Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 1

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Curățiți de orice urmă de egoism

    Aceia care sunt implicați în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie curățiți de orice urmă de egoism. Totul trebuie să fie îndeplinit în conformitate cu îndemnul: „Orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în numele Domnului Isus” (Coloseni 3,17) și „spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10,31). Legea dreptății și a nepărtinirii lui Dumnezeu trebuie să fie respectată cu strictețe în toate tranzacțiile făcute între semen și semen, între frate și frate. Trebuie să urmărim ordinea desăvârșită și neprihănirea, după modelul pe care ni L-a dat Dumnezeu. Faptele noastre vor trece testul judecății numai pe temeiul acesta. (…)SAa 54.1

    Creștinismul înseamnă a avea sentimentele cele mai duioase unii față de alții. Viața creștină este alcătuită din îndatoririle și privilegiile creștine. În înțelepciunea Sa, Domnul Hristos i-a dat bisericii Lui, încă din copilăria ei, un sistem de jertfe și daruri, a cărui temelie era El Însuși și prin care era prefigurată moartea Sa. Fiecare jertfă arăta spre El ca fiind Mielul înjunghiat încă de la întemeierea lumii, pentru ca toți să poată înțelege că plata păcatului este moartea. Deși în El nu s-a găsit păcat, totuși El a murit pentru păcatele noastre.SAa 54.2

    Sistemul simbolic de ceremonii a funcționat cu un singur scop — îndreptățirea Legii lui Dumnezeu, pentru ca toți cei ce cred în Hristos să poată ajunge „la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4,13). În lucrarea creștină se găsește loc suficient pentru a fi puse la lucru toate darurile [115] pe care le-a dat Dumnezeu. Toți trebuie să fie uniți în îndeplinirea cerințelor lui Dumnezeu, manifestând, la fiecare pas făcut înainte, acea credință care lucrează din iubire și care curăță sufletul.SAa 54.3

    Domnul Hristos trebuie să primească dragostea supremă din partea făpturilor pe care le-a creat. El cere, de asemenea, ca omul să cultive un respect sfânt față de semenii lui. Fiecare suflet mântuit va fi mântuit prin dragostea care începe odată cu Dumnezeu. Adevărata convertire înseamnă o schimbare de la egoism la dragostea sfințită manifestată față de Dumnezeu și unul față de celălalt. Vor face adventiștii de ziua a șaptea o reformă deplină, pentru ca sufletele lor pătate de păcat să poată fi curățite de lepra egoismului?SAa 54.4

    Trebuie să le spun tuturor adevărul. Aceia care au primit lumina Cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie să lase niciodată asupra minții altora impresia că Dumnezeu va sluji păcatelor lor. Cuvântul Său definește păcatul ca fiind călcarea Legii. — Manuscrisul 16, 1901SAa 54.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents