Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Așteptarea plină de bucurie

    Când ne-am întors acasă, din diferite direcții se auzeau voci care Îl lăudau pe Dumnezeu. O voce răsuna dintr-o direcție, apoi, ca și când ar fi fost un răspuns, o altă voce se auzea dintr-o altă direcție și încă dintr-o altă direcție. Pretutindeni răsunau glasuri, strigând: “Slavă lui Dumnezeu, Domnul și-a luat în stăpânire Împărăția!” Oamenii se îndreptau spre casele lor, având pe buze cuvinte de laudă, și sunetul bucuriei se răspândea în liniștea nopții. Nici unul dintre cei care au participat la aceste adunări nu va putea uita vreodată acele evenimente însoțite de un interes deosebit de profund.SVM 56.2

    Cei care Îl iubesc sincer pe Domnul Isus pot aprecia sentimentele celor ce așteptau venirea Mântuitorului cu dorința cea mai arzătoare. Momentul așteptat era foarte aproape. Timpul când speram să-L întâlnim pe Isus era chiar în fața noastră. Ne apropiam de acea oră cu o liniște solemnă. Adevărații credincioși păstrau o comuniune plăcută cu Dumnezeu, ca o pregustare a păcii care urma să le aparțină definitiv, în lumina veșniciilor nesfârșite. Nici unul dintre cei care au trăit și au crezut în această speranță nu va putea uita vreodată acele ceasuri prețioase de așteptare.SVM 56.3

    Preocupările lumești fuseseră abandonate de câteva săptămâni. Ne verificam cu atenție fiecare gând și fiecare emoție a inimii, ca și când am fi fost pe patul de moarte, urmând ca, în câteva ore, ochii noștri să privească pentru ultima dată scenele acestui pământ. Nu s-a confecționat nici o “haină de înălțare la cer” în vederea marelui eveniment. Noi simțeam nevoia dovezii interioare că suntem pregătiți să-L întâlnim pe Isus, iar hainele noastre albe erau puritatea sufletului și caracterul curățit de păcat prin sângele ispășitor al Mântuitorului nostru.SVM 56.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents