Credem noi din toată inima că Hristos vine curând și că noi suntem în posesia ultimei solii de har care mai trebuie dată unei lumi vinovate? Este exemplul pe care-l dăm ceea ce ar trebui să fie? Arătăm noi celor din jurul nostru, prin viețile noastre și conversație sfântă, că așteptăm apariția glorioasă a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, care va preschimba aceste trupuri stricate și le va face după trupul Său slăvit? Mă tem că noi nu credem și nu ne dăm seama de aceste lucruri așa cum ar trebui s-o facem. Cei care cred în adevărurile importante, pe care le mărturisim ar trebui să facă dovada faptică a credinței lor. Se caută prea mult distracțiile și lucrurile care să ne atragă atenția în această lume; mintea este lăsată să se ocupe prea mult cu îmbrăcămintea, iar limba este angajată adesea în discuții frivole, lucru care dovedește mărturisirea noastră ca fiind mincinoasă, căci conversația noastră nu este în cer, unde Îl căutăm pe Mântuitorul.ST 111.1

Îngeri ne veghează și ne păzesc; noi le provocăm adesea suferință acestor îngeri, îngăduindu-ne o conversație frivolă, spunând glume și, de asemenea, afundându-ne într-o stare de nepăsare și toropeală. Deși s-ar putea ca acum să depunem când și când câte un efort și chiar să obținem biruința, dacă nu o păstrăm, ci ne afundăm în aceeași stare de nepăsare și indiferență, incapabili de a suporta ispitele și de a ne împotrivi vrăjmașului, noi nu trecem testul încercării credinței noastre, care este mai prețioasă decât aurul. Nu suferim pentru Hristos și nu ne bucurăm în necazurile noastre.ST 111.2

Există o mare lipsă de rezistență creștină și slujire oferită lui Dumnezeu din principiu. Nu ar trebui să căutăm să-i facem pe plac eului și să-l mulțumim, ci să-L onorăm și să-I dăm slavă lui Dumnezeu, și în tot ce facem și spunem să avem un ochi ațintit numai la slava Sa. Dacă ne lăsăm inimile impresionate de următoarele cuvinte importante și dacă le purtăm mereu în minte, nu vom cădea atât de ușor în ispită, iar cuvintele noastre vor fi puține și bine alese: “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” “În ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.” “Tu ești Dumnezeu care mă vede.”ST 111.3

Nu am putea să ne gândim la aceste cuvinte importante și să ne aducem aminte de suferințele lui Isus, pentru ca noi, bieți păcătoși, să putem primi iertarea și să fim răscumpărați pentru Dumnezeu prin sângele Său, nespus de scump, fără a simți o temere sfântă și o dorință sinceră de a suferi pentru Cel care a suferit și a îndurat atâtea pentru noi. Dacă ne ocupăm de aceste lucruri, eul nostru îndrăgit, cu toată mândria lui, va fi smerit și locul său va fi ocupat de o simplitate asemănătoare cu aceea a unui copil, care va suporta acuzațiile din partea altora și nu se va lăsa provocat cu ușurință. Atunci, un duh încăpățânat nu va veni pentru a conduce sufletul.ST 112.1

Adevăratele bucurii și mângâieri ale creștinului trebuie să fie și chiar sunt în cer. Sufletele pline de dor ale acelora care au gustat din puterile lumii ce va veni și s-au desfătat cu bucurii cerești nu vor fi satisfăcute de lucruri care aparțin acestui pământ. Asemenea oameni vor găsi destule de făcut în momentele lor de răgaz. Sufletele lor vor fi atrase de Dumnezeu. Unde este comoara, acolo va fi și inima, într-o dulce comuniune cu Dumnezeul pe care-L iubesc și căruia I se închină. Desfătarea lor va fi acea de a-și contempla comoara — Cetatea cea Sfântă, pământul cel nou, căminul lor veșnic. Și, în timp ce meditează asupra acestor lucruri care sunt pline de măreție, curate și sfinte, cerul va fi adus mai aproape și ei vor simți puterea Duhului Sfânt, iar aceasta va avea tendința de a-i dezobișnui tot mai mult de lume și de a face ca mângâierea și cea mai mare bucurie să fie în lucrurile cerului, căminul lor scump. Puterea de atracție către Dumnezeu și cer va fi atunci atât de mare, încât nimic să nu le poată distrage atenția de la marele obiectiv de a asigura mântuirea sufletului, de a-L onora pe Dumnezeu și de a-I da slavă.ST 112.2

Când îmi dau seama cât de mult s-a făcut pentru noi pentru a ne păstra drepți, simt nevoia să exclam: O, ce iubire, ce iubire neasemuită are Fiul lui Dumnezeu pentru noi, bieții păcătoși! Să fim adormiți și nepăsători în timp ce se face tot ce este cu putință pentru salvarea noastră? Tot cerul este interesat de noi. Ar trebui să fim vii și treji pentru a-L onora, slăvi și adora pe Cel peste măsură de înălțat. Inimile noastre ar trebui să dea pe dinafară de atâta iubire și recunoștință pentru Cel care a fost atât de plin de iubire și compasiune pentru noi. Ar trebui să-L onorăm cu viața noastră și să arătăm printr-o vorbire curată și sfântă că suntem născuți de sus, că această lume nu este căminul nostru, ci că suntem străini și peregrini aici, călătorind către o țară mai bună.ST 113.1

Mulți care mărturisesc Numele lui Hristos și pretind că așteaptă apropiata Sa întoarcere nu știu ce înseamnă să suferi pentru Hristos. Inimile lor nu sunt înmuiate prin har și ei nu sunt morți față de eu, după cum se face dovada în diferite moduri. În același timp, ei vorbesc despre faptul că trec prin încercări. Dar motivul principal al încercărilor lor este o inimă nesupusă, care face eul atât de sensibil, încât se irită deseori. Dacă asemenea persoane ar putea să-și dea seama ce înseamnă să fii un umil urmaș al lui Hristos, un creștin adevărat, ar începe să lucreze cu multă hotărâre — și ar începe așa cum se cuvine. Mai întâi, ei ar muri față de eu, apoi ar fi gata oricând pentru rugăciune și ar controla fiecare pasiune a inimii. Fraților, renunțați la independența voastră, la încrederea pe care o aveți în voi înșivă și urmați Modelul cel blând. Țineți-L pe Isus în gândurile voastre — El este exemplul vostru și voi trebuie să călcați pe urma pașilor Lui. Priviți către Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, care, pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, a îndurat crucea și a disprețuit rușinea. El a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire atât de mare față de Sine. Pentru păcatele noastre a fost El odinioară Mielul cel blând, lovit, rănit, năpăstuit și înjunghiat.ST 113.2

Atunci haideți să suferim și noi pentru Isus, să răstignim eul zilnic și să fim părtași la suferințele lui Hristos aici, pentru a putea fi făcuți părtași cu El la slava Sa și să fim încununați cu glorie, cinste și viață veșnică.ST 114.1

Nădejdea bisericii

Credincioșia în întâlnirile de părtășie