Ultimele plăgi și judecata

La conferința generală a celor care cred în adevărul prezent, ținută la Sutton, Vermont, în septembrie 1850, mi-a fost arătat că ultimele șapte plăgi vor fi turnate după ce Isus părăsește Sanctuarul. Îngerul a spus: “Mânia lui Dumnezeu și a Mielului este cea care provoacă distrugerile sau moartea celor răi. La auzirea glasului lui Dumnezeu, sfinții vor fi puternici și redutabili ca o armată sub steagurile ei, dar ei nu vor împlini atunci judecata scrisă. Executarea sentinței va fi la încheierea celor o mie de ani.”ST 52.1

După ce sfinții sunt îmbrăcați în nemurire și ridicați în văzduh pentru a fi cu Isus, după ce-și primesc harpele, hainele și cununile și intră în cetate, Isus și sfinții se așează în vederea judecății. Sunt deschise cărțile — cartea vieții și cartea morții. Cartea vieții conține faptele bune ale sfinților, iar cea a morții cuprinde faptele rele ale celor nelegiuiți. Aceste cărți sunt comparate cu cartea statutară, Biblia, și oamenii sunt judecați după aceasta. Sfinții, în perfectă armonie cu Isus, declară verdictul asupra morților celor răi. “Privește”, a spus îngerul, “în armonie cu Isus, sfinții participă la judecată și îi cântăresc pe cei răi în funcție de faptele pe care le-au comis în trup, iar ceea ce trebuie să primească aceștia la executarea sentinței este așezat în dreptul numelor lor.” Am văzut că aceasta era lucrarea sfinților, împreună cu Isus, în timpul celor o mie de ani în Cetatea cea Sfântă, înainte ca aceasta să coboare spre pământ. Apoi, la încheierea celor o mie de ani, Isus, cu îngerii și toți sfinții, părăsesc Cetatea cea Sfântă; și, în timp ce coboară spre pământ împreună cu ei, cei răi sunt înviați și apoi, chiar cei “ce l-au străpuns”, înviați și ei, Îl vor zări de departe în toată slava Sa, avându-i cu Sine pe îngeri și pe sfinți, și se vor jeli amarnic din pricina Lui. Ei vor vedea semnele lăsate de cuie în mâinile și picioarele Sale și pe acela din coasta Sa, locul în care au înfipt lancea. Semnele lăsate de cuie și de suliță vor fi atunci slava Sa. La încheierea celor o mie de ani Isus va sta pe Muntele Măslinilor, iar muntele se va despica în două și va deveni o câmpie întinsă. Cei care fug în acea vreme sunt cei răi, care tocmai au fost readuși la viață. Atunci, Cetatea cea Sfântă coboară și se așază pe câmpie. Satana îi umple atunci pe cei nelegiuiți cu spiritul lui. Îi face să creadă că trupele din cetate sunt neînsemnat de mici și că oștirea lui este mare, că pot să-i biruie pe sfinți și să cucerească cetatea.ST 52.2

În timp ce Satana își strângea armatele, sfinții erau în cetate, contemplând frumusețea și slava Paradisului lui Dumnezeu. Isus era în fruntea lor, călăuzindu-i. Dintr-o dată, încântătorul nostru Mântuitor a dispărut din mijlocul nostru; dar I-am auzit în curând glasul minunat: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. Ne-am adunat în jurul lui Isus și, chiar în timp ce închidea porțile cetății, blestemul era rostit asupra celor răi. Porțile au fost închise. Apoi, sfinții și-au folosit aripile și au urcat pe zidurile care înconjurau cetatea. Isus Se afla și El cu ei; Coroana Sa era strălucitoare și măreață.ST 53.1

Era un grup de șapte coroane, aflate una într-alta. Cele ale sfinților erau din aurul cel mai curat și împodobite cu stele. Fețele celor sfinți străluceau de slavă, căci erau preschimbați întocmai după chipul lui Isus; iar când aceștia s-au înălțat și au urcat cu toții către partea de sus a cetății, am rămas extaziată înaintea acelei priveliști.ST 54.1

Apoi cei nelegiuiți au văzut ceea ce pierduseră; asupra lor a fost suflat foc de la Dumnezeu și au fost mistuiți. Aceasta a fost executarea judecății. Cei răi au primit atunci ceea ce sfinții, în timpul celor o mie de ani, la unison cu Isus, stabiliseră ca ei să primească. Același foc de la Dumnezeu care i-a mistuit pe cei răi a purificat întregul pământ. Munții cei zdrențuiți și sfărâmați s-au topit de căldura arzătoare și, de asemenea, atmosfera și toate resturile au fost mistuite ca miriștea. Atunci moștenirea noastră s-a deschis înaintea noastră, slăvită și strălucitoare, și noi am moștenit întregul pământ făcut nou. Am strigat cu toții: “Slavă; Aleluia!”ST 54.2