Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Solii alese 1

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    SOLUL DOMNULUI

    Noaptea trecută, în viziune, stăteam înaintea unei adunări a poporului nostru, vestind o mărturie hotărâtă cu privire la adevărul prezent și cu privire la datoria prezentă. După cuvântare, mulți s-au adunat în jurul meu pentru a pune întrebări. Ei doreau atât de multe explicații cu privire la punctul acesta, la celălalt sau la altul, încât am zis: „Vă rog să vorbiți pe rând, ca să nu mă încurcați.”SAa 11.3

    Apoi, le-am adresat un apel, spunând: „De mai mulți ani, ați avut multe dovezi că Domnul mi-a dat o lucrare de făcut. Dovezile acestea cu greu ar fi putut fi mai mari decât sunt. Vreți să măturați toate aceste dovezi ca pe o pânză de păianjen, la sugestia necredinței unui om? Ceea ce face să mă doară inima este faptul că mulți dintre cei care sunt încurcați și ispitiți acum sunt tocmai aceia care au avut suficiente dovezi și ocazii de a gândi, a se ruga și a înțelege. Totuși ei nu sesizează natura sofismelor care le sunt prezentate ca să-i facă să respingă avertizările pe care Dumnezeu le-a dat pentru a-i scăpa de amăgirile din aceste zile de pe urmă.”SAa 11.4

    Unii s-au poticnit de afirmația mea că nu pretind a fi profet 2Referința de aici este făcută cu privire la o cuvântare de la Battle Creek, 2 octombrie 1904, în care Ellen G. White a spus: „Eu nu pretind a fi profet.” — Compilatorii [32] și au întrebat de ce am spus lucrul acesta. Eu nu am de declarat altceva cu privire la mine decât că mi s-a spus că sunt solul Domnului, că El m-a chemat din tinerețe să fiu solul Său, să primesc cuvântul Său și să vestesc o solie clară și hotărâtă în Numele Domnului Isus.SAa 11.5

    Încă din primii ani ai tinereții mele, am fost întrebată de câteva ori: Ești un profet? Eu am răspuns întotdeauna: Sunt solul Domnului. Știu că mulți m-au denumit profet, dar eu nu am pretins niciodată titlul acesta. Mântuitorul meu mi-a spus că sunt solul Său. El m-a îndrumat astfel: „Lucrarea ta este să vestești cuvântul Meu. Vor apărea lucruri ciudate, dar Eu te pun deoparte încă din tinerețea ta pentru a le vesti o solie celor ce greșesc, pentru a le vorbi celor necredincioși și pentru a mustra în scris și prin viu grai, pe temeiul Cuvântului, faptele care nu sunt corecte. Dă sfaturi din Cuvânt. Eu te voi ajuta să înțelegi Cuvântul Meu. El nu va fi pentru tine ca o limbă ciudată. Soliile pe care ți le voi da vor fi însoțite de adevărata elocvență a simplității, și vor fi vestite prin vocea și instrumentul de scris al unei persoane care nu a învățat niciodată în școli. Duhul și puterea Mea vor fi cu tine.SAa 11.6

    Nu te teme de oameni, căci scutul Meu te va ocroti. Nu tu vei fi aceea care va vorbi, ci Domnul, care a dat soliile de avertizare și mustrare. Nu te abate niciodată de la adevăr, în nicio situație. Vestește lumina pe care ți-o voi da Eu. Soliile pentru aceste zile din urmă să fie scrise în cărți și să rămână imortalizate, ca să mărturisească împotriva acelora care s-au bucurat cândva de lumină, dar care au fost determinați să renunțe la ea din cauza influențelor seducătoare ale răului.”SAa 11.7

    De ce nu am pretins că sunt profet? Pentru că în zilele acestea mulți care pretind cu îndrăzneală că sunt profeți, de fapt sunt o rușine pentru lucrarea lui Hristos și pentru că lucrarea mea cuprinde mult mai mult decât semnifică termenul de „profet”.SAa 11.8

    La început, când mi-a fost dată lucrarea aceasta, L-am implorat pe Domnul să pună povara pe umerii altcuiva. Lucrarea a fost atât de mare, de întinsă și de adâncă, încât m-am temut că nu sunt în stare să o fac. Totuși, prin Duhul Său Sfânt, [33] Domnul m-a făcut în stare să îndeplinesc lucrarea pe care mi-a încredințat-o.SAa 11.9

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents