Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    2Cronici 20

    1 După aceea, fiii lui Moab și fiii lui Amon și cu ei niște maoniți au pornit cu război împotriva lui Iosafat. RCCV — 2Cronici 20:1

    2 Au venit și au dat de știre lui Iosafat, zicând: „O mare mulțime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, și sunt la Hațațon-Tamar, adică En-Ghedi.” RCCV — 2Cronici 20:2

    3 În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda. RCCV — 2Cronici 20:3

    4 Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul și au venit din toate cetățile lui Iuda să caute pe Domnul. RCCV — 2Cronici 20:4

    5 Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curții celei noi. RCCV — 2Cronici 20:5

    6 Și a zis: „Doamne Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpânești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu Ți se poate împotrivi? RCCV — 2Cronici 20:6

    7 Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii țării acesteia dinaintea poporului Tău, Israel, și n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moștenire seminței lui Avraam care Te iubea? RCCV — 2Cronici 20:7

    8 Ei au locuit-o și Ți-au zidit în ea un Locaș Sfânt pentru Numele Tău, zicând: RCCV — 2Cronici 20:8

    9 „Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfățișa înaintea Casei acesteia și înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, și Tu ne vei asculta și ne vei mântui!” RCCV — 2Cronici 20:9

    10 Acum iată, fiii lui Amon și ai lui Moab și cei din muntele Seir, la care n-ai îngăduit lui Israel să intre când venea din țara Egiptului – căci s-a abătut de la ei și nu i-a nimicit – RCCV — 2Cronici 20:10

    11 iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moștenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire! RCCV — 2Cronici 20:11

    12 O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi care înaintează împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” RCCV — 2Cronici 20:12

    13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor. RCCV — 2Cronici 20:13

    14 Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levitul, dintre fiii lui Asaf. RCCV — 2Cronici 20:14

    15 Și Iahaziel a zis: „Ascultați, tot Iuda și locuitorii din Ierusalim, și tu, împărate Iosafat! Așa vă vorbește Domnul: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțumi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu. RCCV — 2Cronici 20:15

    16 Mâine coborâți-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Țiț, și-i veți găsi la capătul văii, în fața pustiului Ieruel. RCCV — 2Cronici 20:16

    17 Nu veți avea de luptat în lupta aceasta: așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; mâine, ieșiți-le înainte, și Domnul va fi cu voi!” RCCV — 2Cronici 20:17

    18 Iosafat s-a plecat cu fața la pământ, și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui. RCCV — 2Cronici 20:18

    19 Leviții dintre fiii chehatiților și dintre fiii coreiților s-au sculat și au lăudat cu glas tare și puternic pe Domnul Dumnezeul lui Israel. RCCV — 2Cronici 20:19

    20 A doua zi, au pornit dis-de-dimineață spre pustiul Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit și a zis: „Ascultați-mă, Iuda și locuitorii Ierusalimului! Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” RCCV — 2Cronici 20:20

    21 Apoi, în învoire cu poporul, a numit niște cântăreți care, îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac!” RCCV — 2Cronici 20:21

    22 În clipa când au început cântările și laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab și împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Și au fost bătuți. RCCV — 2Cronici 20:22

    23 Fiii lui Amon și ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârșire și să-i prăpădească. Și, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alții să se nimicească. RCCV — 2Cronici 20:23

    24 Când a ajuns Iuda pe înălțimea de unde se zărește pustiul, s-au uitat înspre mulțime, și iată că ei erau niște trupuri moarte întinse pe pământ, și nimeni nu scăpase. RCCV — 2Cronici 20:24

    25 Iosafat și poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogății și lucruri scumpe și au luat atât de multe că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă. RCCV — 2Cronici 20:25

    26 A patra zi, s-au strâns în valea Beraca unde au binecuvântat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. RCCV — 2Cronici 20:26

    27 Toți oamenii din Iuda și din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli și s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmașii lor. RCCV — 2Cronici 20:27

    28 Au intrat în Ierusalim și în Casa Domnului în sunete de lăute și de harpe și trâmbițe. RCCV — 2Cronici 20:28

    29 Groaza Domnului a apucat toate împărățiile celorlalte țări, când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmașilor lui Israel. RCCV — 2Cronici 20:29

    30 Și împărăția lui Iosafat a fost liniștită, și Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur. RCCV — 2Cronici 20:30

    31 Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci și cinci de ani când a ajuns împărat și a domnit douăzeci și cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Azuba, fata lui Șilhi. RCCV — 2Cronici 20:31

    32 El a mers pe calea tatălui său, Asa, și nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului. RCCV — 2Cronici 20:32

    33 Numai că înălțimile n-au fost îndepărtate, și poporul tot n-avea inima strâns lipită de Dumnezeul părinților săi. RCCV — 2Cronici 20:33

    34 Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraților lui Israel. RCCV — 2Cronici 20:34

    35 După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită. RCCV — 2Cronici 20:35

    36 S-a unit cu el ca să zidească niște corăbii, care să meargă la Tarsis, și au făcut corăbii la Ețion-Gheber. RCCV — 2Cronici 20:36

    37 Atunci Eliezer, fiul lui Dodava din Mareșa, a prorocit împotriva lui Iosafat și a zis: „Pentru că te-ai unit cu Ahazia, Domnul îți nimicește lucrarea.” Și corăbiile au fost sfărâmate și n-au putut să se ducă la Tarsis. RCCV — 2Cronici 20:37

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents