Felul în care Pavel prețuia Legea

Mărturia apostolului Pavel cu privire la Lege este: „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos [păcatul se află în om, nu în Lege]? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: «Să nu poftești!” Apoi păcatul a luat prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci, fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, și eu am murit. Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea [213] viața, mi-a pricinuit moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit și, prin însăși porunca aceasta, m-a lovit cu moartea” (Romani 7,7-11).SAa 102.4

Păcatul nu a nimicit Legea, dar Legea a nimicit gândirea firească a lui Pavel. „Dar acum, am fost izbăviți de Lege”, declară el, „și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (Romani 7,6). „Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeași poruncă” (Romani 7,13). „Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7,12). Apostolul Pavel le atrage atenția ascultătorilor săi la Legea călcată și le arată în ce constă vinovăția lor. El îi învață ca un profesor care îi învață pe elevii lui și le arată calea de întoarcere la credincioșia față de Dumnezeu.SAa 102.5

În călcarea Legii nu se găsește nicio siguranță, nicio tihnă, nicio îndreptățire. Atâta vreme cât continuă să păcătuiască, omul nu poate spera să stea ca un nevinovat înaintea lui Dumnezeu și să fie împăcat cu El prin meritele Domnului Hristos. El trebuie să înceteze să calce Legea și să ajungă credincios. Când privește în marea oglindă morală, păcătosul își vede defectele de caracter. El se vede exact așa cum este, pătat, întinat și condamnat. Totuși el știe că Legea nu poate să îndepărteze în niciun fel vinovăția sau să-l ierte pe cel păcătos. El trebuie să meargă mai departe. Legea este doar un îndrumător care îl aduce la Hristos. El trebuie să privească la Mântuitorul care poartă păcatele. Iar când Domnul Hristos îi este descoperit pe crucea de pe Golgota, murind sub povara păcatelor întregii lumi, Duhul Sfânt îi arată atitudinea lui Dumnezeu față de toți cei ce se pocăiesc de nelegiuirile lor. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16).SAa 103.1

Fiecare dintre noi trebuie să ia seama personal și ca niciodată mai înainte la un „Așa zice Domnul”. Unii oameni sunt necredincioși față de Dumnezeu, profanează Sabatul Său sfânt, găsesc neajunsuri în declarațiile cele mai clare ale Cuvântului, răstălmăcesc adevărata semnificație a [214] Scripturilor și, în același timp, fac eforturi disperate de a armoniza neascultarea lor cu Scripturile. Totuși Cuvântul condamnă astfel de practici, așa cum i-a condamnat pe cărturarii și fariseii din zilele lui Hristos. Trebuie să cunoaștem adevărul. Vom face noi la fel cum au făcut fariseii? Îi vom întoarce noi spatele celui mai mare Învățător pe care L-a cunoscut vreodată lumea, pentru a ne îndrepta spre tradițiile, maximele și zicalele oamenilor?SAa 103.2