Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Adunări însoțite de un interes deosebit

    Vizita mea la Oregon s-a bucurat de un interes deosebit. Aici i-am întâlnit, după o despărțire de patru ani, pe bunii mei prieteni, fratele și sora Van Horn, pe care îi consideram copiii noștri. Am fost oarecum surprinsă și foarte încântată să constat că lucrarea lui Dumnezeu se afla într-o stare atât de prosperă în Oregon.SVM 231.1

    Marți seara, în data de 18 iunie, am cunoscut un număr destul de mare de păzitori ai Sabatului din acest stat. Am prezentat mărturia mea în favoarea lui Isus și mi-am exprimat mulțumirea pentru privilegiul plăcut de a ne încrede în iubirea Lui și de a cere ca puterea Lui să se asocieze cu eforturile noastre pentru a-i salva de la pierzare pe cei păcătoși. Dacă dorim progresul lucrării lui Dumnezeu, trebuie ca Domnul Hristos să locuiască în inima noastră, cu alte cuvinte, trebuie să facem lucrările lui Hristos. Oriunde privim, se văd câmpurile albe și pregătite pentru seceriș, dar lucrătorii sunt atât de puțini. Am simțit că inima îmi era plină de pacea lui Dumnezeu și de dragostea pentru poporul Său scump, alături de care mă închinam aici pentru prima dată. În data de 23 iunie, duminică, am vorbit în Biserica Metodistă din Salem despre temperanță. În seara următoare, marți, am vorbit din nou în această biserică. Mi-au fost adresate multe invitații de a vorbi despre cumpătare și sănătate în diferite orașe și sate din Oregon, dar starea de sănătate m-a împiedicat să răspund acestor solicitări.SVM 231.2

    Am deschis adunarea de tabără cu simțăminte de interes profund. În timp ce mă adresam participanților, Domnul mi-a dat putere și har. Inima îmi era cuprinsă de mulțumire față de Dumnezeu, când vedeam audiența inteligentă. Era prima adunare de tabără organizată de biserica noastră în acest stat. Am încercat să le vorbesc ascultătorilor despre recunoștința pe care ar trebui să o simțim pentru mila duioasă și pentru marea iubire a lui Dumnezeu. Bunătatea și slava Lui m-au impresionat într-o manieră remarcabilă.SVM 231.3

    Mi-a fost foarte teamă pentru soțul meu, din cauza sănătății lui șubrede. În timp ce vorbeam, în minte mi-a apărut, într-o imagine vie, o întrunire a bisericii din Battle Creek. Soțul meu se afla în mijloc și era învăluit de lumina blândă a prezenței lui Dumnezeu. Fața lui exprima o stare de sănătate și părea foarte fericit.SVM 232.1

    Am fost copleșită de un simțământ al milei fără egal a lui Dumnezeu și al măreției lucrării pe care o realiza El, nu numai în Oregon, în California și în Michigan, unde se aflau sediile instituțiilor noastre importante, ci și în țările străine. Nu voi putea descrie niciodată acest tablou care m-a impresionat atât de profund în acea ocazie. Pentru o clipă, în mintea mea s-au desfășurat mai multe scene ale progresului lucrării lui Dumnezeu și am pierdut din vedere lucrurile aflate în preajmă. Am uitat de situația în care mă aflam și de oamenii cărora le vorbeam. Lumina prețioasă a cerului strălucea peste aceste instituții angajate în lucrarea solemnă și nobilă de răspândire a razelor cărora cerul le îngăduise să lumineze asupra lor.SVM 232.2

    În tot timpul acestei adunări de tabără, am simțit că Domnul se află foarte aproape de mine. La încheiere, am fost extrem de obosită, dar liniștită în Domnul. A fost o perioadă de muncă eficientă, care a întărit biserica în lupta ei pentru apărarea adevărului.SVM 232.3

    În duminica de după adunarea de tabără, în timpul după-amiezii, am vorbit într-o piață publică despre simplitatea religiei Evangheliei.SVM 232.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents