“De la orice om care-l va da cu tragere de inimă”

Singurele mijloace pe care le-a rânduit Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale au fost acelea de a-i binecuvânta pe oameni cu bogății. El le dă soare și ploaie; el face vegetația să înflorească; El ne dă sănătate și capacitatea de a câștiga bani. Toate binecuvântările ne vin din mâna Lui darnică. La rândul Lui, El vrea ca oameni să-și arate recunoștința înapoindu-i o parte prin zecimi și daruri — daruri de mulțumire, daruri de bunăvoie, jertfe pentru păcat.^{497Testimonies for the Church 5:150.}SB 273.1

Dărnicia iudeilor la construcția cortului întâlnirii și ridicarea templului ilustrează un spirit de bunăvoință, care nu a mai fost egalat de creștini niciodată după aceea. Tocmai fuseseră eliberați după lunga robie din Egipt și pribegeau prin pustie; de-abia scăpaseră de armatele egiptenilor care îi urmăriseră în fuga lor grabnică, când cuvintele Domnului au venit prin Moise, spunând: “Vorbește copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.” (Exod 25, 2.)SB 273.2

Poporul Său avea mici avuții și nici o perspectivă optimistă de a și le mări; însă înaintea lor aveau o țintă — aceea de a construi un sanctuar pentru Domnul. Dumnezeu a vorbit, iar ei trebuia să asculte de glasul Lui. Ei nu au reținut nimic pentru ei. Toți au dat cu tragere de inimă, nu o anumită cantitate din ceea ce aveau, ci o mare parte din ce era al lor. Ei le-au dat cu bucurie și cu toată inima Domnului și l-au făcut astfel pe plac. Nu-I aparținea Lui totul? Nu El le dăduse tot ce aveau? Dacă El le-a cerut, nu era de datoria lor de a da înapoi Celui care le împrumutase ceea ce îi aparținea Lui?SB 273.3

Nu a mai fost nevoie de nici un apel. Poporul a adus chiar mai mult decât era necesar și li s-a spus să se oprească, căci era strâns deja mai mult decât era necesar. Și la zidirea templului, apelul pentru daruri a fost întâmpinat cu un răspuns din toată inima. Poporul nu a dat cu părere de rău. Ei s-au bucurat că avea să fie ridicată o clădire pentru închinare lui Dumnezeu și au donat mai mult decât suficient în acest scop.SB 273.4

Pot creștinii, care se laudă cu mai multă lumină decât evreii, să dea mai puțin decât au dat ei? Pot creștinii care trăiesc aproape de încheierea timpului să fie mulțumiți cu darurile lor când acestea nu sunt nici pe jumătate cât ale evreilor?^{497Testimonies for the Church 4:77-79.}SB 273.5

Domnul a făcut ca răspândirea luminii și a adevărului pe pământ să fie dependentă de eforturile voluntare și de darurile acelora care au fost părtași ai darurilor cerești. Doar puțini sunt chemați să călătorească lucrând ca pastori și misionari, însă mulți sunt chemați să coopereze în răspândirea adevărului cu mijloacele lor.SB 273.6

Ei bine, poate spune cineva, se tot fac apeluri pentru a da pentru lucrare; însă am obosit să tot dau pentru lucrare. Și tu ai obosit? Dă-mi voie să te întreb: Ai obosit să primești din mâna darnică a lui Dumnezeu? Atât timp cât El nu încetează să te binecuvânteze, tu ai datoria de a-i da înapoi partea pe care El o cere. El te binecuvântează, ca tu să poți avea putere spre a-i binecuvânta pe alții. Când vei obosi să primești, atunci poți să spui: Atâtea apeluri pentru dăruire m-au obosit. Dumnezeu își rezervă pentru El o parte din ceea ce primim. Când aceasta i se înapoiază, partea care rămâne este binecuvântată; însă când aceasta este reținută, tot ceea ce rămâne, mai curând sau mai târziu, este blestemat. Ceea ce este a lui Dumnezeu trebuie să fie pe primul plan; orice altceva, pe planul doi.^{499Testimonies for the Church 5:148, 150.}SB 273.7