Învățătorul adevărului, singurul educator sigur

În lume există două categorii de educatori. Prima categorie este constituită din cei pe care Dumnezeu îi face canale ale luminii, iar cealaltă este formată din cei pe care Satana îi folosește ca agenți ai săi, care știu să facă răul. Primii contemplă caracterul lui Dumnezeu și cresc în ce privește cunoașterea lui Isus, pe care Dumnezeu L-a trimis în lume. Această categorie se dedică întru totul acelor lucruri care aduc iluminare cerească, înțelepciune divină și care înalță sufletul. Toate capacitățile lor sunt supuse lui Dumnezeu, iar gândurile lor sunt sub conducerea lui Hristos. Cei din cealaltă categorie s-au aliat cu prințul întunericului, care este tot timpul cu ochii în patru să găsească prilejul de a-i învăța pe alții lucruri păcătoase. Dacă i se permite, el nu va pregeta să-și croiască drum spre inimă și minte.PFE 174.1

Există o mare nevoie în ce privește ridicarea standardului neprihănirii în școlile noastre, de a face educația pe care Dumnezeu a rânduit-o. Dacă Domnul Hristos ar intra în instituțiile noastre de învățământ, El le-ar curăți așa cum a curățit templul, dând afară multe lucruri care au o influență nesfântă. Multe dintre cărțile pe care le studiază tinerii ar fi înlăturate, iar locul lor ar fi luat de cele care imprimă o cunoștință consistentă și care abundă în sentimente care pot fi prețuite, care pot fi așezate în inimă în forma unor precepte care pot călăuzi comportamentul. Este oare scopul Domnului acela ca principii false, raționamente îndoielnice și sofismele lui Satana să fie ținute în atenția minții copiilor și tinerilor? Trebuie oare ca punctele de vedere păgâne să fie prezentate studenților noștri ca fiind achiziții valoroase în bagajul lor de cunoștințe? Lucrările celui mai inteligent dintre sceptici sunt lucrările unei minți care se complace în slujba dușmanului și oare cei care pretind a fi reformatori, care caută să-i conducă pe copii și pe tineri pe calea cea dreaptă, spre ceruri, își pot închipui că Dumnezeu va fi mulțumit să-i vadă prezentându-le acestora ceea ce reprezintă în mod greșit caracterul Său, așezându-L într-o lumină falsă înaintea tinerilor? Oare părerile necredincioșilor, punctele de vedere ale celor desfrânați să fie susținute ca fiind demne de atenția studenților, pentru că ele constituie opere ale celor pe care lumea îi admiră ca fiind mari gânditori? Oare oamenii care susțin a crede în Dumnezeu să se îndrepte spre acești autori nesfinți și să le prețuiască punctele de vedere, depozitându-le în minte ca pe niște bogății prețioase? Ferească Dumnezeu!PFE 174.2

Dumnezeu le-a acordat acestor oameni, pe care lumea îi admiră, daruri intelectuale de neprețuit; i-a înzestrat cu minți capabile, însă ei nu le-au folosit pentru slava lui Dumnezeu. Ei s-au despărțit de El așa cum a făcut și Satana; dar, în ciuda faptului că s-au despărțit de Dumnezeu, ei încă rețin multe dintre prețioasele nestemate ale gândirii pe care El li le-a dat, și pe acestea ei le așează într-un cadru eronat, pentru a face atrăgătoare propriile lor păreri, inspirate de prințul răului. Este adevărat că în scrierile păgânilor și ale celor necredincioși se găsesc idei valoroase, care sunt atrăgătoare pentru minte. Însă există o motivație pentru aceasta. Oare nu a fost Satana un purtător de lumină, unul care a stat în prezența slavei lui Dumnezeu din ceruri și aproape de Isus în putere și măreție? În cuvinte inspirate, el este descris ca întruchipând “cea mai înaltă desăvârșire, plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe”. (Ezechiel 28, 12.) Profetul spune: “Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe ... erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai în mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua în care ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.... Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc pe pământ, te dau priveliște împăraților. Prin mulțimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoțului tău, ți-ai spurcat locașurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, și te prefac în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor care te privesc. Toți cei care te privesc între popoare rămân uimiți din pricina ta; ești nimicit și nu vei mai fi niciodată.” (Ezechiel 28, 14-19.)PFE 175.1

Lucifer a pervertit măreția și puterea cu care l-a înzestrat Dumnezeu; și totuși, când acest lucru se potrivește scopului său, el poate împărtăși oamenilor păreri care sunt încântătoare. Totul în natură vine de la Dumnezeu; cu toate acestea, Satana îi poate inspira pe agenții săi cu gânduri care pot părea înălțătoare și nobile. Oare nu a venit el la Hristos cu citate din Biblie atunci când și-a propus să-L înfrângă cu ispitirile lui viclene? Acesta este felul în care vine și la om, ca un înger de lumină, deghizându-și înșelăciunile sub o înfățișare de bunătate și făcându-i pe oameni să creadă că el este mai degrabă prietenul decât vrăjmașul lor. În acest fel a înșelat el neamul omenesc — înșelându-i cu ispitele lui subtile, tulburându-i cu amăgirile lui viclene.PFE 176.1

Satana a pus în seama lui Dumnezeu toate relele pe care firea pământească le-a moștenit. El L-a prezentat ca pe un Dumnezeu care are plăcere să-i vadă suferind pe cei pe care i-a creat, ca unul care este răzbunător și neiertător. Satana este cel care a inventat doctrina chinului veșnic ca pedeapsă pentru păcat, pentru că pe această cale îi putea conduce pe oameni spre necredincioșie și răzvrătire, le putea tulbura sufletul și putea detrona judecata omenească.PFE 176.2

Cerul, privind în jos și văzând înșelăciunile în care au fost prinși oamenii, știa că un Învățător divin avea să vină pe pământ. Pentru că oamenii se aflau în ignoranță și întuneric moral, era necesară o lumină spirituală; pentru că lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, El trebuia descoperit înțelegerii lor. Adevărul din ceruri nu avea nici o reflectare a imaginii Sale; căci norii deși ai întunericului moral cuprinseseră deja lumea și doar Domnul Isus era în stare să-i dea la o parte; căci El era Lumina lumii. Prin prezența Sa, El putea împrăștia umbrele întunecoase pe care Satana le interpusese între om și Dumnezeu. Întunericul acoperea pământul și întunecime mare popoarele. Prin reprezentările greșite realizate de către vrăjmaș, care s-au tot acumulat, mulți au fost înșelați atât de mult, încât ei ajunseseră să se închine unui dumnezeu fals, înveșmântat în însușirile unui caracter diabolic.PFE 176.3

Învățătorul din cer, nimeni altcineva decât Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ pentru a descoperi caracterul Tatălui înaintea oamenilor, pentru ca aceștia să I se poată închina în duh și adevăr. Domnul Hristos le-a arătat oamenilor că îndeplinirea strictă a ceremoniilor și ritualurilor nu-i va mântui; căci Împărăția lui Dumnezeu este de natură spirituală. Domnul Hristos a venit pe pământ pentru a sădi sămânța adevărului. El deținea cheile tuturor comorilor înțelepciunii și a putut deschide ușile științei, pentru a scoate la lumină bogății nedescoperite ale cunoașterii, esențiale pentru mântuire. El le-a prezentat oamenilor ceea ce era corect, în contradicție cu reprezentările vrăjmașului cu privire la caracterul lui Dumnezeu, și a căutat să transmită oamenilor dragostea Tatălui ceresc care “atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) El le-a prezentat oamenilor necesitatea rugăciunii, a pocăinței, a mărturisirii și a părăsirii păcatului. El i-a învățat cinstea, răbdarea, îndurarea, mila, îndemnându-i să-i iubească nu numai pe cei care i-au iubit pe ei, ci și pe cei care îi urăsc, care îi tratează cu dispreț. Prin aceasta El le-a descoperit caracterul Tatălui, care a avut îndelungă răbdare, care a avut milă, a fost plin de îndurare, încet la mânie și plin de bunătate și de adevăr. Cei care au acceptat învățătura Lui au avut parte de paza îngerilor, care au fost trimiși cu însărcinarea de a-i întări, de a-i lumina, pentru ca adevărul să poată reînnoi și sfinți sufletul.PFE 177.1

Domnul Hristos a făcut cunoscută misiunea venirii Sale pe pământ. El a spus aceste cuvinte în ultima Sa rugăciune publică: “Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei”. (Ioan 17, 25.26.) Când Moise I-a cerut Domnului să-i arate slava Sa, Domnul a spus: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea.” “Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam. Îndată Moise s-a plecat până la pământ și s-a închinat.” (Exod 33, 19; 34, 6-8.) Când vom putea înțelege caracterul lui Dumnezeu așa cum a făcut Moise, și noi ne vom grăbi să ne plecăm în adorare și laudă. Domnul Isus nu a dorit nimic mai puțin decât ca “dragostea cu care Tu M-ai iubit pe Mine” să fie în inimile copiilor Săi, pentru ca aceștia să poată împărtăși semenilor cunoașterea lui Dumnezeu.PFE 177.2

O, ce asigurare este aceasta, ca dragostea lui Dumnezeu să poată locui în inimile tuturor celor care cred în El! Ce mântuire ne este oferită; căci El este în stare să mântuiască pe oricine se apropie de Dumnezeu prin El. Exclamăm plini de uimire: cum se poate aceasta? Însă Domnul Isus nu va fi mulțumit cu nimic mai puțin decât aceasta. Cei care aici au parte de suferințele Lui, de umilința Lui, care suferă pentru Numele Lui, sunt cei care au dragostea lui Dumnezeu așa cum a avut-o și Fiul Său. Unul care cunoaște totul a spus: “Tatăl Însuși vă iubește”. Acela care cunoaște din experiență lungimea, adâncimea, înălțimea și lărgimea acestei iubiri ne-a făcut cunoscut acest lucru uimitor. Această dragoste poate fi a noastră prin credință în Fiul lui Dumnezeu și de aceea legătura cu Hristos trebuie să însemne totul pentru noi. Noi trebuie să fim una cu El, așa cum El este una cu Tatăl, iar apoi vom fi iubiți de Dumnezeul cel nemărginit ca fiind mădulare ale trupului lui Hristos, mlădițe în vița cea vie. Trebuie să fim legați de butuc pentru ca să putem primi hrană de la vie. Domnul Hristos este Capul nostru cel slăvit, iar dragostea divină care curge din inima lui Dumnezeu rămâne în Hristos și este transmisă acelora care s-au unit cu El. Această dragoste divină care pătrunde în suflet inspiră mulțumire, eliberează de slăbiciunea spirituală, de mândrie, orgoliu și egoism și de tot ceea ce deformează caracterul creștin.PFE 178.1

Priviți, o, priviți la Isus ca să trăiți! Nu puteți fi decât încântați de atracțiile fără seamăn ale Fiului lui Dumnezeu. Domnul Hristos a fost Dumnezeu întrupat, taina ținută ascunsă de veacuri, și de acceptarea sau respingerea de către noi a Mântuitorului lumii depinde soarta noastră veșnică.PFE 179.1

Pentru a mântui pe călcătorul Legii lui Dumnezeu, Domnul Hristos, Cel egal cu Tatăl, a venit pentru a trăi divinul în fața oamenilor, pentru ca aceștia să învețe să cunoască ce înseamnă să ai cerul în inimă. El a arătat ce trebuie să fie omul pentru a merita darul prețios al vieții, care valorează cât viața lui Dumnezeu.PFE 179.2

Viața Domnului Hristos a fost o viață încărcată de mesajul divin al iubirii lui Dumnezeu și El a tânjit mult să împartă și altora această dragoste în măsură bogată. De pe chipul Său radia mila, iar comportamentul Său era caracterizat prin har, umilință, adevăr și dragoste. Fiecare membru al bisericii Sale luptătoare trebuie să manifeste aceleași calități dacă vrea să se poată atașa bisericii triumfătoare. Iubirea lui Hristos este atât de mare, atât de plină de slavă, încât, în comparație cu ea, tot din ceea ce oamenii socotesc ca fiind de valoare pălește în semnificație. Când dobândim această viziune, noi exclamăm: O, adâncul bogăției dragostei pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor în darul unicului Său Fiu!PFE 179.3

Când căutăm un limbaj potrivit cu care să descriem dragostea lui Dumnezeu, descoperim că cuvintele sunt prea mici, prea slabe, neputând să o ilustreze, și lăsăm pana jos și spunem: “Nu, aceasta nu poate fi descrisă”. Putem face doar ceea ce a făcut ucenicul iubit și să spunem: “Priviți ce dragoste minunată ne-a dat Tatăl ca să fim numiți fii ai lui Dumnezeu.” În încercarea de a descrie această dragoste, noi suntem precum copiii cei mici atunci când încearcă să îngâne primele lor cuvinte. În liniște o putem contempla; căci tăcerea în această privință înseamnă elocvență. Această dragoste depășește orice limbaj în încercarea de a o descrie. Este taina Dumnezeului întrupat, Dumnezeu în Hristos și Divinitatea în umanitate. Domnul Hristos S-a plecat într-o umilință fără seamăn, pentru ca, la înălțarea Sa la tronul lui Dumnezeu, să-i poată înălța și pe cei care cred în El și să le dea posibilitatea de a sta împreună cu El pe scaunul Lui de domnie. Toți cei care privesc la Isus prin credință pentru a fi vindecați de rănile făcute de păcat vor fi vindecați de către El și vor fi însănătoșiți.PFE 179.4

Tema mântuirii este o temă monumentală și doar aceia care sunt pătrunși de lucrurile spirituale îi pot pătrunde profunzimea semnificației sale. Este siguranța noastră, viața noastră și bucuria noastră să zăbovim asupra adevărurilor planului de mântuire. Pentru a putea pătrunde lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, avem nevoie de credință și rugăciune. Mințile noastre sunt atât de dependente de idei limitate, încât noi avem o viziune parțială a experienței pe care este privilegiul nostru să o avem. Cât de puțin înțelegem noi din însemnătatea rugăciunii apostolului care spune: “potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor. Amin”. (Efeseni 3, 16-21.) — The Review and Herald, 17 noiembrie, 1891.PFE 180.1