27 - CEI ÎNDOLIAȚI

DOLIUL SENSIBILIZEAZĂ ȘI SUPUNE

Eu am fost disciplinată prin suferința care a avut o influență sensibilizatoare asupra mea, supunând, îndepărtând vrăjmășia din inima mea și umplând-o cu simpatie și dragoste. Viața mea de doliu, ^{31*Doi dintre cei patru băieți ai ei au murit la o vârstă fragedă — cel mai mare, Henry, la vârsta de șaisprezece ani, și Herbert, cel mai mic, la vârsta de trei luni. Soțul ei, fratele James White, a murit în 1881, după o boală foarte scurtă, la vârsta de șaizeci de ani. Mai târziu, în capitol, se va găsi o referire la experiența aceasta. — Compilatorii} de durere și de suferință nu a fost lipsită de descoperirile prețioase ale prezenței Mântuitorului meu. Privirile mele au fost atrase spre cerul care strălucește plin de frumusețe deasupra noastră. Mi-a fost îngăduit să arunc o privire asupra lumii celei veșnice și a răsplătirii celei nespus de mari. Când totul părea întunecat, în nori s-a făcut o deschizătură, iar razele de soare de la tronul lui Dumnezeu au risipit ceața. Dumnezeu dorește ca niciunul dintre noi să nu rămână doborât de întristare mută, de durere și de frângerea inimii. El dorește să privim în sus pentru a vedea curcubeul făgăduinței și pentru a reflecta lumina asupra altora.SA2 145.1

Oh, binecuvântatul Mântuitor stă alături de mulți ai căror ochi sunt atât de orbiți de lacrimi, încât nu Îl văd. El dorește nespus [258] să apuce mâinile noastre cu fermitate, dacă noi ne prindem de El cu o credință simplă, implorându-L să ne călăuzească. Avem privilegiul de a ne bucura în Domnul. Dacă vom îngădui ca mângâierea și pacea lui Isus să vină în viața noastră, vom fi ținuți aproape de marea inimă a dragostei Sale. — Review and Herald, 25 noiembrie 1884SA2 145.2