Marcu 12
1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară.
RCCV — Marcu 12:1
2 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
RCCV — Marcu 12:2
3 Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
RCCV — Marcu 12:3
4 A trimis iarăși la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap și l-au batjocorit.
RCCV — Marcu 12:4
5 A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulți alții, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
RCCV — Marcu 12:5
6 Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis și pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el.
RCCV — Marcu 12:6
7 Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moștenitorul; veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră.”
RCCV — Marcu 12:7
8 Și au pus mâna pe el, l-au omorât și i-au aruncat trupul afară din vie.
RCCV — Marcu 12:8
9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, și via o va da altora.
RCCV — Marcu 12:9
10 Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
RCCV — Marcu 12:10
11 Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri”?”
RCCV — Marcu 12:11
12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat.
RCCV — Marcu 12:12
13 Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
RCCV — Marcu 12:13
14 Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni; căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?
RCCV — Marcu 12:14
15 Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd.”
RCCV — Marcu 12:15
16 I-au adus un ban; și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.
RCCV — Marcu 12:16
17 Atunci Isus le-a zis: „Dați, dar, cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.
RCCV — Marcu 12:17
18 Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare:
RCCV — Marcu 12:18
19 „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva și-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.”
RCCV — Marcu 12:19
20 Erau, dar, șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit fără să lase urmaș.
RCCV — Marcu 12:20
21 Al doilea a luat de nevastă pe văduvă și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea.
RCCV — Marcu 12:21
22 Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia.
RCCV — Marcu 12:22
23 La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.”
RCCV — Marcu 12:23
24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
RCCV — Marcu 12:24
25 Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
RCCV — Marcu 12:25
26 În ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”?
RCCV — Marcu 12:26
27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”
RCCV — Marcu 12:27
28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
RCCV — Marcu 12:28
29 Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”;
RCCV — Marcu 12:29
30 și: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
RCCV — Marcu 12:30
31 Iar a doua este următoarea: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
RCCV — Marcu 12:31
32 Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El
RCCV — Marcu 12:32
33 și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele.”
RCCV — Marcu 12:33
34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
RCCV — Marcu 12:34
35 Pe când învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
RCCV — Marcu 12:35
36 Însuși David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.”
RCCV — Marcu 12:36
37 Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?” Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
RCCV — Marcu 12:37
38 În învățătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe.
RCCV — Marcu 12:38
39 Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe;
RCCV — Marcu 12:39
40 casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”
RCCV — Marcu 12:40
41 Isus ședea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult.
RCCV — Marcu 12:41
42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un gologan.
RCCV — Marcu 12:42
43 Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie;
RCCV — Marcu 12:43
44 căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
RCCV — Marcu 12:44