Credinciosul Avraam

Gândul meu se întoarce la credinciosul Avraam, care, în ascultare de porunca divină care-i fusese dată într-o viziune de noapte la Beer-Șeba, pleacă în călătorie însoțit de Isaac. El vede în fața lui muntele pe care Dumnezeu îi spusese că avea să i-l indice ca fiind locul unde urma să aducă jertfa. Ia lemnele de pe umărul slujitorului și le așază asupra lui Isaac, cel care urma să fie adus ca jertfă. Își încinge sufletul cu hotărâre și cu o asprime agonizantă, gata pentru lucrarea pe care îi ceruse Dumnezeu să o facă. Cu inima zdrobită și cu mâna lipsită de vlagă, ia focul, în timp ce Isaac îl întreabă: „Tată, iată focul și lemnele, dar unde este jertfa?” Dar, vai, Avraam nu-i poate spune acum! Tatăl și fiul ridică altarul și vine momentul teribil când Avraam trebuie să-i spună lui Isaac ceea ce îi chinuise sufletul pe tot parcursul acelei călătorii lungi: faptul că Isaac însuși urma să fie victima. Issac nu era un băiețandru, ci un tânăr în toată puterea cuvântului. Ar fi putut refuza să se supună planului tatălui său, dacă ar fi ales să facă astfel. El nu-și acuză tatăl de nebunie și nici măcar nu caută să-i schimbe acestuia intențiile. Se supune. Crede în dragostea tatălui său și în faptul că acesta nu și-ar sacrifica singurul fiu, dacă Dumnezeu nu i-ar fi poruncit să o facă. Isaac este legat de mâinile tremurânde, iubitoare, ale tatălui său cuprins de milă, și aceasta pentru că Dumnezeu ceruse acest lucru. Fiul se supune jertfirii, deoarece crede în integritatea tatălui său. Dar când totul este gata, când credința tatălui și supunerea fiului sunt pe deplin puse la încercare, îngerul lui Dumnezeu oprește mâna ridicată a lui Avraam, care este gata să-și ucidă fiul, și îi spune că este de ajuns. „Știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”3M 368.1

Acest act de credință al lui Avraam este raportat [în Scriptură] pentru folosul nostru. El ne învață marea lecție a încrederii în cerințele lui Dumnezeu, oricât de stricte și de dureroase ar fi ele, și îi învață pe copii supunerea desăvârșită față de părinții lor și față de Dumnezeu. Ascultarea lui Avraam ne învață că nimic nu poate fi prea valoros pentru noi ca să I-l dăm lui Dumnezeu.3M 368.2

Isaac L-a reprezentat pe Fiul lui Dumnezeu, care a fost adus ca jertfă pentru păcatele lumii. Dumnezeu a vrut să-l ajute pe Avraam să înțeleagă Evanghelia mântuirii omului. Pentru a realiza acest lucru, pentru a face ca adevărul să fie o realitate pentru Avraam și pentru a-i pune la încercare credința, Dumnezeu i-a cerut să-și sacrifice fiul pe care îl iubea atât de mult, pe Isaac. Toată durerea și tot chinul pe care le-a îndurat Avraam în această încercare întunecată și înfricoșătoare au avut drept scop să descopere înțelegerii lui profunde planul de răscumpărare a omului căzut. El a fost ajutat să înțeleagă din propria experiență cât de nespus de mare a fost renunțarea la Sine a Dumnezeului infinit, prin faptul că L-a dat la moarte pe singurul Său Fiu, ca să-l salveze pe om de la o ruină totală.3M 369.1

Dumnezeu Și-a dat Fiul la o viață de umilință, de sacrificiu de sine, de sărăcie, de trudă și de rușine și apoi la o moarte agonizantă, prin crucificare. Dar atunci nu s-a aflat acolo niciun înger care să aducă fericita veste: „Destul; nu este nevoie să mori, preaiubitul Meu Fiu.” Legiuni de îngeri așteptau îndurerați, sperând că și acum, ca și în cazul lui Isaac, Dumnezeu avea să împiedice în ultimul moment această moarte rușinoasă. Dar îngerilor nu le-a fost îngăduit să-I ducă o astfel de veste iubitului Fiu al lui Dumnezeu. Au urmat umilința din sala de judecată și apoi drumul spre Calvar. A fost batjocorit și scuipat. A îndurat ironiile, glumele răutăcioase și insultele celor care Îl urau, până când, pe cruce, Și-a plecat capul și a murit.3M 369.2

Oare putea Dumnezeu să ne dea vreo dovadă mai mare a iubirii Sale, decât aceasta, de a-L da pe Fiul Său să treacă prin această scenă a suferinței? Și așa cum darul lui Dumnezeu pentru om a fost fără plată, cum dragostea Sa este infinită, la fel și cerințele pe care le are Dumnezeu din partea noastră — încredere, ascultare, toată inima și toată dragostea noastră — sunt infinite. El cere tot ceea ce omul poate să dea. Supunerea din partea noastră trebuie să fie proporțională cu darul lui Dumnezeu; ea trebuie să fie completă, să nu-i lipsească nimic. Noi toți Îi suntem datori lui Dumnezeu. El are asupra noastră pretenții pe care nu le putem satisface, fără să ne dăm pe noi înșine ca jertfă, pe deplin și de bunăvoie. El cere o ascultare promptă și de bunăvoie și nu va accepta nimic mai puțin decât atât. Acum avem ocazia să ne asigurăm iubirea și favoarea lui Dumnezeu. Anul acesta ar putea să fie, pentru unii dintre cei care citesc aceste rânduri, ultimul an al vieții lor. Există, printre tinerii care citesc acest apel, cineva care vrea să aleagă plăcerile acestei lumi mai presus de pacea pe care i-o dă Hristos celui care caută cu sinceritate și care împlinește cu bucurie voia Sa?3M 369.3

Dumnezeu ne cântărește caracterul, purtarea și motivele în balanța Sanctuarului. Va fi ceva înfricoșător să fim declarați prea ușori, în ceea ce privește dragostea și ascultarea, de către Mântuitorul nostru, care a murit pe cruce ca să ne atragă inimile la El. Dumnezeu a revărsat asupra noastră daruri mari și prețioase. El ne-a dat lumină și ne-a descoperit voia Sa, astfel încât să nu fim nevoiți să mai greșim și să mai umblăm în întuneric. Să fii cântărit în balanță și găsit prea ușor, în ziua socotelilor și a răsplătirii finale, va fi un lucru înfricoșător, o greșeală teribilă, care nu va mai putea fi corectată niciodată. Prieteni tineri, oare va fi cercetată în zadar cartea lui Dumnezeu, pentru a fi găsite acolo numele voastre? 3M 370.1

Dumnezeu v-a dat de făcut o lucrare pentru El, astfel încât să deveniți colaboratori ai Săi. Pretutindeni în jurul vostru sunt suflete de salvat. Sunt oameni pe care îi puteți încuraja și binecuvânta, prin eforturile voastre sincere. Puteți întoarce suflete de la păcat la neprihănire. Atunci când veți simți responsabilitatea pe care o aveți față de Dumnezeu, veți simți și nevoia de a vă ruga cu credincioșie și de a veghea cu credincioșie împotriva ispitelor lui Satana. Dacă sunteți cu adevărat creștini, veți simți mai degrabă nevoia să plângeți pentru întunericul moral care există în lume, decât să vă complăceți în frivolitate și în vanitate în ceea ce privește îmbrăcămintea. Vă veți număra printre cei care suspină și gem din pricina urâciunilor care se săvârșesc în țară. Veți rezista ispitelor lui Satana de a vă satisface vanitatea, de a vă împodobi de dragul etalării. Mintea care poate fi satisfăcută cu aceste lucruri frivole, cu prețul neglijării responsabilităților înalte, este îngustă, iar intelectul este pipernicit.3M 370.2

Tinerii din zilele noastre pot să fie împreună-lucrători cu Hristos, dacă vor. Lucrând, credința lor se va întări, iar cunoașterea voinței divine va spori. Orice țel nobil și orice faptă corectă vor fi trecute în cartea vieții. Aș vrea să-i pot trezi pe tineri să vadă și să simtă păcătoșenia unei vieți trăite doar pentru propria satisfacție, limitându-și intelectul la nivelul josnic al lucrurilor ieftine și deșarte ale acestei vieți. Dacă și-ar înălța gândurile și cuvintele mai presus de atracțiile frivole ale acestei lumi și și-ar pune ca țintă slava lui Dumnezeu, pacea Lui, care întrece orice înțelegere, ar fi a lor.3M 370.3