Tăgăduirea de sine

Am văzut că există primejdia ca sfinții să facă pregătiri prea mari pentru conferințe; că unii aveau organismul împovărat de prea multă mâncare consumată; că apetitul trebuie tăgăduit. Există primejdia ca unii să vină la întâlniri pentru “pâine și pește”. Am văzut că toți aceia care își îngăduie eul, folosind dezgustătoarea buruiană a tutunului ar trebui s-o lase deoparte și să-și aloce banii pentru ceva mai folositor. Cei care încetează satisfacerea vreunei pofte și iau banii folosiți înainte pentru mulțumirea apetitului și îi pun în vistieria Domnului aduc astfel o jertfă. Asemenea celor doi bănuți ai văduvei, asemenea daruri vor fi observate de către Dumnezeu. Suma poate fi mică; dacă însă toți vor face aceasta, în vistierie se va vedea diferența. Dacă ar căuta toți să fie mai economi în articolele vestimentare pe care le aleg, lipsindu-se de unele lucruri care nu sunt în mod real de folos și ar vrea să lase deoparte astfel de lucruri inutile și vătămătoare cum ar fi ceaiul și cafeaua, oferind cauzei lui Dumnezeu contravaloarea acestora, ar primi mai multe binecuvântări aici și o răsplată în cer. Mulți cred că, întrucât Dumnezeu le-a încredințat mijloace materiale, pot trăi aproape fără griji, pot avea mâncăruri bogate și îmbrăca haine din abundență și că nu este nici o virtute să se tăgăduiască pe ei înșiși din moment ce au de-ajuns. Astfel de oameni nu jertfesc. Dacă ar trăi puțin mai simplu și ar dărui cauzei lui Dumnezeu pentru a ajuta la înaintarea adevărului, aceasta ar fi o jertfă din partea lor, iar când Dumnezeu va răsplăti pe fiecare om după faptele lui, El Își va aduce aminte de acest lucru.ST 121.2