Libertatea omului de a alege

Dumnezeu i-a instruit pe primii noștri părinți cu privire la pomul cunoștinței și ei erau informați pe deplin despre căderea lui Satana și despre primejdia ascultării de sugestiile lui. Dumnezeu nu i-a lipsit de puterea de a mânca din fructul interzis. El i-a lăsat ca agenți morali liberi, să-I creadă cuvântul, să-I asculte poruncile și să trăiască, sau să-l creadă pe ispititor, să nu asculte și să piară. Amândoi au mâncat, iar marea înțelepciune pe care au dobândit-o a fost cunoașterea păcatului și un simțământ de vinovăție. Învelișul de lumină din jurul lor a dispărut curând, iar sub povara vinei și a pierderii învelitorii lor divine i-a cuprins un tremur și au încercat să-și acopere trupul dezgolit.IM 37.1

Primii noștri părinți au ales să creadă cuvintele unui șarpe, deși el nu le dăduse nici o dovadă de iubire. El nu făcuse nimic pentru fericirea și binele lor, în timp ce Dumnezeu le dăduse tot ce era bun ca hrană și plăcut de privit. Oriunde se putea odihni ochiul era belșug și frumusețe; totuși Eva a fost amăgită de șarpe să creadă că exista ceva interzis ce i-ar face înțelepți, chiar ca Dumnezeu. În loc să creadă și să se încreadă în Dumnezeu, ea s-a îndoit în mod josnic de bunătatea Lui și a apreciat cuvintele lui Satana.IM 37.2

După neascultarea lui, Adam și-a imaginat la început că se simțea înălțat către o existență nouă și superioară. Curând, însă, gândul nelegiuirii lui l-a îngrozit. Aerul care avusese o temperatură blândă și constantă, părea că-i îngheață. Perechea vinovată avea un simțământ al păcatului. Simțeau o teamă de viitor, o senzație de lipsă și o goliciune a sufletului. Iubirea dulce, pacea și fericirea plină de mulțumire păreau că le fuseseră luate, iar în locul lor, o nevoie după ceva a venit asupra lor, cum nu mai experimentaseră niciodată. Atunci, pentru prima oară, atenția le-a fost atrasă către exterior. Ei nu fuseseră îmbrăcați, ci învăluiți în lumină, ca și îngerii cerești. Această lumină care-i înconjurase i-a părăsit. Pentru a-și ușura simțământul de lipsă și de goliciune pe care-l aveau, și-au îndreptat atenția spre a căuta o învelitoare pentru trupurile lor, căci cum ar fi putut apărea dezbrăcați în ochii lui Dumnezeu și ai îngerilor?IM 38.1

Crima lor le stă acum înainte în adevărata ei lumină. Călcarea poruncii precise a lui Dumnezeu capătă un caracter mai clar. Adam condamna greșeala Evei de a pleca de lângă el și de a fi înșelată de șarpe. Ei se măguleau că Dumnezeu, care le dăduse totul ca să-i facă fericiți, ar putea să le scuze, totuși, neascultarea, datorită marii lui iubiri față de ei și că, în definitiv, pedeapsa lor nu va fi chiar așa de înfricoșătoare.IM 38.2

Satana jubila datorită succesului lui. O ispitise pe femeie să nu aibă încredere în Dumnezeu, să-I pună înțelepciunea sub semnul întrebării și să caute să-I pătrundă planurile atotînțelepte. Prin ea a provocat și înfrângerea lui Adam care, ca urmare a dragostei pentru Eva, a nesocotit porunca lui Dumnezeu și a căzut și el.IM 38.3

Vestea căderii omului s-a răspândit în cer și toate harpele au tăcut. Îngerii și-au aruncat coroanele de pe cap, cu tristețe. Tot cerul era în agitație. Îngerii erau mâhniți din cauza nerecunoștinței josnice a omului față de binecuvântările bogate pe care i le asigurase Dumnezeu. S-a ținut un sfat pentru a decide ce trebuia făcut cu perechea vinovată. Îngerii se temeau ca nu cumva aceștia să-și întindă mâna să mănânce din pomul vieții și astfel să perpetueze o viață de păcat.IM 39.1

Domnul i-a vizitat pe Adam și Eva și le-a făcut cunoscut urmările neascultării lor. Când au auzit apropierea maiestuoasă a lui Dumnezeu, au căutat să se ascundă de privirea Lui cercetătoare, de care erau încântați pe timpul inocenței și sfințeniei lor. “Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: ‘Unde ești?’ El a răspuns: ‘ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că eram gol, și m-am ascuns.’ și Domnul Dumnezeu a zis: ‘Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?’” Domnul a pus această întrebare nu pentru că avea nevoie de informație, ci pentru ca perechea vinovată să înțeleagă ce se întâmplase. Cum ai devenit rușinat și fricos? Adam și-a recunoscut nelegiuirea, nu pentru că se căia de neascultarea lui, ci pentru a arunca blamul asupra lui Dumnezeu. “Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine mi-a dat din pom și am mâncat.” Eva a fost apoi întrebată: “Ce ai făcut?” Ea a răspuns: “Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom.”IM 39.2