Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    2Corinteni 8

    1 Fraților, voim să vă aducem la cunoștință harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. RCCV — 2Corinteni 8:1

    2 În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. RCCV — 2Corinteni 8:2

    3 Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. RCCV — 2Corinteni 8:3

    4 Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. RCCV — 2Corinteni 8:4

    5 Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. RCCV — 2Corinteni 8:5

    6 Noi, dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse. RCCV — 2Corinteni 8:6

    7 După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în Cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere. RCCV — 2Corinteni 8:7

    8 Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora și ca să pun la încercare curăția dragostei voastre. RCCV — 2Corinteni 8:8

    9 Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți. RCCV — 2Corinteni 8:9

    10 În această privință, vă dau un sfat. Și sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi ați început nu numai să faceți, ci să și voiți. RCCV — 2Corinteni 8:10

    11 Isprăviți, dar, acum de făcut; pentru ca, după graba voinței, să fie și înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. RCCV — 2Corinteni 8:11

    12 Pentru că, dacă este bunăvoință, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are. RCCV — 2Corinteni 8:12

    13 Aici nu este vorba ca alții să fie ușurați, iar voi strâmtorați; RCCV — 2Corinteni 8:13

    14 ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca și prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, așa ca să fie o potrivire; RCCV — 2Corinteni 8:14

    15 după cum este scris: „Cel ce strânsese mult n-avea nimic de prisos, și cel ce strânsese puțin nu ducea lipsă.” RCCV — 2Corinteni 8:15

    16 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi. RCCV — 2Corinteni 8:16

    17 Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpânit de o râvnă arzătoare, a pornit de bunăvoie spre voi. RCCV — 2Corinteni 8:17

    18 Am trimis cu el și pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate bisericile. RCCV — 2Corinteni 8:18

    19 Mai mult, el a fost ales de biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere pe care o săvârșim spre slava Domnului și ca o dovadă de bunăvoința noastră. RCCV — 2Corinteni 8:19

    20 În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defăimeze cu privire la acest belșug de ajutoare de care îngrijim. RCCV — 2Corinteni 8:20

    21 Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. RCCV — 2Corinteni 8:21

    22 Am trimis cu ei pe fratele nostru, a cărui râvnă am încercat-o de atâtea ori în multe împrejurări, și care, de data aceasta, arată mult mai multă râvnă, din pricina marii lui încrederi în voi. RCCV — 2Corinteni 8:22

    23 Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtașul și tovarășul meu de lucru în mijlocul vostru, fie având în vedere pe frații noștri, care sunt trimișii bisericilor și fala lui Hristos: RCCV — 2Corinteni 8:23

    24 dați-le, înaintea bisericilor, dovadă de dragostea voastră și arătați-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi. RCCV — 2Corinteni 8:24

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents