Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Importanța educației

    Adevăratul obiectiv al educației trebuie să fie privit cu deosebită atenție. Dumnezeu l-a înzestrat pe fiecare om cu diferite capacități și puteri, pentru ca acestea să poată fi folosite și îmbogățite în folosul Său. Toate darurile care ne sunt acordate de El trebuie să fie folosite la maximum. El ne cere fiecăruia să ne punem la lucru capacitățile, ca să fim cât se poate de folositori, pentru a putea face o lucrare nobilă pentru Dumnezeu, pentru binecuvântarea omenirii. Toate darurile pe care le avem, fie că este vorba de capacitatea minții, bani sau influență, vin de la Dumnezeu, astfel ca să putem spune împreună cu David: “Toate lucrurile vin de la Tine și tot ce Îți dăm este al Tău”.PFE 82.1

    Iubiți tineri, care este țelul și scopul vieții voastre? Aveți voi ambiția de a dobândi o educație care să vă confere un nume și o poziție în lume? Nutriți voi gânduri pe care nu le puteți exprima, că vreți să vă aflați într-o zi în culmea măreției intelectuale, că vreți să luați loc într-o zi în consiliile legislative și judecătorești, pentru a contribui la promulgarea unor legi în folosul națiunii? Nu este nimic greșit în toate aceste aspirații. Fiecare dintre voi puteți avea anumite ținte. Nu trebuie să vă mulțumiți cu realizări medii. Țintiți cât mai sus și nu cruțați nici un efort pentru a atinge standardul dorit.PFE 82.2

    Temerea de Domnul stă la temelia oricărei măreții autentice. Integritatea, integritatea neabătută constituie principiul pe care trebuie să-l duceți cu voi în toate problemele vieții. Religia să fie cu voi în viața de la școală, din cămin și în toate căile voastre. Problema importantă pentru voi acum este ce fel de studii alegeți să faceți și cum le duceți la îndeplinire în așa fel, încât să vă păstrați caracterul creștin curat, integru și nepătat, supunând toate interesele și cerințele vremelnice cerințelor mai înalte ale Evangheliei lui Hristos. Acum clădiți cât aveți materiale, încât să vă puteți da ca exemplu societății și vieții că puteți împlini scopul lui Dumnezeu în viața voastră. Ca ucenici ai lui Hristos, nu sunteți scutiți de treburile vremelnice; însă trebuie să duceți religia cu voi. În orice meserie vă calificați, nu nutriți niciodată ideea că ați putea avea succes dacă sacrificați principiul.PFE 82.3

    Echilibrați de principiul religios, veți putea atinge orice înălțime doriți. Noi vom fi bucuroși să vă vedem că vă ridicați până la înălțimea nobilă pe care Dumnezeu a desemnat-o s-o atingeți. Domnul Isus îi iubește pe prețioșii tineri; El nu are plăcerea să-i vadă crescând fără să-și dezvolte talentele. Ei pot deveni bărbați puternici, fermi în principii, în stare să fie învățați să li se încredințeze responsabilități înalte, și în această direcție, ei trebuie să își concentreze toate puterile.PFE 83.1

    Însă niciodată nu comiteți o nelegiuire atât de mare ca aceea de a perverti puterile date vouă de Dumnezeu pentru a face rău și a distruge pe alții. Sunt oameni deosebit de talentați care își folosesc priceperea răspândind în jur ruină morală și stricăciune; însă toți aceștia seamănă o sămânță ale cărei roade vor fi neplăcute. Este un lucru înfricoșător să ne înfășurăm talantul încredințat într-un ștergar și să-l ascundem în pământ; aceasta înseamnă să aruncăm cununa vieții. Dumnezeu ne cere să lucrăm. Fiecare are o anumită responsabilitate; iar noi nu ne putem îndeplini marea misiune a vieții decât atunci când aceste responsabilități sunt pe deplin acceptate și când ne achităm de ele cu credincioșie și conștiinciozitate.PFE 83.2

    Înțeleptul spune: “Adu-ți aminte de Creatorul tău, în zilele tinereții tale”. Însă nu încerca să gândești nici măcar o clipă că religia te va face trist sau înnegurat și că îți va pune piedici pe calea spre succes. Religia lui Hristos nu ne umbrește și nici măcar nu ne slăbește vreo capacitate. În nici un fel aceasta nu vă va face incapabili să vă bucurați de vreo fericire reală din viață; ea nu a fost rânduită ca să vă micșoreze interesul pentru viață sau să vă facă indiferenți față de cerințele prietenilor sau ale societății. Ea nu acoperă viața cu o mantie făcută din sac; ea nu se exprimă prin suspinuri și gemete amare. Nu, nu; cei care în orice lucru Îl socotesc pe Dumnezeu cel dintâi, cel din urmă și cel mai bun sunt cei mai fericiți oameni din lume. Zâmbetul și seninătatea nu dispar de pe fețele lor. Religia nu îl face pe om aspru și necioplit, neglijent, dezordonat și lipsit de amabilitate; dimpotrivă, ea îl înalță și îl înnobilează, îi rafinează gustul, îi sfințește judecata și îl face potrivit pentru societatea îngerilor din ceruri și pentru căminul pe care Domnul Isus S-a dus să i-l pregătească.PFE 83.3

    Niciodată să nu pierdem din vedere faptul că Domnul Isus este o fântână din care bucuria țâșnește ca un izvor. Lui nu-I face plăcere să vadă ființe omenești suferind, ci Îi place să le vadă fericite. Creștinii au la îndemână multe surse de bucurie și pot spune, cu o acuratețe ce nu dă greș, care plăceri sunt îngăduite și potrivite. Ei se pot bucura de acele feluri de recreare care nu fac mintea să rătăcească fără scop și nici nu înjosesc sufletul, care nu vor dezamăgi și nici nu vor lăsa în urmă o influență tristă, care distruge respectul de sine sau pune bariere pe calea spre utilitate. Dacă Îl pot lua pe Domnul Isus cu ei și pot păstra un spirit de rugăciune, ei sunt în siguranță cu totul.PFE 84.1

    Psalmistul spune: “Înțelegerea cuvintelor Sale dă lumină și pricepere omului de rând”. Ca putere educativă, Biblia este fără rival. Nu există lucrări științifice care să fie atât de bine adaptate pentru a dezvolta conștiința, așa cum este contemplarea adevărurilor mari și vitale și a lecțiilor practice ale Bibliei. Nu a mai fost scrisă vreodată o altă carte atât de bine întocmită pentru a da putere mintală. Oameni cu un intelect strălucit, dacă nu sunt călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, ajung confuzi; ei nu-L pot înțelege pe Creator sau lucrările Sale. Însă, dacă mintea este dirijată să înțeleagă și să aprecieze adevărul cel veșnic, mobilizată să depună eforturi pentru a săpa după nestematele adevărului în mina bogată a Cuvântului lui Dumnezeu, ea nu se va pipernici niciodată și nici nu va slăbi ca atunci când zăbovește asupra subiectelor obișnuite.PFE 84.2

    Biblia este cea mai instructivă și cuprinzătoare istorie ce a fost dată vreodată lumii. Paginile ei sacre conțin singura relatare autentică referitoare la creațiune. Aici putem vedea puterea care “a întins cerurile și a pus temeliile pământului”. În ea găsim relatarea demnă de încredere a istoriei neamului omenesc, una care nu a fost distorsionată de prejudecata sau mândria omenească.PFE 84.3

    În Cuvântul lui Dumnezeu găsim subiecte pentru cele mai profunde cugetări; adevărurile acestuia trezesc cele mai nobile aspirații. Aici îi întâlnim pe patriarhi și profeți și auzim vocea Celui Veșnic vorbindu-le oamenilor. Aici Îl privim pe Acela pe care îngerii Îl contemplă cu uluire — pe Fiul lui Dumnezeu, care S-a umilit pentru a deveni înlocuitorul nostru și siguranța noastră, înfruntând singur puterile întunericului și obținând biruința în dreptul nostru.PFE 85.1

    Tinerii noștri au Biblia cea prețioasă; iar dacă toate planurile și scopurile lor sunt testate de Sfintele Scripturi, ei vor fi conduși pe cărări sigure. Din ea putem învăța ce așteaptă Dumnezeu de la ființele create după chipul Său. Din ea putem învăța cum să ne facem o viață mai bună aici și cum să ne asigurăm viața viitoare. Nici o altă carte nu poate da răspuns la întrebările pe care le izvorăște mintea și la dorințele inimii. Acordând atenție învățăturilor Cuvântului lui Dumnezeu, oamenii se pot ridica din cele mai de jos adâncimi ale ignoranței și degradării și pot deveni fii ai lui Dumnezeu, conlucrători cu îngerii cei fără păcat.PFE 85.2

    Cu cât mintea zăbovește mai mult asupra acestor teme, cu atât se va vedea mai mult că aceleași principii guvernează atât lucrurile lumii, cât și cele spirituale. Există armonie între natură și creștinism; căci amândouă au același Creator. Cartea naturii și cartea revelației arată că este la lucru aceeași înțelepciune divină. Sunt lecții care trebuie învățate din natură; și sunt lecții adânci, serioase, de o deosebită importanță, care trebuie învățate din cartea lui Dumnezeu.PFE 85.3

    Prieteni tineri, temerea de Domnul stă la temelia oricărui progres; este începutul înțelepciunii. Tatăl nostru ceresc are anumite cerințe de la voi; căci El vă dă darurile harului Său fără să ceară ceva sau fără ca voi să aveți vreun merit; și mai mult decât atât, El a dat pentru voi tot cerul într-un singur dar, acela al Fiului Său prea iubit. Pentru acest dar infinit, El vă cere să-L ascultați. Fiindcă a plătit un preț pentru voi, însuși sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu, El vă cere să folosiți în mod potrivit privilegiile de care vă bucurați. Capacitățile voastre intelectuale și morale sunt daruri, talanți pe care vi i-a încredințat Dumnezeu ca să-i puneți la schimbător în mod înțelept și voi nu aveți voie să-i îngropați, nefolosindu-i corespunzător, sau să îngăduiți ca aceștia să se micșoreze sau să se denatureze prin inactivitate. Va trebui să vă hotărâți dacă vă veți achita cu credincioșie de responsabilitățile grele pe care le aveți și dacă eforturile voastre vor fi sau nu bine călăuzite, făcând tot ce puteți din partea voastră.PFE 85.4

    Noi trăim în timpul primejdios al sfârșitului. Întregul cer este interesat ce caracter ne clădim. Pentru tine s-a făcut tot ce era cu putință ca să poți deveni părtaș la natura divină, după ce ai scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Omul nu este lăsat singur să învingă puterile întunericului doar prin eforturile lui slabe. Ajutorul este la îndemână și va fi dat oricărui suflet care îl dorește cu adevărat. Îngerii lui Dumnezeu care urcă și coboară pe scara pe care Iacov a văzut-o în vis vor ajuta pe fiecare suflet care dorește să urce chiar până la înălțimea cerului. Ei apără poporul lui Dumnezeu și le veghează fiecare pas. Cei care urcă pe cărarea cea strălucitoare vor fi răsplătiți; ei vor intra în bucuria Domnului lor.PFE 86.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents