Capitolul 43 — Restabilirea sănătății

În luna aprilie a anului 1882, la Healdsburg, în Conferința California, s-a deschis o școală care, la scurt timp după aceea, a fost acreditată sub denumirea de Colegiul Healdsburg. În dorința de a fi aproape de această instituție, sora White a cumpărat o casă la periferia orașului și aceasta a fost reședința ei timp de mai mulți ani.SVM 261.1

La un an după moartea soțului ei, încă se afla în această casă nouă, iar prietenii observau cât de bine arăta și vorbeau despre activitatea susținută pe care o desfășura.SVM 261.2

În data de 22 august, s-a deplasat la Oakland pentru a-i întâmpina pe fratele Uriah Smith, pe fratele Wm. Ings și pe soția lui, precum și pe profesorul Ramsey și familia lui. Trei zile mai târziu, pe când se afla în casa fiului său, William C. White, a avut niște frisoane severe, urmate de febră, și, în ciuda tratamentului minuțios al doamnei doctor C. F. Young și a îngrijirii atente din partea surorilor Ings și Mary Chinnock, febra cauzată de malarie a continuat până în 10 septembrie. Deși era foarte slăbită, a dorit să fie dusă la Sanatoriul St. Helena, considerând că o climă mai bună, de munte, ar putea fi favorabilă refacerii sănătății.SVM 261.3

În data de 15 septembrie, a făcut această călătorie, purtată într-un scaun cu rotile, care a fost transportat în vagonul de bagaje al trenului. După câteva zile de tratament la Sanatoriu, fără nici o îmbunătățire aparentă a stării de sănătate, ea a cerut să fie dusă acasă, la Healdsburg. A fost amenajat un pat într-un compartiment al trenului și, însoțită de fiul ei și de sora Ings, a întreprins o călătorie obositoare de treizeci și cinci de mile.SVM 261.4

În perioada 6-16 octombrie, la Healdsburg, urma să aibă loc adunarea anuală de tabără a Conferinței California. La această adunare trebuiau să fie luate decizii importante cu privire la activitatea Colegiului Healdsburg. Întrebarea era: Se vor uni frații noștri pentru a susține această instituție prin darurile de bunăvoie necesare construirii unui cămin pentru studenți sau activitatea școlii avea să fie prejudiciată de lipsa facilităților corespunzătoare?SVM 261.5

Sora White a dorit din toată inima să aibă sănătate și putere pentru a participa la această întrunire, ca să-și prezinte mărturia, dar starea ei era descurajatoare. Suferea de o tuse supărătoare și avea dureri la nivelul plămânului stâng. Era foarte slăbită și lipsită de energie și de curaj. Cu toate acestea, a spus: “Pregătiți-mi un loc la întrunire, deoarece intenționez să particip, dacă îmi va fi cu putință”. Ea spera că prezența în locul de desfășurare al adunării de tabără va avea o influență binefăcătoare asupra ei.SVM 262.1

În Sabat dimineața, a fost atât de slăbită, încât abia a reușit să se ridice din pat. Dar după-amiază a spus: “Pregătiți-mi un loc în cortul cel mare, în așa fel încât să pot auzi vorbitorul. Poate că glasul vorbitorului se va dovedi o binecuvântare pentru mine. Am speranța că voi primi o nouă putere de viață”.SVM 262.2

A fost așezată o canapea chiar în fața amvonului, cu spatele spre auditoriu. Fratele Waggoner a vorbit despre începuturile lucrării de vestire a soliei și perioada timpurie, precum și despre progresul lucrării până în anul 1882. Numărul participanților era mare și printre ei se aflau mai mulți oameni de afaceri din Healdsburg. Când fratele Waggoner și-a încheiat cuvântarea, sora White a spus: “Ajutați-mă să mă ridic în picioare”. Sora Ings și fiul ei au ridicat-o în picioare și au condus-o la amvon. Sprijinindu-se de amvon cu ambele mâini, ea a început să vorbească cu voce slăbită, spunându-le ascultătorilor că aceasta ar putea fi ultima ocazie când îi pot auzi glasul într-o adunare de tabără. După ce a rostit câteva propoziții, vocea și atitudinea ei s-au schimbat. A simțit fiorul unei puteri vindecătoare. Vocea ei a devenit mai puternică și a început să se exprime cu claritate. În timp ce își continua cuvântarea, puterea ei era tot mai vizibilă. Și-a îndreptat poziția, ne mai având nevoie să se sprijine de amvon.SVM 262.3

Întreaga adunare a fost martora vindecării ei. Toți cei prezenți au sesizat că i se schimbase glasul și mulți au văzut cum paloarea pământie a înfățișării ei a fost transformată brusc de un val de sănătate, fiind înlocuită de culoarea naturală, mai întâi la nivelul gâtului, apoi în partea de jos a feței și în cele din urmă pe frunte. Unul dintre oamenii de afaceri din Healdsburg a exclamat: “Iată că are loc o minune în văzul întregii adunări!” După întrunire, ea le-a mărturisit prietenilor care o întrebau că Domnul o vindecase. O dată cu vindecarea, au revenit și curajul, și puterea ei de a lucra și, până la încheierea adunării de tabără, a vorbit în public de cinci ori.SVM 263.1

Relatând această experiență în revista Signs of the Times din 26 octombrie, 1882, editorul, fratele J. H. Waggoner, spunea:SVM 263.2

“La încheierea cuvântării [în Sabat după-amiaza], … ea s-a ridicat și a început să le vorbească oamenilor. Glasul și înfățișarea ei s-au schimbat și a vorbit destul de mult timp cu claritate și cu energie. Apoi, i-a invitat pe cei ce doreau să se hotărască să-I slujească lui Dumnezeu și pe cei care alunecaseră de pe calea credinței să vină în față, și un mare număr de persoane au răspuns la apel….SVM 263.3

După prima încercare a sorei White de a vorbi, așa cum am menționat mai sus, vindecarea ei a fost deplină”.SVM 263.4

În Signs of the Times din 2 noiembrie, 1882, sora White mărturisea personal despre minunea făcută pentru vindecare ei:SVM 263.5

“Pana mea s-a odihnit timp de două luni, dar sunt profund mulțumitoare că acum sunt capabilă să îmi reiau scrisul. Domnul mi-a dăruit încă o dovadă a milei și a bunătății Sale iubitoare, redându-mi din nou sănătatea. Suferința mea recentă m-a dus foarte aproape de mormânt, dar rugăciunile poporului lui Dumnezeu au învins pentru mine.SVM 263.6

Cu aproape două săptămâni înainte de adunarea noastră de tabără, boala de care sufeream a stagnat, dar am dobândit doar puțină putere. Se apropia data începerii adunării de tabără și mi se părea că îmi va fi imposibil să iau parte la ea…. M-am rugat mult pentru aceasta, dar am continuat să mă simt foarte slăbită…. În starea mea de suferință, nu am putut decât să cad neajutorată în brațele Răscumpărătorului meu și să aștept.SVM 264.1

Când a sosit primul Sabat al adunării, am simțit că trebuie să fiu prezentă în locul de închinare, deoarece voiam să-L întâlnesc acolo pe Vindecătorul divin. După-amiază, am stat întinsă pe o canapea în marele cort, în timp ce fratele Waggoner le-a vorbit oamenilor, prezentându-le semnele care dovedeau că ziua lui Dumnezeu era foarte aproape. La încheierea cuvântării lui, m-am hotărât să mă ridic în picioare, sperând că, dacă voi îndrăzni să înaintez prin credință, cu toată puterea de care dispuneam, Dumnezeu mă va ajuta să rostesc câteva cuvinte înaintea poporului. Când am început să vorbesc, puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea și starea mea fizică a fost restabilită instantaneu.SVM 264.2

Sperasem că slăbiciunea mea va trece treptat, dar nu m-am așteptat la o schimbare imediată. Lucrarea instantanee făcută pentru mine a fost neașteptată. Ea nu poate fi atribuită imaginației. Oamenii m-au văzut în starea de slăbiciune în care eram și mulți au spus că, după toate aparențele, mă îndreptam spre mormânt. Aproape toți cei prezenți au observat schimbarea care a avut loc în timp ce le vorbeam. Ei au declarat că înfățișarea mea s-a schimbat și paloarea cadaverică a fost înlocuită de o culoare sănătoasă.SVM 264.3

Le mărturisesc tuturor celor care citesc aceste cuvinte că Domnul m-a vindecat. Puterea divină a înfăptuit o mare lucrare pentru mine și de aceea sunt fericită. În timpul adunării, am fost capabilă să lucrez în fiecare zi și am vorbit de mai multe ori, mai bine de o oră și jumătate. Întregul meu organism a fost inundat de o putere și de o vigoare nouă. Un val nou de emoții și o credință înaltă au pus stăpânire pe sufletul meu.SVM 264.4

În timpul bolii, am învățat câteva lecții prețioase — am învățat să mă încred în ce nu pot vedea, iar atunci când nu sunt în stare să fac nimic, să aștept liniștită și calmă în brațele lui Isus. Noi nu exercităm credința așa cum ar trebui. Ne este teamă să îndrăznim să acționăm pe temeiul cuvântului lui Dumnezeu. În ceasul încercării, va trebui să ne întărim sufletul, prin siguranța că făgăduințele lui Dumnezeu nu pot da greș niciodată. El va împlini tot ce a spus….SVM 265.1

Înainte de boală, am crezut că aveam credință în făgăduințele lui Dumnezeu, cu toate acestea, sunt surprinsă de marea schimbare care s-a produs în mine, depășind cu mult așteptările mele. Nu sunt vrednică de această manifestare a iubirii lui Dumnezeu. Am motive să Îl laud pe Dumnezeu mai stăruitor, să umblu înaintea Lui cu o umilință mai adâncă și să Îl iubesc mai fierbinte ca oricând. Am o nouă obligație de a-I dărui Domnului tot ce îmi aparține. Trebuie să le împărtășesc altora razele binecuvântate cărora El le-a îngăduit să strălucească asupra mea.SVM 265.2

Nu mă aștept acum să fiu înălțată deasupra tuturor defectelor și necazurilor și să plutesc pe o mare liniștită, în călătoria mea spre ceruri. Mă aștept la încercări, la pierderi, la dezamăgiri și întristări, dar am făgăduința Mântuitorului: ‘Harul Meu îți este de ajuns’. Dacă suntem asaltați de vrăjmașul oricărei neprihăniri, nu trebuie să considerăm că este ceva neobișnuit. Hristos ne-a făgăduit că va fi un ajutor la vreme de nevoie, dar nu ne-a spus că vom fi scutiți de încercări. Dimpotrivă, El ne-a declarat deschis că vom suferi necazuri. Încercările sunt o parte a disciplinei noastre morale. Prin ele putem învăța lecțiile cele mai valoroase și putem obține harurile cele mai prețioase, dacă ne vom apropia de Dumnezeu și vom răbda totul în puterea Lui.SVM 265.3

Boala m-a învățat despre propria slăbiciune, despre răbdarea și dragostea Mântuitorului și despre puterea Lui de a salva. În timpul nopților fără somn, am descoperit speranța și mângâierea, meditând la îndelunga răbdare și la duioșia lui Isus Hristos față de ucenicii Săi slabi și greșiți și amintindu-mi că El este același — neschimbător în milă și în dragoste. El înțelege slăbiciunea noastră, El știe că suntem lipsiți de curaj și de credință, totuși nu ne respinge. Domnul este milos și plin de îndurare față de noi.SVM 266.1

Chiar de voi cădea la datorie înainte de venirea Domnului, dacă sunt credincioasă, Îl voi vedea pe Isus și voi fi ca El, atunci când toți cei din morminte vor ieși afară. Oh, ce bucurie de nedescris să-L vedem pe Cel pe care L-am iubit — să vedem slava Aceluia care și-a dat viața pentru noi — să privim acele mâini străpunse pentru răscumpărarea noastră, întinse spre noi în semn de binecuvântare și de bun venit! Ce importanță are că suferim și trudim aici, dacă vom ajunge să obținem învierea și viața! Vom aștepta cu răbdare, până când se va încheia timpul încercării noastre și apoi ne vom înălța glasul într-un strigăt fericit de biruință.”SVM 266.2