Vremurile și Legea schimbate

Odată îndepărtată Biblia, descoperitoarea erorii, Satana a lucrat după voia lui. Profeția declarase că papalitatea avea să se gândească “să schimbe timpurile și Legea.” Daniel 7, 25. Încercarea de a face acest lucru nu a întârziat mult. Închinarea la chipuri și moaște a fost introdusă în creștinism în mod treptat, cu scopul de a le oferi convertiților de la păgânism un înlocuitor pentru închinarea la idoli și a înlesni astfel primirea creștinismului cu numele. În cele din urmă, decretul unui conciliu general a recunoscut oficial acest sistem al idolatriei papale. Ca să ducă până la capăt lucrarea profanatoare, Roma s-a încumetat să înlăture din Legea lui Dumnezeu porunca a doua, care interzice închinarea la chipuri, și să împartă porunca a zecea în două, pentru a se păstra numărul.IM 328.1

Spiritul de compromis cu păgânismul a deschis calea ca disprețul față de autoritatea cerului să meargă și mai departe. Satana s-a atins și de porunca a patra și a încercat să dea la o parte Sabatul din vechime, pe care Dumnezeu îl binecuvântase și îl sfințise, iar în locul lui a înălțat sărbătoarea ținută de păgâni ca “venerabila zi a soarelui.” Schimbarea aceasta n-a fost încercată pe față de la început. În primele secole, Sabatul adevărat a fost păzit de toți creștinii. Ei erau geloși pentru onoarea lui Dumnezeu și, crezând că Legea Lui este de neschimbat, au păzit cu zel sfințenia preceptelor ei. Cu mare subtilitate, însă, Satana a lucrat prin agenții săi ca să-și aducă scopul la îndeplinire. Pentru ca atenția oamenilor să fie atrasă asupra duminicii, ea a fost făcută o sărbătoare în cinstea învierii lui Hristos. În această zi se țineau servicii religioase; totuși, era privită ca o zi de recreere, iar Sabatul era încă ținut cu sfințenie.IM 328.2

Constantin, pe când era încă păgân, a dat un decret poruncind ținerea generală a duminicii ca sărbătoare publică, în tot Imperiul Roman. După convertire, el a rămas un susținător credincios al duminicii și a impus atunci și edictul lui păgân în interesul noii sale credințe. Cinstea arătată acestei zile, însă, nu era încă de ajuns pentru a-i împiedica pe creștini să privească adevăratul Sabat ca ziua sfântă a Domnului. Trebuia făcut încă un pas; sabatul fals trebuia înălțat la egalitate cu cel adevărat. La câțiva ani după decretul lui Constantin, episcopul Romei a conferit duminicii titlul de ziua Domnului. În felul acesta, oamenii au fost conduși treptat să privească această zi ca având un grad de sfințenie. Sabatul original era încă păstrat.IM 329.1

Arhiînșelătorul nu-și terminase însă lucrarea. El era hotărât să adune întreaga lume creștină sub steagul lui și să-și exercite puterea prin locțiitorul său, semețul pontif care se pretindea reprezentantul lui Hristos. și-a atins scopul prin păgâni numai pe jumătate convertiți, prelați ambițioși și fețe bisericești iubitoare de lume. Din când în când se țineau sinoade grandioase, la care erau convocați demnitarii bisericii din toată lumea. Aproape la fiecare sinod, Sabatul instituit de Dumnezeu era tot mai înjosit, în timp ce duminica era în aceeași măsură înălțată. Astfel, în cele din urmă, sărbătoarea păgână a ajuns să fie onorată ca o instituție divină, în timp ce Sabatul biblic a fost declarat o reminiscență a iudaismului, iar păzitorii săi au fost anatemizați.IM 329.2

Marele apostat reușise să se înalțe “mai presus de tot ce se numește ‘Dumnezeu’, sau de ce este vrednic de închinare.” 2 Tesaloniceni 2, 4. El a îndrăznit să schimbe singura poruncă a legii divine care îndreaptă omenirea spre Dumnezeul cel viu și adevărat, fără posibilitate de confuzie. În porunca a patra Dumnezeu este descoperit ca fiind Creatorul cerului și al pământului, deosebindu-se astfel de toți dumnezeii falși. Ziua a șaptea a fost sfințită ca zi de odihnă pentru om, ca un memorial al lucrării de creațiune. Ea a fost destinată să le amintească întotdeauna oamenilor că viul Dumnezeu este izvorul existenței lor, precum și obiectul reverenței și închinării lor. Satana se străduiește să-i împiedice pe oameni să-I fie loiali lui Dumnezeu și să asculte de legea Lui; prin urmare, el își îndreaptă eforturile în special împotriva poruncii care arată că Dumnezeu este Creatorul.IM 330.1

Protestanții susțin acum cu insistență că învierea Domnului Hristos a făcut ca duminica să fie sabatul creștin. Lipsesc, însă, dovezile biblice. Nici Domnul Hristos, nici apostolii nu au dat acestei zile o asemenea onoare. ținerea duminicii ca instituție creștină își are originea în acea “taină a fărădelegii” care era la lucru chiar în zilele lui Pavel. Unde și când a adoptat Domnul acest copil al papalității? Ce motiv bine întemeiat poate fi dat în favoarea unei schimbări despre care Scripturile nu au nimic de spus?IM 330.2

În secolul al șaselea, papalitatea și-a întărit pe deplin poziția. Scaunul puterii sale a fost stabilit în cetatea împărătească, iar episcopul Romei a fost declarat capul întregii biserici. Păgânismul făcuse loc papalității. Balaurul i-a dat fiarei “puterea lui, scaunul lui de domnie și o putere mare.” Apocalipsa 13, 2. La această dată a început perioada celor 1260 de ani de asuprire papală prezisă în profețiile lui Daniel și Ioan. (Daniel 7, 25; Apocalipsa 13, 5-7.) Creștinii erau forțați să aleagă fie să renunțe la integritatea lor și să accepte ceremoniile și închinarea papală, fie să-și distrugă viața în celulele temniței sau să sufere moartea pe scaunul de tortură, arși pe rug sau decapitați. Atunci s-au împlinit cuvintele Domnului Isus din Luca 21, 16.17: “Veți fi dați în mâinile lor până și de părinții, frații, rudele și prietenii voștri; și vor omorî pe mulți dintre voi. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu.” Persecuția s-a pornit împotriva celor credincioși cu o furie mai mare decât oricând înainte, iar lumea a devenit un mare câmp de luptă. Timp de sute de ani biserica lui Hristos și-a găsit refugiul în izolare și obscuritate. Profetul Ioan spune în Apocalipsa 12, 6: “Femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute șaizeci de zile.”IM 330.3