Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 2

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Solia pentru prezent

    [151] Solia pe care o vestim trebuie să fie tot atât de directă, cum a fost solia lui Ioan Botezătorul. El i-a mustrat pe regi pentru păcatele lor. El a mustrat adulterul lui Irod. Fără a se teme că viața lui era în pericol, a spus adevărul cu tărie. Lucrarea noastră din acest veac trebuie să fie făcută cu credincioșie. Locuitorii lumii din timpul acesta sunt reprezentați de locuitorii pământului din timpul Potopului. Răutatea locuitorilor lumii din vechime a fost descrisă cu claritate: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6,5). Dumnezeu a ajuns să fie obosit de oamenii aceștia, ale căror gânduri erau îndreptate numai spre plăcere și îngăduință de sine. Ei nu căutau sfatul lui Dumnezeu, sfatul Aceluia care îi crease, nici nu le păsa de împlinirea voinței Sale. Mustrarea lui Dumnezeu a fost asupra lor, pentru că au urmat fără încetare închipuirile inimii lor și pământul era plin de violență. „I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui. Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: «Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul»” (Geneza 6,6.12-13). (...)SA2 83.1

    În această perioadă a istoriei lumii, există datorii precise care trebuie să fie îndeplinite, mustrări speciale care trebuie să fie vestite. Domnul nu va lăsa biserica Sa fără a-i adresa mustrări și avertizări. Păcatele au ajuns să fie o modă, dar nu sunt cu nimic mai puțin grave în ochii lui Dumnezeu. Ele sunt comentate, explicate și scuzate, gravitatea lor este micșorată, mâna dreaptă a prieteniei este întinsă spre fiecare om care aduce teorii și idei false, încurcând mintea celor din poporul lui Dumnezeu, amorțindu-le sensibilitatea față de principiile drepte. În felul acesta, conștiința ajunge insensibilă față de sfaturile și mustrările care au fost adresate. Lumina dată și chemarea la pocăință au fost stinse în norii necredinței și ai împotrivirii, care au fost aduși prin planurile și invențiile omenești.SA2 83.2

    [152] Dumnezeu cere un zel viu. Pastorii pot avea cunoștințe puține din cărți, dar, dacă fac tot ce pot mai bine cu talentele lor, dacă lucrează când au ocazia favorabilă, dacă își înveșmântează expresiile în limbajul cel mai clar și mai simplu, dacă sunt niște oameni umili care trăiesc cu atenție și smerenie, căutând înțelepciunea Cerului, lucrând pentru Dumnezeu din inimă și fiind motivați de un singur gând predominant — dragostea față de Hristos și față de sufletele pentru care a murit El — vor fi ascultați chiar și de oameni cu aptitudini și talente superioare. În simplitatea adevărurilor pe care le prezintă va fi un farmec deosebit. Domnul Hristos este cel mai mare învățător pe care l-a cunoscut vreodată lumea.SA2 83.3

    Ioan Botezătorul nu învățase în școlile rabinilor. Totuși regii și nobilii, fariseii și saducheii, soldații și ofițerii romani, cei educați în domeniul etichetei de la curte, vameșii cei vicleni și calculați, precum și oamenii renumiți ai lumii au ascultat cuvintele lui. Ei au avut încredere în declarațiile lui deschise și au fost convinși de păcat. Ei l-au întrebat: „Dar noi ce trebuie să facem?” (Luca 3,14)SA2 83.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents