Capitolul 27 — Trădarea Domnului Hristos
Am fost dusă la timpul în care Domnul Isus mânca cina Paștelui cu ucenicii Săi. Satana îl înșelase pe Iuda, făcându-l să creadă că era unul din ucenicii adevărați ai Domnului Hristos; dar inima lui fusese întotdeauna firească. El a văzut lucrările pline de putere ale lui Isus, a fost cu El în timpul lucrării Sale, și a cedat dovezilor copleșitoare că El era Mesia, dar Iuda lucra în ascuns, era invidios și iubea banii. El s-a plâns cu mânie de parfumul costisitor turnat pe Isus.IM 208.1
Maria Îl iubea pe Domnul ei. El îi iertase păcatele, care erau multe, și îl înviase din morți pe fratele ei iubit. Ea simțea că nimic nu era prea scump pentru a-I fi oferit lui Isus. Cu cât era mai scump, cu atât putea să-și exprime mai bine recunoștința față de Mântuitorul ei, dedicându-I acest parfum.IM 208.2
Iuda, ca o scuză pentru lăcomia lui, a sugerat că parfumul ar fi putut fi vândut, iar banii dați săracilor. Nu spunea acest lucru pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era egoist și își însușea adesea, pentru propria-i folosință, ceea ce îi era încredințat pentru a fi dat săracilor. Iuda nu dăduse atenție confortului și nici chiar nevoilor lui Isus, iar pentru a-și scuza lăcomia se referea deseori la săraci. Acest act de generozitate din partea Mariei a fost o mustrare cât se poate de tăioasă pentru înclinația lui de a acapara. Calea era pregătită pentru ca ispita lui Satana să fie primită imediat în inima lui Iuda.IM 208.3
Preoții și conducătorii evreilor Îl urau pe Isus, dar mulțimile se îmbulzeau să-I asculte cuvintele pline de înțelepciune și să-I vadă lucrările pline de putere. Oamenii erau mișcați de un interes profund și Îl urmau pe Domnul Isus cu nerăbdare, ca să asculte instrucțiunile acestui minunat Învățător. Mulți dintre conducători credeau în El, dar nu îndrăzneau să-și declare credința, ca să nu fie dați afară din sinagogă. Preoții și bătrânii au hotărât că trebuia făcut ceva pentru a distrage atenția poporului de la Isus. Se temeau că toți oamenii vor crede în El. Nu puteau vedea nici o siguranță pentru ei înșiși. Ei trebuia sau să-și piardă poziția, sau să-L dea pe Isus la moarte; și după ce-L vor fi dat la moarte, vor mai exista totuși aceia care erau monumente vii ale puterii Lui.IM 209.1
Domnul Isus l-a înviat pe Lazăr din morți, iar ei se temeau că, dacă Îl vor omorî pe Isus, Lazăr va mărturisi despre puterea Sa. Oamenii se adunau să-l vadă pe cel care fusese înviat din morți, iar conducătorii au hotărât să-l omoare și pe Lazăr și să stingă entuziasmul. Apoi vor întoarce poporul către tradițiile și doctrinele omenești, să dea zeciuială din izmă și mărar, iar ei vor avea iarăși influență asupra lui. Au căzut de acord să-L ia pe Isus când era singur, căci, dacă ar fi încercat să-L ia din mulțime, când tot interesul era îndreptat asupra Lui, ar fi fost uciși cu pietre.IM 209.2
Iuda știa cât de nerăbdători erau ei să-L obțină pe Isus și s-a oferit să-L vândă preoților celor mai de seamă și bătrânilor, pentru câțiva arginți. Iubirea de bani l-a condus să-L trădeze pe Domnul lui în mâinile celor mai înverșunați dușmani ai Săi. Satana lucra direct prin Iuda și, în mijlocul scenei impresionante de la ultima cină, trădătorul născocea planuri pentru a-și trăda Învățătorul. Isus, plin de întristare, le-a spus ucenicilor că toți vor avea un prilej de poticnire din cauza Lui chiar în noaptea aceea. Dar Petru a afirmat cu înflăcărare că, și dacă toți ceilalți s-ar poticni din cauza Lui, el nu se va poticni. Domnul Isus i-a spus: “Satana a dorit să vă aibă ca să vă poată cerne ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” Luca 22, 31.32.IM 209.3