Un experiment industrial

Din momentul în care proprietatea a intrat în posesia deplină a Uniunii de Conferințe Australasia și până la deschiderea școlii mai erau încă multe de făcut. Terenul trebuia să fie curățat, partea mlăștinoasă trebuia să fie drenată, livada trebuia să fie plantată, iar clădirile trebuiau să fie construite. Pentru realizarea acestor lucrări s-au adunat mai mulți studenți — acești tineri puternici erau bucuroși să lucreze șase ore pe zi, beneficiind de instruire în două săli de clasă. Școala s-a deschis în data de 6 martie 1895 și cursurile au continuat timp de treizeci de săptămâni.SVM 357.2

Pentru cazarea celor douăzeci de tineri angajați în această lucrare a fost închiriat un vechi hotel din Cooranbong, iar în spatele clădirii au fost instalate mai multe corturi. În luna aprilie, fratele Metcalfe Hare, care fusese ales ca trezorier și director administrativ al școlii, s-a mutat cu familia în Cooranbong și, dorind să fie cât mai aproape de șantier, și-a instalat cortul lângă fabrica de cherestea și lângă locul destinat clădirilor școlii. Timp de aproape doi ani, cortul acoperit cu tablă galvanizată a fost locuința lui.SVM 357.3

Numeroși părinți care doreau să-și trimită copiii la școală considerau că aceasta ar fi trebuit să se afle în apropierea unuia dintre marile orașe în care locuiau mulți adventiști de ziua a șaptea. Ei credeau că treizeci și cinci sau patruzeci de acri de pământ, undeva în apropiere de Sydney sau de Melbourne, ar fi fost mult mai corespunzători decât terenul întins și necultivat de lângă Newcastle. Alții se opuneau amplasamentului, deoarece credeau că pământul era atât de sărac, încât nu se va obține decât puțin prin cultivarea lui. Sora White avea o părere mult mai încurajatoare cu privire la valoarea pământului. Când darul de bunăvoie în valoare de 5000 de dolari, oferit de prietenii din Africa, a făcut posibilă cumpărarea terenului, ea a scris: “Mi-am simțit inima plină de mulțumire când am aflat că, prin providența lui Dumnezeu, pământul a ajuns în posesia noastră și am dorit să-mi exprim laudele la adresa lui Dumnezeu pentru o situație atât de favorabilă”.SVM 358.1

În luna iulie a anului 1895, sora White s-a decis să-și arate interesul față de acțiunea de înființare a școlii, precum și încrederea în proprietatea Avondale, cumpărându-și o bucată de teren și mutându-și reședința la Cooranbong. Ea a ales un teren de șaizeci și șase de acri și, după câteva săptămâni, o parte din familia ei s-a instalat în corturi pe acea proprietate, pe care sora White a denumit-o “Sunnyside”. Îndată a început construirea unei case cu opt camere și, imediat după ce s-a curățat terenul, pământul a fost arat și s-au plantat pomi fructiferi. Cu privire la experiența aceasta, ea scria:SVM 358.2

“După ce s-au zidit temeliile casei, au urmat pregătirile pentru cultivarea pomilor fructiferi și a legumelor. Domnul mi-a arătat că sărăcia din preajma Cooranbong-ului nu ar fi trebuit să existe, deoarece, printr-o cultivare perseverentă și atentă, solul putea fi făcut să-și ofere comoara în slujba omului”.SVM 358.3

Cu un entuziasm nestăvilit față de dezvoltarea proprietății Avondale, sora White a făcut mult pentru a le inspira celorlalți curaj și bună dispoziție. Ea era foarte insistentă, spunând că personalul școlii trebuie să planteze fără întârziere o livadă, și s-a bucurat mult în luna octombrie, când, pe un teren favorabil, care fusese ocupat cu un an înainte de o pădure deasă de eucalipt, au fost plantați o sută de pomi fructiferi aleși.SVM 359.1

După încheierea cursurilor școlii industriale în luna noiembrie, au trecut mai multe luni fără să se facă nici un progres. Oamenii se simțeau deosebit de strâmtorați din cauza căderii financiare de care coloniile continuau să fie copleșite. Criticile cu privire la efortul de a construi o școală într-o zonă atât de retrasă și de nelocuită au devenit tot mai răspândite. Apoi a urmat verdictul nefavorabil al unui proces în justiție, în care școala fusese implicată prin acțiunea pripită a unui reclamant. Pagubele create de proces au fost de două mii de dolari de ambele părți, cauzând o întârziere serioasă a lucrării.SVM 359.2

Ce se putea face? Lucrarea părea să ajungă la încetare definitivă, fără mari perspective de îmbunătățire a situației. Pierderea a două mii de dolari ar fi fost foarte descurajatoare oricând, dar, într-un timp ca acesta, era cât se poate de deprimantă.SVM 360.1