Moartea a doua

Satana se avântă în mijlocul urmașilor săi și încearcă să împingă mulțimea la acțiune. Dar foc de la Dumnezeu din cer este aruncat ca o ploaie asupra lor și oamenii cei mari, cei puternici, nobilii, cei săraci și nenorociți, toți sunt mistuiți laolaltă. Am văzut că unii erau nimiciți cu repeziciune, în timp ce alții sufereau mai mult timp, erau pedepsiți după faptele făcute în trup. Unii ardeau multe zile la rând și, atâta vreme cât exista o parte din ei nemistuită, tot simțământul suferinței rămânea. Îngerul a spus: Viermele vieții nu va muri; focul lor nu se va stinge atâta timp cât va mai exista chiar și o fărâmă minusculă din ei, din care să se hrănească.ST 294.1

Satana și îngerii lui au suferit mult timp. Satana a purtat nu numai povara și pedeapsa cuvenită pentru propriile lui păcate, dar și păcatele celor mântuiți, care fuseseră puse asupra lui; și el va trebui, de asemenea, să sufere și pentru ruina pe care a adus-o asupra sufletelor. Apoi, am văzut că Satana și toată oștirea celor răi fuseseră mistuiți și dreptatea lui Dumnezeu fusese împlinită; toată oștirea îngerească și toți sfinții mântuiți au spus cu un glas puternic: “Amin!”ST 294.2

Îngerul a spus: “Satana este rădăcina, copiii lui sunt ramurile. Acum, ei sunt mistuiți, rădăcină și ramură deopotrivă. Au murit de o moarte veșnică. Ei nu vor mai avea parte vreodată de o înviere, iar Dumnezeu va avea un Univers curat.” M-am uitat apoi și am văzut cum focul care-i mistuise pe cei răi ardea resturile și curăța pământul. M-am uitat iarăși și am văzut pământul purificat. Nu mai exista nici măcar o urmă a blestemului. Scoarța crăpată, neuniformă a pământului arăta acum ca o câmpie întinsă, netedă. Întregul Univers al lui Dumnezeu era curat și Marea Luptă se încheiase pentru totdeauna. Oriunde priveam, toate lucrurile asupra cărora ne aruncam privirile erau frumoase și sfinte. Și ceata tuturor mântuiților, vârstnici și tineri, mari și mici, și-au aruncat coroanele la picioarele Răscumpărătorului lor, s-au plecat în adorare înaintea Sa și s-au închinat Celui care este viu în veci de veci. Minunatul pământ nou, cu toată slava sa, era moștenirea veșnică a sfinților. Apoi, împărăția, domnia și măreția întregii împărății de sub soare au fost date sfinților Celui Preaînalt, și ale lor vor fi în nesfârșita veșnicie.ST 295.1