Priviți la Isus

Sufletul să privească la Isus. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1,29). Nimeni nu va fi obligat să privească la Hristos, dar glasul invitației răsună în apeluri stăruitoare: „Privește și trăiește!” Când vom privi la Hristos, vom vedea că dragostea Sa este fără egal, pentru că El a luat locul păcătosului vinovat și i-a atribuit acestuia neprihănirea Sa desăvârșită. Când cel păcătos Îl vede pe Mântuitorul murind pe cruce în locul lui, sub blestemul păcatului, și când vede dragostea Sa iertătoare, în inima lui se naște dragostea. El Îl iubește pe Hristos, pentru că Hristos l-a iubit mai întâi, iar [375] dragostea este împlinirea Legii. Sufletul care se pocăiește își dă seama că Dumnezeu „este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”. Duhul lui Dumnezeu lucrează în sufletul celui păcătos, făcându-l în stare să înainteze de la un stadiu al ascultării la altul, să crească în putere, din har în har, în Isus Hristos.SAa 184.3

Dumnezeu îi condamnă pe drept pe toți aceia care nu-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, dar iartă fiecare suflet care vine la El prin credință și îl face în stare să împlinească lucrările lui Dumnezeu și să fie una cu Hristos prin credință. Domnul Isus spune despre aceștia: „Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una [unitatea aceasta aduce desăvârșirea caracterului], ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17,23). Domnul a pregătit toate mijloacele prin care omul să poată avea o mântuire deplină fără plată și să fie desăvârșit în El. Dumnezeu plănuiește ca toți copiii Săi să aibă razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, pentru ca toți să poată avea lumina adevărului. Dumnezeu i-a oferit lumii mântuirea cu un preț infinit, chiar prin darul singurului Său Fiu. Apostolul întreabă: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8,32). Prin urmare, dacă nu vom fi mântuiți, greșeala nu va fi a lui Dumnezeu, ci a noastră, pentru că nu am conlucrat cu mijloacele divine. Voința noastră nu a coincis cu voința lui Dumnezeu.SAa 184.4

Răscumpărătorul lumii Și-a înveșmântat natura divină în natura omenească, așa încât să poată ajunge în legătură directă cu oamenii, pentru că a fost nevoie de natura divină și de cea omenească, pentru a aduce în lume mântuirea care îi era necesară omului căzut. Natura divină a avut nevoie de cea omenească pentru ca naturii omenești să-i poată fi deschisă o cale de comunicare între Dumnezeu și om. Omul are nevoie de o putere din afara lui și mai presus de el, ca să-l readucă la asemănarea cu Dumnezeu, dar faptul că are nevoie de ajutorul divin nu face ca partea omului să fie lipsită de importanță. De la om se cere credință, deoarece credința lucrează prin dragoste și curăță sufletul. Credința se bazează pe meritele lui Hristos. Domnul nu [376] plănuiește ca puterea omului să fie paralizată, ci, prin conlucrarea cu Dumnezeu, puterea omului poate să fie eficientă în vederea binelui. Dumnezeu nu plănuiește ca voința noastră să fie nimicită, deoarece tocmai prin acest atribut trebuie să îndeplinim lucrarea pe care El dorește să o facem atât în teritoriile de acasă, cât și în străinătate. El i-a dat fiecăruia o lucrare și fiecare lucrător adevărat transmite lumină în lume, deoarece este unit cu Dumnezeu, cu Hristos și cu îngerii în marea lucrare de salvare a celor pierduți. Prin asocierea cu Dumnezeirea, el ajunge tot mai inteligent în săvârșirea lucrărilor lui Dumnezeu. Prin manifestarea în afară a lucrării pe care harul divin o săvârșește în interiorul lui, credinciosul va ajunge mare din punct de vedere spiritual. Acela care lucrează în conformitate cu capacitatea care i-a fost dată va ajunge un lucrător înțelept pentru Domnul, deoarece este ucenicul lui Hristos, învățând să îndeplinească lucrările lui Dumnezeu. El nu va evita poverile responsabilității, deoarece își va da seama că fiecare trebuie să poarte o răspundere în lucrarea lui Dumnezeu în limitele capacității lui și se va așeza sub povara lucrării, dar Domnul Isus nu va îngădui ca slujitorul Său ascultător și binevoitor să fie zdrobit. Acela care poartă responsabilități grele în lucrarea lui Dumnezeu nu are nevoie de mila voastră, pentru că el este credincios și drept în conlucrarea cu Dumnezeu și lucrarea este adusă la îndeplinire prin unirea efortului omenesc cu cel divin. Vrednic de milă este acela care evită responsabilitățile și care nu-și dă seama de privilegiul la care este chemat.SAa 185.1