Jertfa noastră de ispășire

Domnul Isus a fost Maiestatea cerului, Comandantul iubit al îngerilor, iar ei erau încântați să împlinească voia Sa. El a fost una cu Dumnezeu, Cel „care este în sânul Tatălui” (Ioan 1,18), și totuși nu a crezut ca un lucru vrednic de dorit să fie egal cu Dumnezeu, în timp ce omul era pierdut în păcat și nenorocire. El a coborât de pe scaunul Său de domnie, Și-a lăsat coroana și sceptrul împărătesc și Și-a înveșmântat natura divină în natura omenească. El S-a umilit până la moarte, și încă moarte de cruce, pentru ca omul să poată fi înălțat pentru a sta alături de El, pe scaunul Său de domnie. În El, noi avem o jertfă deplină, o jertfă infinită, un Mântuitor puternic, care este în stare să-i mântuiască pe toți cei ce vin la Dumnezeu prin El. Din dragoste, El a venit pentru a-L descoperi pe Tatăl, pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu și pentru a-l face să fie o făptură nouă, schimbată după chipul Aceluia care l-a creat. SAa 158.4

Domnul Isus este Jertfa noastră de ispășire. Noi nu putem să aducem nicio jertfă de ispășire pentru noi înșine, dar putem să primim prin credință, jertfa care [322] a fost adusă. „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3,18). „Căci știți că nu cu lucruri pieritoare… ați fost răscumpărați…, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1,18.19). Prin jertfa infinită și prin suferința Sa de nedescris, Răscumpărătorul a pus mântuirea la îndemâna noastră. El nu a fost recunoscut și onorat în lumea aceasta, pentru ca, prin umilința și mila Sa minunată, să-l poată înălța pe om, așa încât să primească bucuriile nepieritoare și cinstea veșnică în curțile cerești. În timpul celor treizeci de ani de viață pe pământ, inima Sa a fost frântă de o durere de neconceput. Drumul de la staul și până la Golgota a fost umbrit de întristare și necaz. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința, îndurând un asemenea chin sufletesc, încât nicio limbă omenească nu poate să îl descrie. El a putut să spună cu adevărat: „Vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea” (Plângeri 1,12). El a simțit o ură deplină față de păcat, și totuși a adunat asupra sufletului Său păcatele întregii lumi. Deși a fost fără vină, El a suportat pedeapsa în locul celor vinovați. Deși n-a avut păcat, El S-a oferit ca înlocuitor al celor păcătoși. Vina tuturor păcatelor a apăsat greu asupra sufletului divin al Răscumpărătorului lumii. Pedeapsa pentru gândurile rele, cuvintele rele și faptele rele ale fiecărui fiu și ale fiecărei fiice a lui Adam a trebuit să fie plătită de El, deoarece El era înlocuitorul omului. Deși vina păcatului nu Îi aparținea, sufletul Său a fost sfâșiat și zdrobit de nelegiuirile oamenilor, iar Acela care nu a cunoscut păcatul S-a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să putem fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu în El.SAa 158.5

Înlocuitorul nostru divin Și-a pus sufletul de bunăvoie sub sabia dreptății, pentru ca noi să nu pierim, ci să avem viața veșnică. Domnul Hristos a spus: „Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu, de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși” (Ioan 10,17.18). Niciun om de pe pământ și niciun înger din cer nu ar fi putut să plătească pedeapsa pentru păcat. Domnul Isus a fost singurul care putea să-L mântuiască pe omul răzvrătit. În El, natura divină și cea omenească au fost combinate, iar acest fapt a făcut ca jertfa pe crucea de pe Golgota să fie eficientă. La cruce, [323] mila și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat.SAa 159.1

Când privește la Mântuitorul care moare pe Golgota și își dă seama că Acela care suferă este Dumnezeu, păcătosul se întreabă de ce a fost adusă această jertfă mare, iar crucea arată spre Legea sfântă a lui Dumnezeu, care a fost călcată. Moartea Domnului Hristos este argumentul incontestabil cu privire la caracterul neschimbător și cu privire la neprihănirea Legii. Când a profetizat despre Hristos, Isaia a zis: „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare și minunată” (Isaia 42,21). Legea nu are nicio putere de a-l ierta pe făcătorul de rele. Rolul ei este acela de a arăta defectele lui, pentru ca el să-și dea seama că are nevoie de Acela care este puternic pentru a mântui, că are nevoie de Acela care a ajuns să fie Înlocuitorul lui, Garantul lui și Neprihănirea lui. Domnul Isus împlinește nevoia celui păcătos, pentru că El a luat asupra Sa păcatele celor nelegiuiți. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți” (Isaia 53,5). Domnul ar fi putut să-l nimicească pentru totdeauna pe cel păcătos, dar a ales un plan mai costisitor. În dragostea Sa cea mare, El le oferă speranță celor deznădăjduiți, dându-L pe singurul Său Fiu să poarte păcatele lumii. Pentru că a revărsat tot cerul în acel singur dar îmbelșugat, El nu va reține niciun ajutor de care omul are nevoie pentru a putea să primească paharul mântuirii și să ajungă moștenitor al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Hristos.SAa 159.2