Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 1

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Natura nu este Dumnezeu

    Aceia care au o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu nu vor ajunge să fie atât de îndrăgostiți de legile materiei sau de lucrurile din natură, încât să treacă cu vederea sau să refuze să recunoască lucrarea continuă a lui Dumnezeu în natură. Natura nu este Dumnezeu, nici nu a fost vreodată Dumnezeu. Glasul naturii mărturisește despre Dumnezeu, dar natura nu este Dumnezeu. Pentru că El a creat lumea, ea mărturisește pur și simplu despre puterea lui Dumnezeu. Divinitatea este Autorul naturii. În ea însăși, lumea naturii nu are nicio putere, în afară de puterea pe care i-o furnizează Dumnezeu. Există un Dumnezeu personal — Tatăl; există un Hristos personal — Fiul. „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte” (Evrei 1,1-3).SAa 143.2

    Psalmistul spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet [294] să fie auzit” (Psalmii 19,1-3). Unii pot să presupună că aceste lucruri mărețe din lumea naturii sunt Dumnezeu. Ele nu sunt Dumnezeu. Toate aceste lucruri minunate de pe cer nu fac altceva decât lucrarea care le-a fost rânduită. Ele sunt mijloacele de care Se folosește Domnul. Dumnezeu este Supraveghetorul, precum și Creatorul tuturor lucrurilor. Aceeași mână care susține munții și îi așază în poziția lor conduce lumile în mersul lor tainic în jurul Soarelui.SAa 143.3

    Cu greu există o lucrare a naturii cu privire la care să nu găsim o referire în Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul declară că „El face să răsară soarele” și „dă ploaie” (Matei 5,45). „El face să răsară iarba pe munți”. „El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenușa; El Își azvârle gheața în bucăți… El Își trimite Cuvântul Său și le topește; pune să sufle vântul Lui și apele curg” (Psalmii 147,8.16-18). „El dă naștere la fulgere și ploaie și scoate vântul din cămările lui” (Psalmii 135,7).SAa 143.4

    Aceste cuvinte ale Sfintelor Scripturi nu spun nimic despre legile independente ale naturii. Dumnezeu pune la dispoziție materia și proprietățile cu care trebuie să aducă la îndeplinire planurile Sale. El folosește mijloacele Sale pentru ca vegetația să poată crește. El trimite roua, ploaia și soarele, pentru ca verdeața să încolțească și să-și întindă covorul peste pământ, pentru ca arbuștii și pomii fructiferi să înmugurească, să înflorească și să aducă roade. Nu trebuie să se presupună că este pusă în mișcare o lege în virtutea căreia sămânța trebuie să încolțească de la sine, că frunzele apar pentru că trebuie să apară de la sine. Dumnezeu a instituit niște legi, dar ele sunt numai niște slujitori prin care El face să se producă rezultatele. Fiecare sămânță firavă încolțește din pământ și vine la viață prin mijlocirea directă a lui Dumnezeu. Fiecare frunză crește și fiecare floare înflorește prin puterea lui Dumnezeu.SAa 143.5

    Organismul omului se află sub supravegherea lui Dumnezeu, dar nu este asemenea unui ceas care este pus în mișcare și apoi trebuie să funcționeze de la sine. Inima bate, pulsațiile se succed, respirațiile se succed una după alta, dar întreaga făptură se află sub supravegherea lui Dumnezeu. „Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, [295] clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). În Dumnezeu trăim, ne mișcăm și existăm. Fiecare bătaie a inimii, fiecare respirație sunt date de Acela care a suflat suflarea de viață în nările lui Adam — insuflate de un Dumnezeu mereu prezent, Marele EU SUNT.SAa 143.6

    Filosofii din vechime s-au mândrit că au o cunoaștere superioară. Să citim cum a înțeles apostolul inspirat subiectul acesta. „S-au fălit că sunt înțelepți”, spune el, „și au înnebunit și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. (…) Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii, în loc Făcătorului” (Romani 1,22-25). Lumea nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu prin înțelepciunea ei omenească. Oamenii înțelepți acumulează din lucrările create de Dumnezeu o cunoaștere incompletă a Sa, iar apoi, în nebunia lor, înalță natura și legile naturii mai presus de Dumnezeu. Aceia care nu au o cunoaștere a lui Dumnezeu obținută printr-o primire a descoperirii făcute cu privire la Sine prin Hristos vor dobândi o cunoaștere incompletă a Sa prin natură, iar cunoașterea aceasta este atât de departe de a oferi concepții înalte despre Dumnezeu și de a aduce întreagă făptură la conformarea cu voința Sa, încât îi va face pe oameni să fie niște idolatri. Deși ei se declară înțelepți, ajung să fie nebuni. SAa 144.1

    Aceia care cred că pot să obțină o cunoaștere a lui Dumnezeu despărțiți de Reprezentantul Său, despre care Cuvântul declară că este „întipărirea Ființei Lui” (Evrei 1,3), vor trebui să se vadă pe ei înșiși ca pe niște oameni lipsiți de înțelepciune, înainte de a ajunge să fie înțelepți. Numai din natură, este cu neputință să-L cunoaștem pe deplin pe Dumnezeu, deoarece natura însăși este nedesăvârșită. Nedesăvârșirea ei nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu, ea nu poate să exprime desăvârșirea morală a caracterului lui Dumnezeu. Însă Domnul Hristos a venit în lume ca Mântuitor personal. El a reprezentat un Dumnezeu personal. În calitate de Mântuitor personal, El S-a înălțat la cer și va veni în același fel — ca Mântuitor personal. El este întipărirea Ființei Tatălui. „În El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2,9).SAa 144.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents