Lingușirea și falsa simpatie

Nimic nu le place oamenilor mai mult decât să fie lăudați și lingușiți, atunci când sunt greșiți și în întuneric și merită, de fapt, să fie mustrați. Core a câștigat atenția poporului și simpatia acestuia prezentându-l pe Moise ca un conducător arogant și tiran. El le-a spus oamenilor că acesta era prea aspru, prea exigent, prea dictatorial și că îi mustra pe oameni ca și când ar fi fost niște păcătoși, când ei erau de fapt un popor sfânt, pus deoparte pentru Domnul, și Domnul se afla în mijlocul lor. Core le-a amintit anumite incidente din experiența lor din timpul călătoriei prin pustie, când fuseseră aduși în strâmtorări și când mulți dintre ei muriseră din cauza cârtirilor și a neascultării, iar ei, cu simțurile pervertite, credeau că vedeau lucrurile clar și că ar fi putut fi cruțați de toate necazurile lor, dacă Moise ar fi avut o altă atitudine. El era prea neînduplecat, prea exigent, astfel încât au hotărât că toate nenorocirile lor din pustie erau din cauza lui. Core, spiritul conducător, pretindea că are o mare înțelepciune în a discerne adevăratul motiv al încercărilor și al suferințelor lor.3M 345.2

În această lucrare a nemulțumirii s-au manifestat mai multă armonie și o mai mare unitate de vederi și de simțăminte între aceste elemente ale discordiei, decât fuseseră vreodată până atunci. Succesul pe care l-a avut în a câștiga de partea lui cea mai mare parte a adunării lui Israel l-a determinat pe Core să capete convingerea că era înțelept, că judeca lucrurile corect și că Moise uzurpase într-adevăr autoritatea, amenințând prin aceasta prosperitatea și salvarea lui Israel. El a pretins că Dumnezeu îi descoperise acest adevăr și că așezase asupra lui povara de a schimba conducerea lui Israel înainte de a fi prea târziu. A declarat că toată adunarea era nevinovată și că toți erau neprihăniți, că toată această agitație în legătură cu faptul că nemulțumirile și cârtirile israeliților fuseseră cele care atrăseseră asupra lor mânia lui Dumnezeu era o greșeală și că oamenii nu își cereau altceva decât drepturile: voiau independență individuală.3M 346.1

Pe măsură ce simțământul răbdării pline de sacrificiu a lui Moise se impunea tot mai puternic în amintirile lor și le veneau în minte eforturile lui dezinteresate în favoarea lor, pe când erau încă în robie, conștiința lor începea să devină neliniștită. Unii nu erau cu totul de partea lui Core, în ceea ce privește părerile lui în legătură cu Moise, și au căutat să-i ia apărarea. Core, Datan și Abiram s-au văzut nevoiți să le prezinte oamenilor un motiv pentru care Moise manifestase încă de la început un interes atât de mare pentru adunarea lui Israel. Mințile lor egoiste, care se degradaseră la un nivel josnic, deoarece deveniseră instrumente ale lui Satana, au sugerat că găsiseră în sfârșit motivul aparentului interes al lui Moise. El plănuise să-i țină rătăcind prin pustie până când toți, sau aproape toți, aveau să piară, iar el să intre în posesia averilor lor.3M 346.2

Core, Datan și Abiram, împreună cu cele două sute cincizeci de căpetenii care li se alăturaseră, au devenit mai întâi geloși, apoi plini de invidie și, în cele din urmă, răzvrătiți. Discutaseră atât de mult despre poziția lui Moise de conducător al poporului, încât ajunseseră să-și imagineze să aceasta era o poziție de invidiat, pe care oricare dintre ei o putea ocupa la fel de bine ca el. Ei s-au lăsat cuprinși de nemulțumire până când au ajuns să se amăgească și să creadă că Moise și Aaron se așezaseră singuri în pozițiile pe care le ocupau în Israel. Susțineau că Moise și Aaron se înălțau mai presus de adunarea Domnului, atribuindu-și singuri preoția și conducerea, și că această slujbă nu ar fi trebuit acordată doar familiei lor. Au spus că era suficient să rămână la același nivel cu frații lor, pentru că nu erau mai sfinți decât restul poporului, care se bucura în aceeași măsură de favoarea prezenței speciale și a protecției lui Dumnezeu.3M 346.3