Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Consacrare, curaj, încredere

    Chiar înainte de începerea Consiliului, la Great Grimsby, s-a desfășurat o serie de adunări, în cadrul căreia sora White a predicat de mai multe ori, vorbind despre consacrare, curaj și încredere. La încheierea uneia dintre prelegeri, în care se referise la experiența ucenicilor cu ocazia învierii Domnului Isus, ea a declarat:SVM 291.2

    “Trebuie să folosim la maximum orice ocazie prielnică pentru a învinge zilnic ispitele vrăjmașului. Viața aceasta este o luptă, iar dușmanul nostru nu doarme niciodată, ci veghează fără încetare, urmărind să ne distrugă mintea și să ne amăgească pentru a ne îndepărta de scumpul nostru Mântuitor, care și-a dat viața pentru noi. Vom lua noi pe umeri crucea care ne-a fost dată? Sau vom continua în satisfacerea eului, pierzând o veșnicie de binecuvântări? Nu ne putem permite să păcătuim, nu ne putem permite să disprețuim Legea lui Dumnezeu.SVM 291.3

    Problema noastră nu trebuie să fie: Cum să câștig cât mai mulți bani în lumea aceasta? Problema noastră nu trebuie să fie: Să-I slujesc sau nu lui Dumnezeu? Îi vom sluji noi lui Dumnezeu sau lui Baal? ‘Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.... Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului’. (Iosua 24, 15.)SVM 292.1

    Eu nu aștept ca toată fericirea să vină abia la sfârșit, eu mă bucur de fericire pe întregul parcurs al drumului. Fără a ține cont de suferințe și de încercări, privesc spre Isus. Tocmai atunci când ne aflăm în locurile strâmte și grele, El este chiar la dreapta noastră. Noi putem intra în comuniune cu El și putem așeza poverile noastre pe umerii marelui Purtător de poveri, spunându-I: ‘Iată, Doamne, eu nu mai sunt în stare să-mi port poverile în continuare’. Iar El ne răspunde: ‘Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară’. (Matei 11, 30.) Credeți voi aceste cuvinte? Eu le-am verificat în propria experiență. Eu Îl iubesc, Îl iubesc. Văd în El un farmec inegalabil și doresc să-L laud în Împărăția lui Dumnezeu.SVM 292.2

    Vom zdrobi noi inima de piatră? Vom merge noi pe drumul spinos, pe care l-a parcurs Domnul Isus, de la staul la cruce? Când vedem urmele sângelui Său, mai poate mândria lumii să-și găsească vreun loc în inima noastră? Mai suntem noi doritori să considerăm lumea ca fiind standardul nostru? Sau trebuie să ieșim din mijlocul ei? Chemarea lui Dumnezeu este: ‘Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, … nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic’. (2 Corinteni 6, 17.18.)SVM 292.3

    Oh, ce onoare este aceasta — să fim membri ai familiei regale, copii ai Regelui ceresc, să-L avem pe Mântuitorul universului, Regele tuturor regilor, care ne cunoaște pe nume, și să fim moștenitorii lui Dumnezeu, care vor primi o moștenire nemuritoare, a cărei natură este veșnică! Acesta este privilegiul nostru. Vom primi noi premiul? Vom lupta noi în bătăliile Domnului? Vom lupta până la porți? Vom fi biruitori?SVM 292.4

    Am decis că trebuie să am cerul și doresc să îl am. Nu aș fi venit niciodată din California în Europa, dacă nu aș fi dorit să vă spun cât de prețios este Mântuitorul și ce adevăr valoros avem.SVM 293.1

    Trebuie să cercetați Biblia, căci ea vă vorbește despre Isus. Când veți citi Biblia, veți vedea farmecul inegalabil al lui Isus. Vă veți îndrăgosti de Omul Golgotei și, la fiecare pas, veți putea spune lumii: ‘Căile Sale sunt niște căi plăcute și toate cărările Lui sunt niște cărări pașnice’. Voi trebuie să fiți reprezentanții lui Hristos pentru lume. Voi puteți să-i arătați lumii că aveți o speranță care țintește spre nemurire. Voi puteți să beți din apele mântuirii. Învățații pe copiii voștri să Îl iubească pe Dumnezeu și să se teamă de El. Voi doriți ca îngerii cerului să locuiască în casa voastră. Doriți ca Soarele Neprihănirii să strălucească în încăperile întunecate ale minții voastre, pentru ca buzele voastre să rostească mulțumiri la adresa lui Dumnezeu.SVM 293.2

    Domnul Isus a plecat să pregătească un loc pentru noi. El a spus: ‘Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi’. (Ioan 14, 1-3.) Iată locașurile pe care le aștept eu, nu reședințele pământești de aici, deoarece acestea urmează să fie zguduite de cutremurul cel puternic, ci aștept acele reședințe cerești, pe care Domnul Hristos a plecat să le pregătească pentru cel credincios.SVM 293.3

    Noi nu avem nici un cămin aici. Noi suntem doar niște străini și călători, niște peregrini, mergând spre o patrie mai bună, chiar patria cerească. Când meditați la aceste lucruri, Hristos se află la dreapta voastră. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să câștigăm premiul prețios al vieții veșnice.”SVM 293.4

    O parte dintre lucrători au răspuns prin mărturii care dovedeau încredere și hotărâre. Unii credeau că sora White nu înțelege dificultățile câmpului, alții căutau o temelie pe care să-și clădească speranțele pentru succes în viitor.SVM 294.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents