Geneza 26
1 În țară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
RCCV — Geneza 26:1
2 Domnul i S-a arătat și i-a zis: „Nu te coborî în Egipt! Rămâi în țara în care îți voi spune.
RCCV — Geneza 26:2
3 Locuiește ca străin în țara aceasta; Eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta; căci toate ținuturile acestea ți le voi da ție și seminței tale și voi ține jurământul pe care l-am făcut tatălui tău, Avraam.”
RCCV — Geneza 26:3
4 Îți voi înmulți sămânța, ca stelele cerului; voi da seminței tale toate ținuturile acestea; și toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, ca răsplată,
RCCV — Geneza 26:4
5 pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele.”
RCCV — Geneza 26:5
6 Astfel Isaac a rămas la Gherar.
RCCV — Geneza 26:6
7 Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.
RCCV — Geneza 26:7
8 Fiindcă șederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevasta sa, Rebeca.
RCCV — Geneza 26:8
9 Abimelec a trimis să cheme pe Isaac și i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevasta ta. Cum ai putut zice: „E sora mea”? Isaac i-a răspuns: „Am zis așa, ca să nu mor din pricina ei.”
RCCV — Geneza 26:9
10 Și Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce ușor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevasta ta și ne-ai fi făcut vinovați.”
RCCV — Geneza 26:10
11 Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.”
RCCV — Geneza 26:11
12 Isaac a făcut semănături în țara aceea și a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat.
RCCV — Geneza 26:12
13 Astfel omul acesta s-a îmbogățit și a mers îmbogățindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat.
RCCV — Geneza 26:13
14 Avea cirezi de vite și turme de oi, și un mare număr de robi; de aceea filistenii îl pizmuiau.
RCCV — Geneza 26:14
15 Toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său, Avraam, filistenii le-au astupat și le-au umplut cu țărână.
RCCV — Geneza 26:15
16 Și Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi.”
RCCV — Geneza 26:16
17 Isaac a plecat de acolo și a tăbărât în valea Gherar, unde s-a așezat cu locuința.
RCCV — Geneza 26:17
18 Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său, Avraam, și pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam; și le-a pus iarăși aceleași nume pe care le pusese tatăl său.
RCCV — Geneza 26:18
19 Robii lui Isaac au mai săpat în vale și au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor.
RCCV — Geneza 26:19
20 Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.” Și a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el.
RCCV — Geneza 26:20
21 Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna.
RCCV — Geneza 26:21
22 Pe urmă s-a mutat de acolo și a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat; și a numit-o Rehobot; „căci”, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în țară.”
RCCV — Geneza 26:22
23 De acolo s-a suit la Beer-Șeba.
RCCV — Geneza 26:23
24 Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea și i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta și îți voi înmulți sămânța, din pricina robului Meu, Avraam.”
RCCV — Geneza 26:24
25 Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului și și-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.
RCCV — Geneza 26:25
26 Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său, Ahuzat, și cu Picol, căpetenia oștirii lui.
RCCV — Geneza 26:26
27 Isaac le-a zis: „Pentru ce veniți la mine, voi care mă urâți și m-ați izgonit de la voi?”
RCCV — Geneza 26:27
28 Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: „Să fie un jurământ între noi, între noi și tine, și să facem un legământ cu tine!
RCCV — Geneza 26:28
29 Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ți-am făcut numai bine și te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum ești binecuvântat de Domnul.”
RCCV — Geneza 26:29
30 Isaac le-a dat un ospăț și au mâncat și au băut.
RCCV — Geneza 26:30
31 S-au sculat dis-de-dimineață și s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, și ei l-au părăsit în pace.
RCCV — Geneza 26:31
32 În aceeași zi, niște robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau și i-au zis: „Am dat de apă!”
RCCV — Geneza 26:32
33 Și el a numit-o Șiba. De aceea s-a pus cetății numele Beer-Șeba până în ziua de azi.
RCCV — Geneza 26:33
34 La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, și pe Basmat, fata hetitului Elon.
RCCV — Geneza 26:34
35 Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac și Rebeca.
RCCV — Geneza 26:35