Avertizarea de la Salamanca

În noiembrie 1890, când eram la Salamanca, New York, mi-au fost prezentate multe lucruri. Mi-a fost arătat că la editură se manifestă un spirit pe care Dumnezeu nu l-a aprobat. În timp ce unii primesc salarii mari, alții, care au lucrat în postul lor cu credincioșie de-a lungul anilor, primesc mult mai puțin. Mi-a fost arătat de repetate ori că rânduiala lui Dumnezeu nu trebuie să fie dărâmată și spiritul misionar nu trebuie să fie stins. (…)SA2 109.1

[194] Știu că sunt unii care practică multă renunțare la sine pentru a da zecimea și a oferi daruri pentru lucrarea lui Dumnezeu. Aceia care se află la conducerea lucrării ar trebui să adopte un asemenea comportament, încât să poată spune fără să roșească: „Haideți să pornim împreună în lucrarea aceasta, care a fost începută cu sacrificiu și susținută printr-o continuă renunțare la sine.” În practicarea economiei și în restrângerea dorințelor lor, oamenii nu trebuie să-i întreacă pe aceia care se află la conducerea instituțiilor noastre. — Manuscrisul 25a, 1891SA2 109.2