice casă, fără deosebire, și să le impună oamenilor prezența lor, indiferent dacă erau bine-veniți sau nu. Dacă nu erau bine-veniți, dacă pacea lor nu putea să rămână în casa aceea, trebuiau să plece și să caute o casă ai cărei membri erau vrednici și unde duhul lor putea găsi odihnă.3M 449.3
Dacă mesagerii lui Hristos care călătoresc din loc în loc pentru a-i învăța pe alții adevărul sunt respinși și cuvintele lor nu-și găsesc loc în inima oamenilor, prin felul în care sunt tratați acești mesageri ai adevărului, pe care El i-a ales și i-a trimis Hristos Însuși este respins și Cuvântul Lui este disprețuit. Adevărul se aplică în aceeași măsură în timpul nostru, cum se aplica atunci când Hristos le-a dat indicații mesagerilor Lui aleși.3M 450.1
Când Hristos Se afla pe pământ, erau oameni care nu aveau nicio urmă de respect sau de considerație pentru mesagerii lui Dumnezeu și care nu prețuiau avertizările acestora mai mult decât își prețuiau propria judecată. Și în acest veac al lumii sunt oameni care nu respectă mărturia slujitorilor aleși ai lui Dumnezeu la fel de mult cum își respectă propriile păreri. Unii ca aceștia nu vor avea niciun folos de pe urma eforturilor slujitorilor lui Dumnezeu și nu trebuie să se piardă timpul, degradând lucrarea lui Dumnezeu pentru a ajunge la nivelul unor astfel de minți. Hristos le-a spus slujitorilor Săi pe care i-a trimis: „Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cine vă nesocotește pe voi pe Mine Mă nesocotește, iar cine Mă nesocotește pe Mine nesocotește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” 3M 450.2
Hristos dă putere glasului bisericii. „Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.” Nu se menționează nicăieri că ar fi îngăduit ca cineva să pornească pe propria răspundere și să-și susțină propriile păreri, fără să țină seama de judecata bisericii. Dumnezeu a revărsat asupra bisericii Sale cea mai înaltă putere de sub cer. Prin poporul Său unit în plenul bisericii, vocea lui Dumnezeu este cea care trebuie să fie respectată.3M 450.3
Dumnezeu a dat bisericii Sale bărbați cu experiență, care au postit, au plâns și s-au rugat, chiar noaptea întreagă, ca Domnul să deschidă Scripturile înțelegerii lor. În umilință, acești bărbați au oferit lumii beneficiile experienței lor mature. Aceasta este lumina Cerului sau a oamenilor? Are vreo valoare sau nu valorează nimic? Fratele B răspândește concepții greșite cu privire la adevărul Bibliei, concepții pe care într-o zi va dori să le retracteze, dar nu va putea. Este posibil ca el să se pocăiască, să fie mântuit ca prin foc, dar vai, cât timp prețios s-a pierdut și nu va mai putea fi niciodată răscumpărat! Câtă sămânță a semănat care a făcut să răsară doar spini și mărăcini! Câte suflete au fost pierdute, suflete care ar fi putut fi salvate, dacă el s-ar fi străduit la fel de mult să lase să strălucească lumina adevărului pe cât s-a străduit să-și răspândească întunericul! Și câte nu ar fi putut să facă, dacă ar fi fost consacrat și sfințit prin adevăr! Fratele B se simte prea independent, consideră că este prea bogat pentru a mai avea nevoie de ceva. Martorul Credincios și Adevărat a arătat către el și a spus: „Dacă nu te vei întoarce la Dumnezeu și nu te vei face ca un copilaș, cu niciun chip nu vei intra în Împărăția cerurilor.” El nu respectă lumina adevărului prezentată cu atâta grijă în cărți și în publicații, ci își înalță propria judecată mai presus de cea mai prețioasă lumină, iar aceasta se va ridica la judecată să îl condamne.3M 451.1
Am văzut că el ridica semne de întrebare cu privire la bărbații asupra cărora Dumnezeu considerase potrivit să așeze responsabilitatea lucrării Sale. Își înălța propriile păreri și concepții mai presus de lumina pe care Dumnezeu o dăduse prin aceștia și se lăuda cu privire la cunoștințele lui. Era un acuzator [„pârâș” — trad. Cornilescu — n. trad.] al fraților lui, inclusiv al trimișilor lui Hristos. Dacă nu se pocăiește de toată influența arogantă folosită pentru a desconsidera judecata slujitorilor lui Dumnezeu și pentru a-i acuza de slăbiciuni și de greșeli, înălțându-și propriile păreri mai presus de ale lor, o va găsi scrisă în cărți împotriva lui și se va rușina de ea în ziua lui Dumnezeu.3M 451.2
Dumnezeu îi va susține pe slujitorii Săi, îi va ocroti pe cei plăcuți Lui, dar vai de cel care va face fără putere cuvintele ambasadorilor lui Hristos, pe care aceștia le primesc din gura lui Dumnezeu ca să le transmită poporului, spunându-le oamenilor că sabia stă să cadă și avertizându-i să se pregătească pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu! Fratele B va descoperi că lucrarea în care s-a angajat nu este una ușoară sau neînsemnată, ci una care se va întoarce asupra sufletului său și îl va zdrobi sub greutatea ei. El și-a ridicat spiritul împotriva lui Dumnezeu. În fața lui stă o lucrare grea. Hristos a spus: „Nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!”3M 452.1
Frate B, calea pe care ai urmat-o mi-a fost arătată cu trei ani în urmă. Am văzut că greșeai în aproape orice acțiune și totuși încercai să potrivești adevărul cu faptele tale, în loc să-ți potrivești faptele după adevăr. Tu nu ai fost o lumină pentru poporul lui Dumnezeu, ci o povară teribilă. Nu ridici când este nevoie să ridici, ci îi descurajezi pe alții să rămână în unitate de acțiune. Întotdeauna cauți greșeli la frații tăi și îi vorbești de rău. În timp ce tu erai preocupat să pui la îndoială purtarea altora, o mulțime de buruieni otrăvitoare ți-au năpădit inima și au prins rădăcini adânci în ea. Aceste rădăcini de amărăciune au dat lăstari, care i-au afectat și îi vor mai afecta pe mulți, dacă tu nu le vei vedea și nu le vei smulge.3M 452.2
Mi s-a arătat că un spirit aspru, fariseic, va crește în fratele B și va pune stăpânire pe el, dacă nu își va da seama care îi sunt defectele de caracter și nu va primi har de la Dumnezeu să corecteze răul. Înainte de a primi adevărul, mâna lui părea să se ridice împotriva oricui; spiritul lui conflictual se întărea cu fiecare provocare, iar respectul de sine avea de suferit. Era un om dificil, care intra în necazuri și provoca necazuri. Adevărul lui Dumnezeu a produs o reformă în el. Dumnezeu l-a acceptat și mâna Lui l-a susținut. Dar de când fratele B și-a pierdut spiritul de consacrare, vechiul lui spirit, turbulent, de dezbinare, s-a întărit și caută să câștige supremația. Când va muri față de sine și își va umili inima plină de mândrie înaintea lui Dumnezeu, își va da seama cât de slabă îi este puterea, va simți nevoia ajutorului ceresc și va striga: „Necurat, necurat înaintea Ta, o, Dumnezeule!” Toată lauda sa de sine și mândria sa vor lua sfârșit.3M 452.3
Viața în această lume zbuciumată, în care întunericul moral triumfă asupra adevărului și a virtuții, va fi pentru creștin un conflict continuu. El va descoperi că trebuie să poarte permanent armura, deoarece va avea de luptat împotriva unor forțe care nu obosesc niciodată și a unor dușmani care niciodată nu dorm. Vom fi asaltați de nenumărate ispite și trebuie să găsim putere în Hristos ca să le biruim; altfel, ne vor birui ele și ne vom pierde sufletul. Avem de înfăptuit o lucrare măreață și solemnă, și ce pierdere teribilă vom suferi, dacă vom da greș! Dacă lucrarea pe care Stăpânul ne-a încredințat-o va fi găsită nefăcută, nu ni se va mai acorda un al doilea timp de probă. Ea va rămâne nefăcută pentru totdeauna.3M 453.1
Mi s-a arătat viața de familie a fratelui B. Îngerii au plâns când au văzut purtarea lui din cămin, când au văzut-o pe soția lui neiubită, care nu primește nicio urmă de respect din partea celui a cărui datorie este de a o iubi și de a o îngriji ca pe propriul său trup, așa cum Hristos Și-a iubit și Și-a îngrijit biserica. El se străduiește să-i scoată în evidență greșelile și să-și înalțe propria înțelepciune și judecată, astfel încât să o facă să-și simtă inferioritatea și în prezența altora, și când este singură. În ciuda faptului că este neștiutoare de carte, spiritul ei este mult mai plăcut lui Dumnezeu decât cel al soțului ei. Dumnezeu privește la sora B cu cea mai profundă compasiune. În măsura luminii pe care o are, ea aplică în viața ei principiile adevărului cu mult mai bine decât le aplică soțul ei. Ea nu va fi răspunzătoare pentru lumina și pentru cunoștința pe care soțul ei le-a avut, dar de care ea nu a beneficiat. El ar putea să fie o lumină, o mângâiere și o binecuvântare pentru ea, dar influența lui este folosită într-o direcție greșită. Îi citește ce vrea el, ce îi întărește lui părerile și ideile, dar îi ascunde lumina esențială, pe care nu vrea ca ea să o audă.3M 453.2
El nu își respectă soția și le îngăduie și copiilor să se poarte nerespectuos cu ea. Copiii aceștia sunt lăsați să crească asemenea fiilor lui Eli. Ei nu sunt înfrânați, și toată această neglijență se va întoarce în curând asupra lui. Ceea ce seamănă acum fratele B aceea va și secera cu siguranță. În multe privințe, sora B este mai aproape de Împărăția cerurilor decât soțul ei. Acești copii nestăpâniți și neascultători, care nu sunt educați în spiritul stăpânirii de sine, vor planta spini în inimile părinților lor, iar aceștia nu îi vor putea opri. Apoi, la judecată, Dumnezeu îi va chema pe părinți să dea socoteală pentru că au adus pe lume copii și i-au lăsat să crească needucați, neiubitori și neiubiți. Acești copii nu pot fi mântuiți în Împărăția cerurilor, dacă nu se produce o schimbare majoră în caracterele lor.3M 453.3
Fratele B urmărește să o determine pe soția lui să creadă așa cum crede el și să considere că tot ce face el este bine, că el știe mai mult decât oricare dintre pastori și că este mai înțelept decât toți oamenii. Mi s-a arătat că, în înțelepciunea lui, cu care se laudă atât de mult, el se poartă cu trupurile copiilor lui așa cum se poartă cu sufletul soției lui. Urmează o cale după înțelepciunea lui, care ruinează sănătatea fetei lui. Se amăgește singur cu gândul că otrava pe care o introduce în organismul ei o ține în viață. Ce greșeală! Ar trebui să își dea seama că ea s-ar simți cu mult mai bine, dacă organismul i-ar fi fost lăsat în pace și dacă nu s-ar fi abuzat de el. Această copilă nu va avea niciodată o constituție sănătoasă, deoarece oasele și sângele i-au fost otrăvite. Constituția ruinată a copiilor lui, durerile și suferințele lor vor striga împotriva înțelepciunii cu care se laudă el, dar care este de fapt nebunie.3M 454.1
Dar ceea ce este mai vrednic de plâns decât toate celelalte este faptul că a lăsat, ca să spunem așa, larg deschisă ușa pierzării pentru copiii lui să intre pe ea și să fie pierduți. Firea copiilor lui trebuie să fie schimbată, caracterele lor transformate și înnoite, altfel, nu mai este nicio speranță pentru ei. Pot îngerii să se uite cu încântare la familia ta, frate B? Pot locui în casa ta cu plăcere? Clădirea este bună, dar nu casa asigură fericirea dinăuntru. Cei care locuiesc între pereții ei pot face din ea un rai sau un iad. Tu nu o respecți pe mama copiilor tăi. Le permiți să fie neascultători și nerespectuoși.3M 454.2
Poate vei spune: „De ce sora White vine la mine cu asemenea lucruri? Eu nu cred deloc în viziunile ei.” Știam aceasta înainte de a începe să scriu, dar simt că a venit timpul să prezint aceste lucruri înaintea ta. Trebuie să-ți spun adevărul, deoarece mă aștept să întâlnesc la judecată ceea ce am scris incorect aici. Am așteptat, sperând că aș putea să spun ceva care să ajungă la inima ta și să ți-o pregătească pentru ceea ce am scris aici. Dar am pierdut orice speranță în această privință, deoarece tu ești apărat de o armură la fel de impenetrabilă ca oțelul. Nu vrei să accepți nimic din ceea ce nu corespunde gândirii tale. Mi s-a arătat că ar fi fost mai bine pentru cauza adevărului prezent dacă tu nu ai fi adoptat niciodată Sabatul. Conștiința ta nu este prea sensibilă — ești orbit de vrăjmaș. 3M 455.1
Am renunțat la orice speranță de a face ceva pentru biserica din _____, cât timp tu ești o piatră de poticnire pentru ei. Cândva ai iubit adevărul și, dacă ai fi urmat calea adevărului și a sfințeniei, acum ai fi fost un ambasador al lui Hristos. Vei avea de dat o socoteală înfricoșătoare în marea zi a lui Dumnezeu, pentru talentele care ți-au fost date și pe care nu le-ai folosit. Ai fost înzestrat cu aptitudini și cu talente. Dumnezeu ți-a dat cu împrumut talanții ca să-i folosești eficient, dar tu ai abuzat de aceste daruri. Dacă ți-ai fi folosit în direcția cea bună capacitatea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu, ai fi făcut mult în direcția câștigării de suflete la Hristos și ai putea să vezi în Împărăția cerului suflete mântuite prin intermediul tău. Dar tu ai risipit, în loc să aduni cu Hristos. Frații tăi au fost descurajați, în încercarea lor de a se ridica și de a înainta, pentru că tu, asemenea unui adversar, contracarezi binele pe care l-ar face ei.3M 455.2
Inima lui Dumnezeu nu a tânjit niciodată după copiii Lui de pe pământ cu o dragoste mai profundă și cu mai multă compasiune și duioșie decât tânjește acum. Nu a fost niciodată un timp când Dumnezeu să fie mai dornic și mai nerăbdător decât este acum să facă ceva pentru poporul Său. El îi va învăța și îi va mântui pe toți cei care aleg să fie mântuiți pe calea stabilită de El. Cei care sunt spirituali pot să deosebească lucrurile spirituale și să vadă pretutindeni semnele prezenței și ale lucrării lui Dumnezeu. Prin strategia lui abilă și nelegiuită, Satana i-a dus pe primii noștri părinți din Grădina Eden — de la inocența și curăția lor — la păcat și la o nenorocire de nedescris. De atunci, el nu și-a încetat lucrarea de distrugere. În aceste zile din urmă, se folosește cu stăruință de toate forțele pe care le are la dispoziție pentru a extinde ruina sufletelor. Profită de orice născocire pentru a înșela, pentru a încurca și pentru a duce în confuzie poporul lui Dumnezeu.3M 455.3
El te-a folosit ca agent al său pentru a răspândi întuneric și confuzie și vede că ai lucrat admirabil în mâinile lui. Ești tocmai instrumentul pe care el îl poate mânui foarte eficient pentru a răni, a descuraja și a doborî. Nu ești plin de zel să-ți pui umărul sub povară alături de poporul lui Dumnezeu, dar atunci când ei vor să înainteze, tu te arunci ca o greutate suplimentară pentru ei, ca să-i împiedici să facă ceea ce ar putea face înaintând în direcția cea bună. Satana este la lucru împotriva acelora care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus. Nutrește cea mai înverșunată ură împotriva tuturor celor care Îi sunt loiali lui Dumnezeu și care ascultă de poruncile Sale. El nu doarme, nu-și întrerupe vigilența nici măcar pentru o clipă. O, dacă cei care mărturisesc a fi urmașii lui Dumnezeu ar fi pe jumătate atât de înțelepți, de sârguincioși și de stăruitori în lucrarea lui Dumnezeu, așa cum este Satana în lucrarea lui!3M 456.1
Dacă tu, frate B, ai fi mers mai departe când ai pus pentru prima dată mâna pe plug și nu te-ai fi uitat înapoi, acum ai fi fost un mesager al luminii, care să le ducă adevărul celor aflați în întuneric. Dar Dumnezeu nu poate să te folosească spre slava Sa până când nu vei învăța să te sfătuiești cu frații tăi și să nu mai consideri că tu știi tot ce merită să fie știut. Satana a reușit să te împiedice să faci binele. Ai mers bine pentru o vreme, dar ispitele lui Satana te-au biruit. Ți-a plăcut să fii primul și să fii măgulit. Ai iubit puterea pe care ți-o dau banii. Satana cunoaște slăbiciunile oamenilor. El are cunoștințele pe care le-a acumulat de-a lungul veacurilor și are experiență în lucrarea lui. Viclenia și șiretlicurile lui sunt bine gândite și foarte adesea au succes, deoarece aceia care sunt poporul lui Dumnezeu nu sunt înțelepți ca șerpii.3M 456.2
Satana apare deseori ca un înger de lumină, îmbrăcat în veșmântul cerului; își ia un aer prietenesc, afișând o mare sfințenie a caracterului și o înaltă considerație pentru victimele lui, pentru sufletele pe care intenționează să le înșele și să le distrugă. Pe calea pe care le invită să meargă se află multe pericole, dar el reușește să le ascundă vederii lor și să le prezinte doar atracțiile. Marea Căpetenie a mântuirii noastre a biruit pentru noi, astfel încât, dacă vrem, și noi să putem birui prin El, în dreptul nostru. Dar Hristos nu mântuiește pe nimeni împotriva voinței lui, nu obligă pe nimeni să asculte. El a făcut un sacrificiu infinit pentru ca oamenii să poată birui în Numele Său și neprihănirea Lui să le fie atribuită lor.3M 456.3
Dar, ca să fii mântuit, trebuie să accepți jugul lui Hristos și să dai jos jugul cu care ți-ai obișnuit grumazul. Biruința pe care Isus a câștigat-o în pustie este o garanție a biruinței pe care și tu o poți câștiga în Numele Său. Singura ta speranță și mântuire stă în a birui așa cum a biruit Hristos. Mânia lui Dumnezeu atârnă acum deasupra ta. Iubești atracțiile lumii mai mult decât comoara cerească. Pofta ochilor și lăudăroșenia vieții te-au despărțit de Dumnezeu. Încrederea pe care o ai în eul tău slab și plin de greșeli trebuie să fie zdrobită. Pentru a te lăsa cu toată povara ta în mâinile lui Dumnezeu, trebuie ca mai întâi să îți simți slăbiciunea. Sufletul care se încrede cu totul în Dumnezeu nu va fi niciodată dat de rușine.3M 457.1
Dumnezeu nu vrea să Îl ascultăm în funcție de cum ne este nouă mai comod. Hristos nu a căutat să-Și placă Lui, când era un Om printre oameni. A fost un Om al durerii și obișnuit cu suferința. Maiestatea cerului nu a avut unde să-Și plece capul, n-a avut niciun loc despre care să poată spune că este al Său. S-a făcut sărac de dragul nostru pentru ca, prin El, noi să putem deveni cu adevărat bogați. Noi să nu vorbim despre sacrificiu, pentru că nu știm ce este sacrificiul cu adevărat. Până acum, nu am ridicat crucea de dragul lui Hristos. Să nu căutăm o cale care să fie mai ușoară decât cea pe care a mers Răscumpărătorul nostru înaintea noastră. Cu toată înțelepciunea cu care te lauzi, cât de incapabil ești să te conduci singur! Cât de predispus ești să urmezi îndemnurile unei conștiințe amăgite, să mergi pe calea minciunii și să-i tragi și pe alții după tine!3M 457.2
Temperamentul tău este de așa natură, încât supunerea și ascultarea de cerințele lui Dumnezeu ți se par foarte grele. Încrederea nemărginită pe care o ai în tine însuți, prejudecățile și sentimentele tale te conduc cu ușurință să alegi o cale greșită. Dacă Îl alegi pe El mai presus de judecata ta oarbă, Hristos va fi pentru tine o călăuză infailibilă. În afacerile și în preocupările tale nu ai avut în vedere doar slava lui Dumnezeu. Ai avut de întâmpinat multe încurcături și multe dificultăți și, dacă te-ai fi încrezut în adevăratul Sfătuitor, în loc să te încrezi în propria-ți judecată, ai fi fost întotdeauna scos din încurcăturile în care ai intrat, în tranzacțiile și în afacerile tale.3M 457.3
Înaintea ta stă o lucrare importantă, pe care nu o vei putea face niciodată fără un ajutor special din partea lui Dumnezeu. Ai posibilitatea să-ți asiguri compania îngerilor și să fii un moștenitor al lui Dumnezeu — împreună-moștenitor cu Isus Hristos. A continua să-ți limitezi speranțele și planurile la sfera îngustă a propriului confort ar fi greșeala vieții tale. Este o greșeală teribilă să trăiești doar pentru această lume. Te uiți în urmă, simți condamnarea căii tale greșite și cauți să te justifici găsind vină la alții. Indiferent ce cale urmează ceilalți sau cât de greșiți sunt, greșelile lor nu vor acoperi niciodată vreuna dintre greșelile tale, iar în ziua socotelilor finale nu vei îndrăzni să aduci motivul acesta înaintea lui Dumnezeu ca scuză pentru că ți-ai neglijat datoria.3M 458.1
Dumnezeu vrea să te accepte ca pe un copil al Său și să facă din tine un membru al familiei regale, un copil al Împăratului ceresc, cu o condiție: să ieși din lume, să te separi de ea și să nu te atingi de niciun lucru necurat. Monarhul cerului vrea ca tu să ai și să te bucuri de tot ce poate să-ți înnobileze, să-ți dezvolte și să-ți înalțe ființa, făcându-te potrivit pentru a locui cu El pentru totdeauna, măsurându-ți existența după viața lui Dumnezeu. Ce perspectivă este aceea a vieții veșnice! Ce farmec are! Cât de largă, de adâncă și de nemărginită este dragostea lui Dumnezeu manifestată față de om! Nu există cuvinte care să descrie această dragoste; ea întrece orice gând și orice imaginație, dar este o realitate pe care o poți cunoaște prin experiență — poți să te bucuri în ea într-o fericire de nedescris, plină de slavă.3M 458.2
Cu o astfel de perspectivă înaintea ta, cum poți să-ți îngustezi mintea, limitând-o la gânduri lumești și la sfera ocupațiilor lumești, căutând câștigul material și renunțând la adevărul prezent punct cu punct? Este de dorit să păstrezi adevărul, principiile și conștiința. Favoarea lui Dumnezeu este mai de preț decât casele din argint și din aur. Cea mai profundă bucurie a inimii vine din cea mai adâncă umilință. Încrederea și supunerea față de Dumnezeu întăresc și înnobilează caracterul. Lacrimile nu sunt întotdeauna dovada slăbiciunii. Pentru a-ți clădi un caracter armonios în ochii unui Dumnezeu curat și sfânt, trebuie să începi de la temelie. Trebuie să-ți zdrobești inima înaintea lui Dumnezeu și să demonstrezi adevărata pocăință de păcat, ca să satisfaci cerințele adevărului și ale datoriei. Atunci te vei respecta pe tine cu adevărat și te vei încrede în Dumnezeu cu adevărat. Vei avea sentimente pline de duioșie. Tot acel spirit lăudăros va dispărea. În locul asprimii va fi o mare delicatețe, îmbinată cu hotărârea fermă de a sta de partea adevărului în orice împrejurare. Atunci vei vedea în lume și în propria ta inimă multe lucruri pentru care să plângi.3M 459.1