Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Istoria Mântuirii

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Înapoiat lui Israel

    Unii n-au fost de acord cu aceasta. Era prea umilitor să ducă înapoi chivotul și au insistat că nici unul dintre filisteni n-ar îndrăzni să-și riște viața purtând chivotul Dumnezeului lui Israel, care adusese moartea asupra lor. Sfătuitorii lor i-au rugat să nu-și împietrească inimile, cum făcuseră egiptenii și Faraon, și să nu aducă asupra lor nenorociri și plăgi și mai mari. În timp ce toți se temeau să poarte chivotul lui Dumnezeu, ei i-au sfătuit spunând: “‘Acum, faceți un car nou de tot și luați două vaci tinere care dau țâță și n-au tras la jug; înjugați vacile la car și mânați înapoi acasă vițeii lor care se țin după ele. Să luați chivotul Domnului și să-l puneți în car; să puneți alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe care le dați Domnului ca dar pentru vină; apoi să-l trimiteți și va pleca. Să-l urmăriți cu privirea și dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-șemeș, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom ști că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit la noi din întâmplare.’ Oamenii au făcut așa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car și le-au închis vițeii acasă.... Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-șemeș; au ținut mereu același drum, mugind, și nu s-au abătut nici la dreapta nici la stânga.”IM 189.1

    Filistenii știau că vacile nu puteau fi făcute să-și lase vițeii acasă, în afară de cazul că erau silite de vreo putere nevăzută. Vacile au plecat direct spre Bet-șemeș, mugind după vițeii lor și totuși depărtându-se de ei. Domnitorii filistenilor au mers după chivot până la hotarul Bet-șemeșului. Ei n-au îndrăznit să lase acel scrin sacru numai în seama vacilor. Se temeau să nu i se întâmple vreun rău și să vină asupra lor nenorociri mai mari. Ei nu știau că îngerii lui Dumnezeu însoțeau chivotul și conduceau vacile în mersul lor, spre locul unde trebuia să ajungă acesta.IM 190.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents