Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ioan 17

    1 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, RCCV — Ioan 17:1

    2 după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. RCCV — Ioan 17:2

    3 Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. RCCV — Ioan 17:3

    4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. RCCV — Ioan 17:4

    5 Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. RCCV — Ioan 17:5

    6 Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. RCCV — Ioan 17:6

    7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. RCCV — Ioan 17:7

    8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. RCCV — Ioan 17:8

    9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: – RCCV — Ioan 17:9

    10 tot ce este al Meu este al Tău, și ce este al Tău este al Meu – și Eu sunt proslăvit în ei. RCCV — Ioan 17:10

    11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi. RCCV — Ioan 17:11

    12 Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; și niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. RCCV — Ioan 17:12

    13 Dar acum, Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. RCCV — Ioan 17:13

    14 Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. RCCV — Ioan 17:14

    15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. RCCV — Ioan 17:15

    16 Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. RCCV — Ioan 17:16

    17 Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. RCCV — Ioan 17:17

    18 Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. RCCV — Ioan 17:18

    19 Și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. RCCV — Ioan 17:19

    20 Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. RCCV — Ioan 17:20

    21 Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. RCCV — Ioan 17:21

    22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una – RCCV — Ioan 17:22

    23 Eu în ei, și Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. RCCV — Ioan 17:23

    24 Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. RCCV — Ioan 17:24

    25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. RCCV — Ioan 17:25

    26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.” RCCV — Ioan 17:26

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents