Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 1

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    SECȚIUNEA A III-A - REDEȘTEPTARE ȘI REFORMĂ

    INTRODUCERE

    Unul dintre apelurile cele mai remarcabile adresate de Ellen G. White pentru redeșteptare și reformă a fost publicat în Review and Herald din 22 martie 1887, cu titlul „Nevoia bisericii”. Articolul acesta a fost preluat în mare parte dintr-o compilație pregătită de A. G. Daniells pentru cartea Hristos, Neprihănirea noastră. Cu ocazia primelor lui publicări (în 1926 și 1937), articolul a apărut în întregime în notele suplimentare. Din motive tehnice, în edițiile ulterioare (1941 și următoarele), articolul, din care unele selecțiuni au apărut în textul propriu-zis al cărții, nu a fost inclus în notele suplimentare. Acest articol, foarte căutat după aceea, este prezentat în întregime aici, introducând secțiunea aceasta tulburătoare.SAa 57.1

    Conflictul spiritual care apare imediat după o renaștere spirituală și care are loc între puterile neprihănirii și puterile răului pentru a câștiga sufletul acelora care au început o experiență nouă este ilustrat într-un mod viu în secțiunea aceasta. Ellen White tratează acest subiect vital în contextul marii renașteri spirituale de la Colegiul Battle Creek și al evenimentului care a avut loc în lunile următoare. Elementele acestui conflict sunt prezente în fiecare efort de reînviorare al bisericii.SAa 57.2

    Secțiunea aceasta se încheie cu prezentarea experiențelor împărtășite de auditoriu la o serie de adunări de înviorare spirituală, la care Ellen White a participat personal. Acestea sunt folositoare, deoarece arată cum a aplicat Ellen White în lucrarea ei îndrumările cu privire la câștigarea de suflete, îndrumări care evidențiau sfaturile adresate de ea slujitorilor Evangheliei. Multe dintre experiențele acestea, scrise de Ellen White în principal în jurnalul ei, sunt redate într-un stil succint, specific scrierilor de jurnal. Descrierile care o prezintă adresând apeluri publicului, încep cu anii timpurii din Battle Creek și ne poartă prin Europa și Australia, revenind în Statele Unite. În rapoarte există anumite repetări, dar, de fiecare dată, există suficiente aspecte de interes unic pentru ca acea repetare să se dovedească a fi de valoare pentru cititor.SAa 57.3

    Consiliul de administrație al Fundației Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents