O zi în care ne odihnim de treburile lumești

Este cea mai mare încumetare ca omul muritor să se aventureze într-un compromis cu Cel Atotputernic, pentru a-și satisface interesele lui vremelnice, comoditatea lui. Este o încălcare la fel de gravă a poruncii de a folosi din când în când Sabatul pentru treburile vremelnice, ca și când acesta este respins cu totul; căci aceasta înseamnă a profita de pe urma poruncilor Domnului. “Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos” a răsunat ca un tunet. Cel care a spus că, datorită nelegiuirilor părinților, copiii vor suferi pedeapsa până la al treilea și al patrulea neam al celor ce îl urăsc și că El va arăta milă până la al miilea neam al celor ce îl iubesc și țin poruncile Lui, nu acceptă ascultare parțială sau interese împărțite. Nu este un lucru neînsemnat să-ți jefuiești vecinul și mare este rușinea celui care este găsit vinovat de o asemenea faptă; dar cel ce își înșală semenul va jefui fără rușine și pe Tatăl său cel ceresc de timpul pe care El l-a binecuvântat și l-a pus deoparte pentru un scop deosebit.^{485Testimonies for the Church 4:249, 250.}SB 269.2

Trebuie să veghem asupra gândurilor și cuvintelor noastre. Cei care discută afaceri și fac planuri în Sabat sunt priviți de Dumnezeu ca și când sunt angajați efectiv în acele afaceri. Pentru a sfinți Sabatul, noi nu trebuie nici măcar să îngăduim minții noastre să zăbovească asupra unor lucruri cu caracter lumesc.^{486Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 218.}SB 269.3

Dumnezeu a vorbit și El vrea ca omul să asculte. El nu întreabă dacă îi convine sau nu. Domnul vieții și al slavei nu a avut în vedere comoditatea sau plăcerea Sa atunci când a părăsit funcția Sa înaltă de sus pentru a deveni un om al durerii și obișnuit cu suferința, acceptând rușinea și moartea pentru a-l scăpa pe om de consecințele neascultării sale. Domnul Isus a murit nu pentru a-l mântui pe om în păcatele sale, ci din păcatele sale. Omul trebuie să părăsească calea cea rea, să urmeze exemplul lui Hristos, să-și ia crucea și să-L urmeze, lepădându-se de sine și ascultând de Dumnezeu cu orice preț.SB 269.4

Împrejurările nu vor îndreptăți pe nimeni să lucreze în Sabat pentru câștig lumesc. Dacă Dumnezeu poate scuza un om, atunci îi poate scuza pe toți. De ce nu ar putea fratele L, care este un om sărac, să lucreze în Sabat ca să-și câștige traiul când, făcând astfel, și-ar putea întreține mai bine familia? De ce n-ar putea și alți frați, și noi toți, să ținem Sabatul doar atunci când ne convine? Glasul de pe Sinai vine cu răspunsul: “Șase zile să lucrezi și să-ți faci lucrul tău; dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău”. (Exod 20, 9.10.)SB 270.1

Vârsta nu constituie o scuză ca să nu asculți de poruncile divine. Avraam a fost foarte crunt încercat când era în vârstă. Cuvintele Domnului păreau teribile și de nedorit pentru bătrânul atât de lovit și, cu toate acestea, el nu a pus niciodată la îndoială justețea acestora și nici nu a șovăit când a fost vorba de ascultare. El ar fi putut să se roage, aducând ca scuză faptul că este bătrân și slab și că nu-și putea sacrifica fiul care era bucuria vieții sale. El ar fi putut să-I amintească Domnului că porunca Lui este în contradicție cu făgăduințele pe care i le dăduse cu privire la fiul său. Însă ascultarea lui Avraam a fost fără murmurare și fără să-i impute ceva. Încrederea lui în Dumnezeu a fost absolută.^{487Testimonies for the Church 4:250-253.}SB 270.2

Slujitorii lui Isus ar trebui să-i mustre pe cei care nu sfințesc ziua de odihnă. Cu blândețe, dar în mod solemn, ei trebuie să îi mustre pe cei care se angajează în discuții lumești în Sabat și în același timp susțin că sunt păzitori ai Sabatului. Ei trebuie să încurajeze devoțiunea față de Dumnezeu în ziua Lui cea sfântă.SB 270.3

Nimeni nu trebuie să se simtă în libertate de a petrece timpul sfânt într-un mod nefolositor. Lui Dumnezeu nu-I place când păzitorii Sabatului dorm mult în Sabat. Ei îl dezonorează pe Creatorul lor, făcând astfel și, prin ceea ce fac, spun că șase zile sunt prea prețioase pentru ei ca să le petreacă odihnindu-se. Ei trebuie să facă bani, chiar dacă, pentru aceasta, trebuie să se lipsească de somnul necesar, pe care îl recuperează dormind în ziua cea sfântă. Apoi, se scuză spunând: “Sabatul a fost dat ca zi de odihnă. Eu nu mă voi lipsi de somn, ca să particip la adunare, căci am nevoie de odihnă”. Cei care fac astfel, folosesc greșit ziua de odihnă. Ei ar trebui, în special în această zi, să-și facă familiile să păzească Sabatul și să meargă la adunare, fie că sunt puțini acolo, fie că sunt mulți. Trebuie să-și devoteze timpul și puterile în exerciții spirituale, pentru ca puterea divină, care este asupra Sabatului, să-i însoțească pe parcursul săptămânii. Din toate zilele săptămânii, nici una nu este atât de favorabilă devoțiunii ca Sabatul.^{488Testimonies for the Church 2:704} SB 270.4

Dacă Sabatul ar fi fost păzit întotdeauna cu sfințenie, nu ar fi existat niciodată atei sau idolatri. Instituția Sabatului, care își are originea în Eden, este la fel de veche ca și lumea însăși. El a fost ținut de toți patriarhii, de la Creațiune încoace. În timpul robiei din Egipt, israeliții au fost siliți de stăpânii lor să calce Sabatul și au pierdut în mare parte cunoștința despre sfințenia acestuia. Când a fost proclamată Legea pe Sinai, cele dintâi cuvinte ale poruncii a patra au fost: “Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești” — arătând că Sabatul nu a fost atunci instituit; noi suntem îndrumați înapoi la originea sa, la creațiune. Pentru a-L șterge pe Dumnezeu din mintea oamenilor, Satana a vrut să dărâme acest mare monument de aducere aminte. Dacă oamenii ar fi putut fi determinați să-L uite pe Creatorul lor, ei nu aveau să mai facă nici un efort pentru a se împotrivi puterii răului, iar Satana ar fi fost sigur de prada lui.^{489Patriarchs and Prophets, 336.}SB 270.5