Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 2

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    ÎNCHINAREA ÎNSOȚITĂ DE VACARM

    Valoarea lucrării pe care Domnul o va realiza prin vasele pe care le propune pentru a aduce la îndeplinire gândul și planul Său nu poate să fie înțeleasă pe deplin. Domnul mi-a arătat că lucrurile pe care le-ați descris ca având loc în Indiana vor avea loc chiar înainte de încheierea timpului de probă. Vor avea loc tot felul de manifestări ciudate. Vor fi strigăte, muzică, tobe și dans. Simțurile ființelor raționale vor fi atât de confuze, încât nu se va mai putea avea încredere în ele pentru luarea unor decizii corecte. Iar faptul acesta va fi considerat a fi lucrarea Duhului Sfânt.SA2 18.1

    Duhul Sfânt nu Se descoperă niciodată prin astfel de metode și într-un asemenea vacarm. Aceasta este o invenție a lui Satana, cu scopul de a-și acoperi metodele ingenioase de a anula efectul adevărului curat, sincer, înălțător, înnobilator și sfințitor pentru timpul acesta. Decât să faceți lucrarea care mi-a fost arătat că a avut loc în adunările noastre de tabără din ianuarie, ar fi fost mai bine ca închinarea adusă lui Dumnezeu să nu fi fost însoțită niciodată de muzică. Adevărul pentru timpul de acum nu are nevoie de nimic de acest fel în lucrarea de convertire a sufletelor. Vacarmul și zgomotele șochează simțurile și pervertesc lucrarea care, dacă ar fi organizată corect, ar putea să fie o binecuvântare. Puterile satanice se amestecă foarte bine cu zgomotul și gălăgia, pentru a produce un carnaval, iar acesta este numit apoi lucrarea Duhului Sfânt.SA2 18.2

    [37] Când adunarea de tabără se încheie, binele care ar fi trebuit și ar fi putut să fie făcut prin prezentarea adevărului sfânt nu este îndeplinit. Cei ce participă la presupusa înviorare spirituală rămân cu impresii care îi duc în rătăcire. Ei nu pot să spună ce au cunoscut mai înainte cu privire la principiile Bibliei.SA2 18.3

    Acest fel de închinare să nu primească nicio încurajare. Același fel de influență a pătruns în mijlocul nostru după data stabilită în 1844. Au avut loc același fel de manifestări. Oamenii au ajuns să fie exaltați și erau conduși de o putere despre care credeau că este puterea lui Dumnezeu. (…)SA2 18.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents