Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Schiţe din viaţa mea

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Nathaniel și Anna White

    După ce ne-am întors din călătoria noastră în est, mi-a fost descoperit că suntem în pericolul de a lua asupra noastră sarcini pe care Dumnezeu nu ne ceruse să le purtăm. Noi aveam partea noastră de realizat în lucrarea lui Dumnezeu și nu trebuia să adăugăm la numărul grijilor și altele, mărind numărul membrilor familiei noastre, doar pentru a fi pe placul dorințelor unora. Am văzut că, pentru a salva suflete, trebuia să fim dispuși să purtăm poveri și să-i îngăduim fratelui soțului meu, Nathaniel, și surorii lui, Anna, să vină să locuiască împreună cu noi. Amândoi erau invalizi, totuși noi le-am adresat o invitație călduroasă să vină în casa noastră. Ei au acceptat invitația.SVM 146.2

    Îndată ce l-am văzut pe Nathaniel, ne-am temut că tuberculoza lui era atât de gravă, încât nu va mai avea mult de trăit. Deși obrajii îi erau înroșiți de febră, totuși ne-am rugat Domnului și am sperat că viața îi va fi cruțată, pentru ca talentul lui să poată fi folosit în slujba cauzei lui Dumnezeu. Dar Domnul a considerat că este mai bine altfel.SVM 147.1

    Nathaniel și Anna au acceptat adevărul cu precauție, totuși în mod inteligent. Ei au cântărit dovezile poziției noastre, hotărându-se în mod conștient să primească adevărul.SVM 147.2

    În data de 6 mai 1853, i-am pregătit cina lui Nathaniel, dar el a spus că se simte slăbit și nu știe de ce, dar presimte că va muri. A trimis după mine și, îndată ce am intrat în camera lui, am știut că este pe moarte și i-am spus: “Dragă Nathaniel, încrede-te în Dumnezeu. El te iubește și tu Îl iubești. Încrede-te în El, așa cum se încrede un copil în părinții lui. Nu fi tulburat. Domnul nu te va părăsi”. El a răspuns: “Da, da”. Ne-am rugat și el a rostit: “Amin, lăudat fie Domnul!” Nu părea să aibă dureri. Nu a scos nici un sunet, nu a făcut nici un efort și nici măcar nu și-a mișcat mușchii feței, ci a respirat din ce în ce mai superficial, până când a adormit, în cel de-al douăzeci și doilea an al vieții lui.SVM 147.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents