PRIMIREA ȘI RĂSPÂNDIREA LUMINII`

Pentru că adesea sunt puse întrebări cu privire la starea mea atât din timpul viziunii, cât și după ce ies din viziune, aș dori să spun că, atunci când Domnul consideră că este potrivit să îmi dea o viziune, sunt dusă în prezența lui Isus și a îngerilor și pierd orice legătură cu lucrurile pământești. Nu pot să văd mai departe decât mă îndrumă îngerul. Adesea, atenția mea este îndreptată spre evenimente care au loc pe pământ.SAa 13.5

Uneori sunt purtată departe, în viitor, și mi se arată ce urmează să se întâmple. Apoi, din nou, îmi sunt arătate lucruri ca și când ar fi avut loc în trecut. După ce ies din viziune, nu îmi amintesc îndată tot ce am văzut, iar subiectul nu este atât de clar pentru mine, până când scriu. Atunci, evenimentele îmi apar în minte așa cum mi-au fost prezentate în viziune și pot să le scriu cu ușurință. Uneori, lucrurile pe care le-am văzut îmi sunt ascunse după ce ies din viziune și nu pot să mi le amintesc până când ajung în fața unei adunări unde se aplică viziunea. Atunci, lucrurile pe care le-am văzut îmi vin în minte cu putere. Sunt tot atât de dependentă de Duhul Domnului în relatarea sau scrierea unei viziuni, cum sunt în primirea viziunii însăși. Îmi este imposibil [37] să îmi amintesc lucrurile care mi-au fost arătate, dacă Domnul nu mi le aduce aminte, atunci când binevoiește să le spun sau să le scriu. — Spiritual Gifts (1860), vol. 2, p. 292, 293SAa 13.6

Deși când scriu viziunile sunt dependentă de Duhul Domnului la fel de mult ca atunci când le primesc, totuși cuvintele pe care le folosesc în descrierea lucrurilor văzute sunt ale mele, cu excepția celor care mi-au fost adresate de un înger și pe care le pun întotdeauna între ghilimele. — Review and Herald, 8 octombrie 1867SAa 13.7

Se pune întrebarea: Cum află sora White subiectele despre care vorbește așa de hotărât, ca și când ar avea autoritatea să spună lucrurile acestea? Eu vorbesc astfel, pentru că, atunci când sunt în încurcătură, ele vin instantaneu în mintea mea, asemenea unui fulger care iese dintr-un nor întunecat în furia unei furtuni. Unele scene care mi-au fost prezentate cu ani în urmă nu mi-au rămas în memorie, dar, când învățătura care mi-a fost dată atunci este necesară, uneori chiar când stau înaintea oamenilor, amintirea ei revine și este precisă și clară ca un fulger, aducând în mintea mea cu claritate acel sfat anume. În asemenea ocazii, nu pot să mă abțin să nu spun lucrurile care îmi străfulgeră mintea, nu pentru că aș fi avut o viziune nouă, ci pentru că lucrurile care mi-au fost prezentate, probabil cu ani în urmă, îmi revin în minte cu putere.SAa 13.8