Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Proverbe 25

    1 Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda. – RCCV — Proverbe 25:1

    2 Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor. – RCCV — Proverbe 25:2

    3 Înălțimea cerurilor, adâncimea pământului și inima împăraților sunt nepătrunse. – RCCV — Proverbe 25:3

    4 Scoate zgura din argint, și argintarul va face din el un vas ales. RCCV — Proverbe 25:4

    5 Scoate și pe cel rău dinaintea împăratului, și scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire. – RCCV — Proverbe 25:5

    6 Nu te făli înaintea împăratului și nu lua locul celor mari; RCCV — Proverbe 25:6

    7 căci este mai bine să ți se zică: „Suie-te mai sus!” decât să fii coborât înaintea voievodului pe care ți-l văd ochii. – RCCV — Proverbe 25:7

    8 Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu știi ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. – RCCV — Proverbe 25:8

    9 Apără-ți pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe față taina altuia, RCCV — Proverbe 25:9

    10 ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de rușine și să-ți iasă nume rău care să nu se mai șteargă. RCCV — Proverbe 25:10

    11 Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint. – RCCV — Proverbe 25:11

    12 Ca o verigă de aur și o podoabă de aur curat, așa este înțeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare. – RCCV — Proverbe 25:12

    13 Ca răcoarea zăpezii pe vremea secerișului, așa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său. RCCV — Proverbe 25:13

    14 Ca norii și vântul fără ploaie, așa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui. – RCCV — Proverbe 25:14

    15 Prin răbdare se înduplecă un voievod, și o limbă dulce poate zdrobi oase. RCCV — Proverbe 25:15

    16 Dacă dai peste miere, nu mânca decât atât cât îți ajunge, ca să nu ți se scârbească și s-o verși din gură. – RCCV — Proverbe 25:16

    17 Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine și să te urască. – RCCV — Proverbe 25:17

    18 Ca un buzdugan, ca o sabie și ca o săgeată ascuțită, așa este un om care face o mărturisire mincinoasă împotriva aproapelui său. – RCCV — Proverbe 25:18

    19 Ca un dinte stricat și ca un picior care șchioapătă, așa este încrederea într-un stricat la ziua necazului. RCCV — Proverbe 25:19

    20 Ca unul care își scoate haina pe o zi rece, sau varsă oțet pe silitră, așa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire. – RCCV — Proverbe 25:20

    21 Dacă este flămând vrăjmașul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea. RCCV — Proverbe 25:21

    22 Căci, făcând așa, aduni cărbuni aprinși pe capul lui, și Domnul îți va răsplăti. – RCCV — Proverbe 25:22

    23 Vântul de miazănoapte aduce ploaia, și limba clevetitoare aduce o față mâhnită. – RCCV — Proverbe 25:23

    24 Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât să locuiești într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare. – RCCV — Proverbe 25:24

    25 Ca apa proaspătă pentru un om obosit, așa este o veste bună venită dintr-o țară depărtată. – RCCV — Proverbe 25:25

    26 Ca o fântână tulbure și ca un izvor stricat, așa este cel neprihănit care se clatină înaintea celui rău. – RCCV — Proverbe 25:26

    27 Nu este bine să mănânci multă miere: tot așa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuți. – RCCV — Proverbe 25:27

    28 Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri. RCCV — Proverbe 25:28

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents