Satana înfrânt prin moartea lui Hristos

În alegerea aceasta, s-au văzut principiile lui Satana, iar oștirile cerului și toate lumile pe care le crease Dumnezeu au înțeles că Satana era un pârâș al fraților lui, un mincinos și un ucigaș. În cer și în lumile necăzute, întrebarea cu privire la puterea amăgitoare a lui Satana și principiile lui rele a primit un răspuns definitiv, iar curăția și sfințenia deplină a lui Hristos, care suporta testul și încercarea în locul omului căzut, au fost dovedite pentru totdeauna. Prin dezvoltarea caracterului și a principiilor lui, Satana a pierdut pentru totdeauna simpatia lumilor necăzute și controversa dintre pretențiile lui și pretențiile lui Hristos a fost clarificată pentru totdeauna în cer. Neprihănirea manifestată în caracterul lui Hristos avea să fie pentru totdeauna ancora, nădejdea mântuitoare a lumii. Fiecare suflet care Îl alege pe Hristos poate să spună cu credință: „Domnul, neprihănirea mea.” [349]SAa 172.4

Domnul Hristos a fost „disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți” (Isaia 53,3-5).SAa 172.5

Harul lui Hristos și Legea lui Dumnezeu sunt inseparabile. În Isus, mila și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută. Viața și caracterul Său nu numai că descoperă caracterul lui Dumnezeu, ci și posibilitățile omului. El a fost reprezentantul lui Dumnezeu și exemplul desăvârșit pentru oameni. El i-a arătat lumii ce poate să ajungă natura omenească atunci când este unită cu natura divină, prin credință. Singurul Fiu al lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura omului și a pus crucea Sa între pământ și cer. Prin cruce, omul a fost atras spre Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost atras spre om. Dreptatea s-a mișcat din poziția ei înaltă și uimitoare, iar oștirile cerești, armatele sfințeniei, s-au apropiat de cruce închinându-se cu respect, deoarece la cruce a fost împlinită dreptatea. Prin cruce, păcătosul a fost scos din fortăreața păcatului, din confederația răului și, de fiecare dată când se apropie de cruce, inima lui este sensibilizată și el strigă cu pocăință: „Păcatele mele L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu.” El își lasă păcatele la cruce, iar caracterul lui este transformat prin harul lui Hristos. Mântuitorul îl ridică pe cel păcătos din țărână și îl așază sub călăuzirea Duhului Sfânt. Când privește la Mântuitorul, păcătosul găsește speranță, siguranță și bucurie. Credința se bazează pe dragostea lui Hristos. Credința lucrează din dragoste și curăță sufletul.SAa 172.6