Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Isaia 16

    1 Trimiteți miei cârmuitorului țării, trimiteți-i din Sela, prin pustiu, la muntele fiicei Sionului! RCCV — Isaia 16:1

    2 Ca o pasăre fugară, izgonită din cuib, așa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. – RCCV — Isaia 16:2

    3 Și vor zice: „Sfătuiește, mijlocește, acoperă-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți! RCCV — Isaia 16:3

    4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârși, cel ce calcă țara în picioare va pieri. RCCV — Isaia 16:4

    5 Și atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; și se va vedea șezând cu credincioșie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului și plin de râvnă pentru dreptate.” – RCCV — Isaia 16:5

    6 Auzim îngâmfarea mândrului Moab, fudulia și fala lui, trufia și lăudăroșia lui. RCCV — Isaia 16:6

    7 De aceea geme Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărâmăturile Chir-Haresetului adânc mâhniți; RCCV — Isaia 16:7

    8 căci câmpiile Hesbonului lâncezesc, stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer și se încâlceau prin pustiu: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare. RCCV — Isaia 16:8

    9 De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule și Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război! RCCV — Isaia 16:9

    10 S-a dus bucuria și veselia din câmpii! Și în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. – „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules. RCCV — Isaia 16:10

    11 De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab ca o harpă, și inima, pentru Chir-Hares; RCCV — Isaia 16:11

    12 și când se va arăta Moabul obosindu-se pe înălțimi și va intra în locașul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!” – RCCV — Isaia 16:12

    13 Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului. RCCV — Isaia 16:13

    14 Iar acum Domnul vorbește și zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic.” RCCV — Isaia 16:14

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents