Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Romanian Corrected Cornilescu Version

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    1Corinteni 9

    1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrul meu în Domnul? RCCV — 1Corinteni 9:1

    2 Dacă nu sunt apostol pentru alții, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. RCCV — 1Corinteni 9:2

    3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează. RCCV — 1Corinteni 9:3

    4 N-avem dreptul să mâncăm și să bem? RCCV — 1Corinteni 9:4

    5 N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului și Chifa? RCCV — 1Corinteni 9:5

    6 Ori numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm? RCCV — 1Corinteni 9:6

    7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie, și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă, și nu mănâncă din laptele turmei? RCCV — 1Corinteni 9:7

    8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și Legea? RCCV — 1Corinteni 9:8

    9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? RCCV — 1Corinteni 9:9

    10 Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară trebuie să are cu nădejde, și cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. RCCV — 1Corinteni 9:10

    11 Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? RCCV — 1Corinteni 9:11

    12 Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. RCCV — 1Corinteni 9:12

    13 Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? RCCV — 1Corinteni 9:13

    14 Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. RCCV — 1Corinteni 9:14

    15 Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine; căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă. RCCV — 1Corinteni 9:15

    16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! RCCV — 1Corinteni 9:16

    17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată. RCCV — 1Corinteni 9:17

    18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc, și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie. RCCV — 1Corinteni 9:18

    19 Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți. RCCV — 1Corinteni 9:19

    20 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; RCCV — 1Corinteni 9:20

    21 cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca și cum aș fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege. RCCV — 1Corinteni 9:21

    22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. RCCV — 1Corinteni 9:22

    23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea. RCCV — 1Corinteni 9:23

    24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul! RCCV — 1Corinteni 9:24

    25 Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. RCCV — 1Corinteni 9:25

    26 Eu deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. RCCV — 1Corinteni 9:26

    27 Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. RCCV — 1Corinteni 9:27

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents