Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 2

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Subiectele ieftine și obișnuite

    Astfel de experiențe au ajuns să fie foarte obișnuite. Câteva persoane dintr-o familie s-au aflat sub influența acestui fel de amăgire. (…) Ele au adresat mesaje pentru diferiți membri ai bisericii, spunându-i unui suflet sărman și tremurând: „Tu ești mândru”, altuia: „Tu nu ai credință, vei fi pierdut”. În această situație, Domnul mi-a dat lumina de a spune cuvinte de mângâiere și încurajare. Eu mi-am vestit mărturia pentru cei înșelați, indiferent dacă au vrut să o asculte sau au respins-o. Viziunile lor erau lucrarea lui Satana. Adesea, lucrurile descoperite erau niște lucruri obișnuite, treburi pământești, cum ar fi: cine trebuie să aducă micul dejun a doua zi dimineața, cine trebuie să pregătească cina, cine trebuie să spele vasele. Cu aceste lucruri de nimic erau amestecate adevărurile sfinte pe care ei le găsiseră în Biblie și în Mărturii. Mâna lui Satana era în toate aceste manifestări, cu scopul de a-i dezgusta pe oameni și de a-i face să disprețuiască tot ce are legătură cu viziunile. În felul acesta, ideile false și adevărul urmau să fie respinse împreună. Chiar și cei ce erau implicați în această amăgire urmau a fi înclinați să aibă îndoieli cu privire la toate viziunile, după ce ajungeau să fie obosiți și sătui de ele.SA2 42.7

    După o adunare foarte solemnă, acești oameni înșelați au făcut mărturisiri, spunând că au încercat să aibă, atât cât au putut, atitudini cât mai asemănătoare celei avute de sora White. Totul a fost o farsă și o amăgire. Totuși, multe lucruri pe care le-au spus s-au întâmplat așa cum le-au prezis.SA2 43.1

    Au întrebat cum era posibil lucrul acesta, dacă toate viziunile erau false. Le-am spus că scopul lui Satana este acela de a amesteca adevărul cu minciuna, pentru ca, prin aceste manifestări amăgitoare, [78] să poată anula efectul lucrării adevărate a lui Dumnezeu. Din momentul acela, toate viziunile lor numeroase au încetat. Ce s-a întâmplat cu cei ce avuseseră viziunile și cu aceia care le încurajaseră? Câțiva dintre ei trăiesc acum în scepticism și nu cred deloc în darurile spirituale ale bisericii, nu au nicio credință în adevăr și nicio religie. Mi-a fost arătat că aceasta este urmarea sigură a viziunilor false.SA2 43.2

    Manifestările fiicei tale constituie o amăgire similară. Iar încurajările pe care i le adresezi cu privire la lucrurile acestea se vor dovedi a fi spre pierzarea ei și a altora, dacă nu apare ceva care să oprească amăgirea. Tu numești aceste viziuni false și aceste visuri fără însemnătate lumina cea minunată a lui Dumnezeu, dar ele sunt ca pleava față de grâu. Aceasta este o problemă serioasă. Ea va avea o influență categorică asupra familiei tale. Deși consideri cuvintele fiicei tale ca fiind rostite sub influența Duhului lui Dumnezeu, totuși, pentru tine, nu contează dacă sunt adevărate sau nu. Tu te afli sub influența puternică a amăgirii lui Satana. Tu vei pretinde că le acorzi credibilitate și, în felul acesta, încrederea ta în soliile autentice ale lui Dumnezeu va fi desființată. Așa se va întâmpla cu toți cei ce cred asemenea ție. Acesta este motivul pentru care Satana insistă cu atâta consecvență asupra manifestărilor false. El vrea să-i ducă pe oameni departe de adevăr.SA2 43.3

    Chiar ultima amăgire a lui Satana va fi aceea de a anula efectul mărturiei Duhului lui Dumnezeu. „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu, dar ferice de poporul care păzește Legea!” (Proverbele 29,18). Satana va lucra cu ingeniozitate, pe căi diferite și prin mijloace diferite, pentru a tulbura încrederea rămășiței poporului lui Dumnezeu în mărturia cea adevărată. El va aduce viziuni false, va amesteca adevărul cu minciuna și îi va degusta pe oameni într-o asemenea măsură, încât ei vor considera că tot ce poartă numele de „viziune” este o formă de fanatism, dar sufletele sincere vor fi făcute în stare să compare adevărul cu minciuna și să facă deosebire între ele. (…)SA2 43.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents