Apelul deosebit adresat la colegiul din Battle Creek

În timpul Săptămânii de Rugăciune, am vorbit de cinci ori pentru medici și pentru studenții clasei de surori medicale și infirmiere și sunt sigură că predicile mele au fost apreciate. Am vorbit de două ori în colegiu. Joia trecută, profesorul Prescott a dorit să merg acolo. Am mers, m-am rugat și am vorbit în capela spațioasă, plină de studenți. Am simțit o libertate deosebită în vorbire, prezentând bunătatea și mila lui Dumnezeu, umilința cea mare și jertfa Domnului Isus Hristos, răsplata cerească obținută pentru noi, biruința finală și marele privilegiu de a fi creștini.SAa 71.5

Profesorul Prescott s-a ridicat în picioare și a încercat să vorbească, dar inima lui era plină de emoție și nu a rostit niciun cuvânt timp de cinci minute, ci a stat în picioare, plângând înaintea oamenilor. Apoi a spus câteva cuvinte: „Sunt fericit că sunt creștin.” El a vorbit aproximativ cinci minute, iar apoi le-a dat tuturor ocazia de a vorbi. Au fost prezentate multe mărturii, dar mi s-a părut că trebuia să ne adresăm unei grupe la care nu reușisem să ajungem. I-am chemat să vină în față pe toți aceia care simțeau că nu sunt pregătiți pentru venirea Domnului Hristos și nu avuseseră dovada faptului că sunt primiți de Dumnezeu. Am crezut că toată sala era în mișcare. După încă o ocazie scurtă de rugăciune, le-am dat tuturor posibilitatea de a-și exprima simțămintele, iar binecuvântarea Domnului părea să le atingă inimile.SAa 71.6

Apoi, ne-am împărțit pe grupe și am continuat să lucrăm încă două ore, iar Duhul Domnului a venit în adunare într-un mod remarcabil. Câțiva dintre aceia care [151] nu cunoscuseră nimic despre credință, cei necredincioși, din lume, au câștigat o experiență adevărată în viața religioasă. Lucrarea a continuat să fie tot mai impresionantă. Domnul este la lucru și va lucra, pe cât de repede Îi pregătim calea, ca să-Și poată manifesta puterea pentru noi. — Scrisoarea 75, 1888SAa 72.1