Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    1Samuel 13

    1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat și a domnit doi ani peste Israel. RCCV — 1Samuel 13:1

    2 Saul și-a ales trei mii de bărbați din Israel: două mii erau cu el la Micmaș și pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibeea lui Beniamin. Pe ceilalți din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui. RCCV — 1Samuel 13:2

    3 Ionatan a bătut tabăra filistenilor care era la Gheba, și filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trâmbița prin toată țara, zicând: „Să audă evreii lucrul acesta!” RCCV — 1Samuel 13:3

    4 Tot Israelul a auzit zicându-se: „Saul a bătut tabăra filistenilor, și Israel s-a făcut urât filistenilor.” Și poporul a fost adunat la Saul, în Ghilgal. RCCV — 1Samuel 13:4

    5 Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care și șase mii de călăreți; și poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe țărmul mării. Au venit și au tăbărât la Micmaș, la răsărit de Bet-Aven. RCCV — 1Samuel 13:5

    6 Bărbații lui Israel s-au văzut la strâmtorare, căci erau strânși de aproape, și s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, în stânci, în turnuri și în gropile pentru apă. RCCV — 1Samuel 13:6

    7 Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în țara lui Gad și Galaad. Saul era tot la Ghilgal, și tot poporul de lângă el tremura. RCCV — 1Samuel 13:7

    8 A așteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, și poporul se împrăștia de lângă Saul. RCCV — 1Samuel 13:8

    9 Atunci Saul a zis: „Aduceți-mi arderea de tot și jertfele de mulțumire.” Și a jertfit arderea de tot. RCCV — 1Samuel 13:9

    10 Pe când sfârșea de adus arderea de tot, a venit Samuel, și Saul i-a ieșit înainte să-i ureze de bine. RCCV — 1Samuel 13:10

    11 Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăștie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât și că filistenii sunt strânși la Micmaș, RCCV — 1Samuel 13:11

    12 mi-am zis: „Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, și eu nu m-am rugat Domnului!” Atunci am îndrăznit și am adus arderea de tot.” RCCV — 1Samuel 13:12

    13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun și n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; RCCV — 1Samuel 13:13

    14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Și-a ales un om după inima Lui și Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ți poruncise Domnul.” RCCV — 1Samuel 13:14

    15 Apoi Samuel s-a sculat și s-a suit din Ghilgal la Ghibeea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape șase sute de oameni. RCCV — 1Samuel 13:15

    16 Saul, fiul său Ionatan și poporul care se afla cu ei se așezaseră la Gheba lui Beniamin, și filistenii tăbărau la Micmaș. RCCV — 1Samuel 13:16

    17 Din tabăra filistenilor au ieșit trei cete ca să pustiască: una a luat drumul spre Ofra, spre țara Șual; RCCV — 1Samuel 13:17

    18 alta a luat drumul spre Bet-Horon; și a treia a luat drumul spre hotarul care caută spre valea Țeboim, înspre pustiu. RCCV — 1Samuel 13:18

    19 În toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar; căci filistenii ziseseră: „Să împiedicăm pe evrei să-și facă săbii sau sulițe.” RCCV — 1Samuel 13:19

    20 Și fiecare om din Israel se cobora la filisteni, ca să-și ascută fierul plugului, coasa, securea și sapa, RCCV — 1Samuel 13:20

    21 când se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne și securea, și ca să facă vârf țepușului cu care mâna boii. RCCV — 1Samuel 13:21

    22 Și așa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliță în mâinile întregului popor care era cu Saul și Ionatan: nu avea decât Saul și fiul său Ionatan. RCCV — 1Samuel 13:22

    23 O ceată de filisteni a venit și s-a așezat la trecătoarea Micmașului. RCCV — 1Samuel 13:23

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents