Zile de primejdie

Acelea au fost zile de primejdie pentru biserica lui Hristos. Purtătorii credincioși ai stindardului erau cu adevărat puțini. Deși adevărul nu a fost lăsat fără martori, părea uneori că rătăcirea și superstiția vor birui pe deplin, iar adevărata religie va fi alungată de pe pământ. Evanghelia a fost pierdută din vedere, dar s-au înmulțit formele religiei, iar poporul a fost împovărat cu mari și grele pretenții.IM 332.2

Oamenii nu numai că erau învățați să privească la papă ca la mijlocitorul lor, ci și să se încreadă în faptele lor pentru ispășirea păcatelor. Lungi pelerinaje, penitențe, închinarea la moaște, înălțarea de biserici, locașuri sfinte și altare, plătirea unor sume mari către biserică și multe alte fapte asemănătoare erau poruncite pentru a potoli mânia lui Dumnezeu sau pentru a-I câștiga favoarea; ca și când Dumnezeu ar fi fost ca oamenii, să se mânie pentru nimicuri sau să fie împăcat prin daruri și acte de penitență!IM 332.3

Secolele următoare au cunoscut o creștere continuă a rătăcirilor în doctrinele emise de Roma. Chiar înainte de întemeierea papalității, se acordase atenție învățăturilor filozofilor păgâni, care au exercitat o influență în biserică. Mulți dintre pretinșii convertiți încă aderau la dogmele filozofiei lor păgâne și nu numai că ei înșiși continuau să le studieze, dar le și impuneau asupra altora ca un mijloc de a-și extinde influența printre păgâni. Erori serioase au fost astfel introduse în credința creștină. Între ele se evidenția credința în nemurirea naturală a omului și conștiența lui în moarte. Această doctrină a pus temelia pe care Roma a stabilit invocarea sfinților și adorarea fecioarei Maria. Tot din aceasta a încolțit erezia chinului veșnic pentru cei nepocăiți, care a fost inclusă de timpuriu în credința papală.IM 332.4

Atunci s-a pregătit calea și pentru introducerea unei alte invenții a păgânismului, pe care Roma a numit-o purgatoriu, folosind-o pentru a îngrozi mulțimile credule și superstițioase. Această erezie afirmă existența unui loc de tortură, în care sufletele celor care nu au meritat osânda veșnică trebuie să sufere pedeapsa pentru păcatele lor, fiind apoi admiși în cer, după ce au fost eliberați de necurăție.IM 333.1

Era nevoie de încă o născocire ca Roma să poată profita de temerile și viciile susținătorilor săi. Aceasta a fost doctrina indulgențelor. Tuturor celor care se înrolau în războaiele pontifului, pentru a-și extinde stăpânirea pământească, pentru a-și pedepsi dușmanii sau pentru a-i extermina pe cei care îndrăzneau să-i nege supremația spirituală, i se făgăduia iertarea deplină de păcatele trecute, prezente și viitoare precum și absolvirea de toate suferințele și pedepsele din purgatoriu. Oamenii mai erau învățați că plătind bani la biserică se puteau elibera de păcat și puteau elibera și sufletele prietenilor lor morți condamnați să se chinuiască în flăcări. Prin astfel de mijloace și-a umplut Roma vistieriile și și-a susținut splendoarea, luxul și viciul pretinșilor reprezentanți ai Aceluia care nu avea unde să-și plece capul.IM 333.2

Serviciul biblic al cinei Domnului a fost înlocuit de jertfa idolatră a liturghiei. Preoții catolici au pretins că schimbă, prin ritualul lor lipsit de sens, pâinea și vinul în sângele și trupul real al Domnului Hristos. În încumetarea lor blasfemiatoare, ei au susținut pe față că au puterea de a-L “crea pe Creatorul lor.” Tuturor creștinilor li s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, să declare credință acestei erezii odioase care insultă cerul. Cei care refuzau erau predați flăcărilor.IM 334.1

Miezul zilei papalității a fost miezul nopții morale a lumii. Sfintele Scripturi erau aproape necunoscute, nu numai poporului, ci și preoților. Ca și fariseii din vechime, conducătorii papali urau lumina ce le descoperea păcatele. Legea lui Dumnezeu, standardul neprihănirii, fiind îndepărtată, ei exercitau o putere nelimitată și practicau viciul fără nici o reținere. Înșelătoria, avariția și imoralitatea domneau. Oamenii nu se dădeau înapoi de la nici o crimă prin care ar fi putut obține bogăție sau o poziție înaltă. Palatele papilor și prelaților erau scena celor mai sălbatice orgii. Unii pontifi s-au făcut vinovați de crime atât de revoltătoare, încât conducătorii pământești au căutat să-i detroneze pe acești demnitari ai bisericii, ca fiind niște monștri prea josnici pentru a fi tolerați pe tron. Timp de secole, nu s-a realizat nici un progres în învățământ, arte sau civilizație. O paralizie morală și intelectuală lovise creștinătatea.IM 334.2