Conlucrarea cu Dumnezeu

Omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu, folosindu-și toate puterile, potrivit cu capacitățile pe care i le-a dat Dumnezeu. Să nu fie neștiutor cu privire la practicile corecte în domeniul mâncării, al băuturii și al tuturor obiceiurilor vieții. Domnul plănuiește ca oamenii să acționeze ca niște ființe raționale și responsabile în fiecare aspect al vieții. (…)SAa 187.7

Nu putem să ne permitem să neglijăm nicio rază de lumină pe care a dat-o Dumnezeu. A fi leneși în practicarea acelor lucruri care cer atenție înseamnă a săvârși un păcat. Omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu și să-și stăpânească patimile. Pentru a face lucrul acesta, trebuie să fie neobosit în rugăciunile adresate lui Dumnezeu, ca să primească fără încetare harul de a-și stăpâni spiritul, temperamentul și faptele. Împărtășindu-se de harul lui [381] Hristos, el poate fi făcut în stare să biruie. A fi biruitor înseamnă mai mult decât presupun o mulțime de oameni.SAa 187.8

Duhul lui Hristos va răspunde la strigătul fiecărei inimi pocăite, deoarece pocăința este darul lui Dumnezeu și este o dovadă că Hristos atrage sufletul la Sine. Noi nu putem să ne pocăim de păcat fără Hristos, prin urmare nu putem să fim iertați fără Hristos, și totuși, pentru om, cu mândria și pasiunea lui omenească, este o umilire să meargă direct la Domnul Isus, crezând și bazându-se pe El pentru toate nevoile lui. (…)SAa 187.9

Nimeni să nu prezinte ideea că omul are de făcut doar puțin sau nu are de făcut nimic în marea lucrare a biruinței, deoarece Dumnezeu nu face nimic pentru om fără cooperarea acestuia. Nici să nu spună că, după ce ai făcut tot ce ai putut să faci singur, Isus te va ajuta. Domnul Hristos a zis: „Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). De la început și până la sfârșit, omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt nu va lucra asupra inimii, ne vom împiedica și vom cădea la fiecare pas. Fără conlucrarea cu Hristos, eforturile omului nu înseamnă nimic, dar conlucrarea cu Hristos înseamnă biruință. În noi înșine, nu avem nicio putere de a ne pocăi de păcat. Dacă nu primim ajutorul divin, nu suntem în stare să facem nici primul pas spre Mântuitorul. El spune: „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 21,6).SAa 187.10

Deși Hristos este totul, totuși noi trebuie să-i inspirăm fiecărui om nevoia unei străduințe neobosite. Trebuie să luptăm, să ne străduim, să agonizăm, să veghem și să ne rugăm, ca nu cumva să fim biruiți de vrăjmașul viclean. Pentru că puterea și harul cu care suntem în stare să facem lucrul acesta vin de la Dumnezeu, noi trebuie să ne încredem tot timpul în Acela care este în stare să-i mântuiască în mod desăvârșit pe cei care vin la Dumnezeu prin El. Nimeni să nu-i transmită cuiva impresia că omul are de făcut doar puțin sau nu are de făcut nimic, ci mai degrabă să-i învețe pe ceilalți că omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu, ca să poată avea succes în lucrarea biruinței.SAa 187.11

Nimeni să nu spună că faptele voastre nu au nicio legătură cu rangul și poziția voastră înaintea lui Dumnezeu. La judecată, sentința pronunțată va fi conformă cu ce s-a făcut și cu ce a fost lăsat nefăcut (Matei 25,34-40).SAa 188.1

Din partea celui ce primește harul lui Dumnezeu, [382] se cere efort și trudă, deoarece roadele sunt acelea care arată caracterul pomului. Deși faptele bune ale omului, fără credința în Isus, nu au o valoare mai mare decât jertfa lui Cain, totuși, dacă sunt acoperite cu meritele lui Hristos, ele mărturisesc despre faptul că omul respectiv este vrednic să moștenească viața veșnică. Moralitatea, așa cum este considerată de lume, nu atinge standardul divin și nu are înaintea Cerului un merit mai mare, decât a avut jertfa lui Cain. — Manuscrisul 26a, 1892SAa 188.2