Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Psalm 71

    1 În Tine, Doamne, îmi caut scăparea: să nu rămân de rușine niciodată! RCCV — Psalm 71:1

    2 Scapă-mă în dreptatea Ta și izbăvește-mă! Pleacă-Ți urechea spre mine și ajută-mi. RCCV — Psalm 71:2

    3 Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu ești stânca și cetățuia mea. RCCV — Psalm 71:3

    4 Izbăvește-mă, Dumnezeule, din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit și asupritor! RCCV — Psalm 71:4

    5 Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinerețea mea. RCCV — Psalm 71:5

    6 Pe Tine mă sprijin, din pântecele mamei mele. Tu ești binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare. RCCV — Psalm 71:6

    7 Pentru mulți am ajuns ca o minune, dar Tu ești scăparea mea cea tare. RCCV — Psalm 71:7

    8 Să mi se umple gura de laudele Tale și-n fiecare zi să Te slăvească! RCCV — Psalm 71:8

    9 Nu mă lepăda la vremea bătrâneții; când mi se duc puterile, nu mă părăsi! RCCV — Psalm 71:9

    10 Căci vrăjmașii mei vorbesc de mine, și cei ce-mi pândesc viața se sfătuiesc între ei, RCCV — Psalm 71:10

    11 zicând: „L-a părăsit Dumnezeu; urmăriți-l, puneți mâna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape!” RCCV — Psalm 71:11

    12 Dumnezeule, nu Te depărta de mine! Dumnezeule, vino degrabă în ajutorul meu! RCCV — Psalm 71:12

    13 Să rămână de rușine și nimiciți cei ce vor să-mi ia viața! Să fie acoperiți de rușine și de ocară cei ce-mi caută pierzarea! RCCV — Psalm 71:13

    14 Și eu voi nădăjdui pururi, Te voi lăuda tot mai mult. RCCV — Psalm 71:14

    15 Gura mea va vesti zi de zi dreptatea și mântuirea Ta, căci nu-i cunosc marginile. RCCV — Psalm 71:15

    16 Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule! Voi pomeni dreptatea Ta și numai pe a Ta. RCCV — Psalm 71:16

    17 Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe, și până acum eu vestesc minunile Tale. RCCV — Psalm 71:17

    18 Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneți cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, și puterea Ta neamului de oameni care va veni! RCCV — Psalm 71:18

    19 Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârșit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine? RCCV — Psalm 71:19

    20 Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri și nenorociri; dar ne vei da iarăși viața, ne vei scoate iarăși din adâncurile pământului. RCCV — Psalm 71:20

    21 Înalță-mi mărimea mea, întoarce-Te și mângâie-mă din nou! RCCV — Psalm 71:21

    22 Și Te voi lăuda în sunet de lăută, Îți voi cânta credincioșia, Dumnezeule, Te voi lăuda cu harpa, Sfântul lui Israel! RCCV — Psalm 71:22

    23 Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit; RCCV — Psalm 71:23

    24 și limba mea va vesti zi de zi dreptatea Ta, căci cei ce-mi caută pierzarea sunt rușinați și roșii de rușine. RCCV — Psalm 71:24

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents