Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Proverbe 20

    1 Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept. – RCCV — Proverbe 20:1

    2 Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuiește împotriva sa însuși. – RCCV — Proverbe 20:2

    3 Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. – RCCV — Proverbe 20:3

    4 Toamna, leneșul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! – RCCV — Proverbe 20:4

    5 Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci, dar omul priceput știe să scoată din ele. – RCCV — Proverbe 20:5

    6 Mulți oameni își trâmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? – RCCV — Proverbe 20:6

    7 Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! – RCCV — Proverbe 20:7

    8 Împăratul, care șade pe scaunul de domnie al dreptății, risipește orice rău cu privirea lui. – RCCV — Proverbe 20:8

    9 Cine poate zice: „Mi-am curățat inima, sunt curat de păcatul meu”? – RCCV — Proverbe 20:9

    10 Două feluri de greutăți și două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului. – RCCV — Proverbe 20:10

    11 Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată și fără prihană. – RCCV — Proverbe 20:11

    12 Urechea care aude și ochiul care vede, și pe una și pe celălalt, Domnul le-a făcut. – RCCV — Proverbe 20:12

    13 Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii și te vei sătura de pâine. – RCCV — Proverbe 20:13

    14 „Rău! Rău!” zice cumpărătorul, și plecând, se fericește. – RCCV — Proverbe 20:14

    15 Este aur și sunt multe mărgăritare; dar buzele înțelepte sunt un lucru scump. – RCCV — Proverbe 20:15

    16 Ia-i haina, căci s-a pus chezaș pentru altul; și ține-l zălog pentru alții. – RCCV — Proverbe 20:16

    17 Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș. – RCCV — Proverbe 20:17

    18 Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuință. – RCCV — Proverbe 20:18

    19 Cine umblă cu bârfe dă pe față lucrurile ascunse; și cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci. – RCCV — Proverbe 20:19

    20 Dacă cineva blestemă pe tatăl său și pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. – RCCV — Proverbe 20:20

    21 O moștenire repede câștigată de la început, nu va fi binecuvântată la sfârșit. – RCCV — Proverbe 20:21

    22 Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduiește în Domnul, și El te va ajuta. – RCCV — Proverbe 20:22

    23 Domnul urăște două feluri de greutăți, și cântarul mincinos nu este un lucru bun. – RCCV — Proverbe 20:23

    24 Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa? RCCV — Proverbe 20:24

    25 Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință sfântă, și abia după ce a făcut juruința să se gândească. – RCCV — Proverbe 20:25

    26 Un împărat înțelept vântură pe cei răi și trece cu roata peste ei. – RCCV — Proverbe 20:26

    27 Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. – RCCV — Proverbe 20:27

    28 Bunătatea și credincioșia păzesc pe împărat, și el își întărește scaunul de domnie prin bunătate. – RCCV — Proverbe 20:28

    29 Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. – RCCV — Proverbe 20:29

    30 Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile și vânătăile până la rană. – RCCV — Proverbe 20:30

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents