Un serviciu religios la închisoare

În timpul șederii mele în Oregon, am vizitat închisoarea din Salem, însoțită de fratele și sora Carter și de sora Jordan. Când a sosit timpul pentru serviciul religios, am fost conduși într-o capelă înviorată de o atmosferă plăcută și luminoasă și de un aer curat și proaspăt. La semnalul clopoțelului, doi bărbați au deschis porțile mari de fier și în încăpere a intrat o mulțime de deținuți. Porțile au fost încuiate și, pentru prima dată în viață, m-am aflat între zidurile unei închisori.SVM 232.5

Mă așteptasem să văd o mulțime de priviri respingătoare, dar am fost plăcut dezamăgită. Mulți dintre deținuți păreau inteligenți, iar unii erau oameni talentați. Toți erau îmbrăcați în uniforme de închisoare, învechite, dar curate, părul le era pieptănat și ghetele, lustruite. În timp ce priveam diferitele chipuri din fața mea, mă gândeam: “Fiecare dintre acești oameni a fost înzestrat cu daruri și talente deosebite în scopul de a fi folosite spre slava lui Dumnezeu și pentru binele lumii, dar ei au disprețuit darurile Cerului, le-au irosit și le-au folosit greșit”. Mă uitam la tinerii de optsprezece, douăzeci, treizeci de ani și mă gândeam la mamele lor nefericite și la durerea și remușcarea lor amară. Inimile multora dintre aceste mame fuseseră zdrobite, din cauza căii greșite pe care au mers copiii lor.SVM 233.1

După ce fiecare și-a ocupat locul, fratele Carter a anunțat un imn. Toți aveau cărți și au început să cânte cu toată inima. Unul dintre ei, care era muzician, cânta la orgă. Apoi am fost solicitată să rostesc rugăciunea de deschidere, după care au cântat din nou cu toții. Am vorbit din cuvintele lui Ioan: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este”. (1 Ioan 3, 1.2.)SVM 233.2

Am înălțat înaintea lor sacrificiul infinit făcut de Tatăl, prin faptul că L-a dat pe Fiul Său pentru neamul omenesc, pentru ca oamenii să poată fi transformați prin ascultare și să devină copii ai lui Dumnezeu.SVM 234.1